Consiliul Concurentei investigheaza o posibila intelegere intre 11 companii pentru participarea cu oferte trucate la licitatiile organizate de Primaria Capitalei prin Administratia Strazilor pentru atribuirea unor contracte cadru de asfaltare a strazilor, plombare a gropilor si punerea bordurilor in Bucuresti.
Atribuirea respectivelor contracte s-a facut prin organizarea a sase licitatii corespunzatoare celor sase sectoare. Valoarea totala estimata a contractelor incheiate cu cele 11 companii, pentru perioada 2011 -2014, este de 1,46 miliarde lei fara TVA (aproximativ 350 milioane euro).
Companiile vizate sunt Tehnologica Radion (Theodor Berna), Euro Construct Trading 98 (Dan Besciu si Sorin Vulpescu), Straco Grup, Delta Antrepriza de Constructii si Montaj 93 (Florea Diaconu ), Pro Cons XXI, RCV Global Group, Swietelsky Constructii Feroviare, Strabag, Eurovia-Construct International, Global Service Proiect si Drum Concept.
Concurenta a efectuat inspectii inopinate la cele 11 companii participante la procedura de achizitie publica organizata de Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) – Administratia Strazilor pentru atribuirea acordurilor cadru de lucrari pentru intretinerea si administrarea unor strazi din Bucuresti.
“Avem indicii ca ar exista o intelegere intre companiile inspectate de a participa cu oferte formale la cele sase licitatii, fara sa se concureze in mod real. In acest fel, contractele au fost adjudecate prin rotatie. Este foarte important sa depistam si sa corectam disfunctionalitatile din acest domeniu, astfel incat in final sa avem o cheltuire eficienta a fondurilor publice” a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.
In situatia in care Consiliul Concurentei va constata incalcarea regulilor de concurenta, companiile implicate risca amenzi de pana la 10% din cifra de afaceri.
Totodata, companiile care coopereaza cu autoritatea de concurenta, in cadrul programului de clementa, pot obtine imunitate la amenda sau reduceri substantiale ale amenzilor.
Legea concurentei (nr. 21/1996) interzice orice intelegeri exprese sau tacite intre agentii economici ori asociatiile de agenti economici, care au ca obiect sau au ca efect denaturarea concurentei, in special cele care urmaresc participarea, in mod concertat, cu oferte trucate la licitatii sau la orice alte forme de concurs de oferte.
Apelativul “rege” folosit de presa este ridicol ( “regii” asfaltului, “regele” Hagi, etc) ; doar popoarele orientale folosesc acest apelativ pe post de superlativ. Ce-ar fi sa nu mai folositi acest cuvint decit acolo unde este cazul, adica pt conducatorii regatelor ?
Revenind la subiect, acesti indivizi sint acum amenintati cu anchete dintr-un singur motiv, si anume pt a fi determinati sa cotizeze la PDL; doar vin alegerile !
stai linistit ca nu-i ameninta nimeni. ei stiu f bine cum se procedeaza. cred ca mai degraba nu mai au cui sa dea spaga . adica au fost refuzati.eee, sa fi fost bombonel acum prim ministru, alta era daravela…