Romania Curată

Alianța pentru o Românie Curată cere o reformă electorală, una constituţională şi una legislativă. „Profitul ar fi pentru întregul sistem politic şi pentru cetăţeni”

În Piaţa Universităţii s-a cerut o reformă profundă, În acest sens, se arată într-un comunicat al Alianţei România Curată (ARC), preşedinţia României, partidele parlamentare şi guvernul interimar sunt aşteptate să pornească o reformă electorală, una constituţională şi una legislativă.

“Aceste modificări legislative ar fi în interes public, deschizând drumul unei mai bune reprezentativităţi şi participări la vot, ca atare nu li se poate aplica obiecţia că sunt promovate de un guvern sau o majoritate parlamentară în propriul interes, în anul dinaintea alegerilor. Profitul ar fi doar pentru întregul sistem politic, pentru cetăţeni, pentru partide sau candidaţi care încă nu există. Guvernul e interimar şi neutru. În Parlament nu mai există o coaliţie la putere, ca atare promovarea fie pe cale legislativă ordinară, fie prin ordonanţă a acestor modificări ar satisface cerinţele manifestanţilor, fără a contraveni democraţiei sau Constituţiei”, sunt de părere reprezentanţii ARC.

Iată care sunt cererile formulate de ARC:

1. REFORMA ELECTORALĂ POATE ȘI TREBUIE SĂ FIE FĂCUTĂ ÎN ACEST AN, IAR PARTIDELE CARE O REFUZĂ VOR PLĂTI UN COST ENORM

Manifestanții din Piața Universității consideră reforma clasei politice o prioritate. În acest sens, președinția României, partidele parlamentare și guvernul interimar sunt așteptate să rezolve măcar câteva chestiuni prioritare, cum ar fi:
1. Scăderea pragului electoral la 2% din voturi. 2. Alegerea primarilor în două tururi de scrutin. 3. Eliminarea criteriilor actuale de radiere a partidelor, care restricţioneazǎ dreptul de asociere în partide locale sau judeţene. Ar trebui să poată fi radiate doar partidele care nu propun singure sau în alianţă, candidat/candidaţi la două scrutinuri locale consecutive. 4. Finanţarea publică să se acorde proporţional cu performanţa electorală a partidelor care obţin cel puțin 1% din voturi la alegerile parlamentare şi locale (votul agregat naţional pentru Consiliile Judeţene). 5. Eliminarea discriminărilor contra candidaților independenți.
Aceste modificări legislative ar fi în interes public, deschizând drumul unei mai bune reprezentativități și participări la vot, ca atare nu li se poate aplica obiecția că sunt promovate de un guvern sau o majoritate parlamentară în propriul interes în anul dinaintea alegerilor. Profitul ar fi doar pentru întregul sistem politic, pentru cetățeni, pentru partide sau candidați care încă nu există. Guvernul e interimar și neutru. În Parlament nu mai există o coaliție la putere, ca atare promovarea fie pe cale legislativă ordinară, fie prin ordonanță a acestor modificări ar satisface cerințele manifestanților fără a contraveni democrației sau Constituției.

2. REFORMA CONSTITUȚIONALĂ TREBUIE SĂ PREVADĂ, CA ÎN MULTE ȚĂRI CARE AU LUPTAT CU CORUPȚIA, CĂ NU SE POT INTRODUCE AMENDAMENTE LEGISLATIVE CARE DETERMINĂ CHELTUIELI BUGETARE SUPLIMENTARE

Adoptarea de către Camera Deputaților chiar ieri a unui amendament care crează deficit bugetar, în timp ce premierul desemnat negocia pentru un nou program de guvernare, arată că deputații nu au învățat nimic din revolta străzii în marile orașe din țară și continuă să legifereze urmărind voturi individuale, și nu binele comun. Propunem ca în viitoarea Constituție să fie dezbătut un amendament care limitează dreptul alocărilor suplimentare prin amendamente parlamentare la buget, un procedeu notoriu clientelar. Parlamentul are suveranitatea pe care o poate exercita adoptând sau respingând un buget, dar propunerea de amendamente care presupun cheltuieli neprevăzute este o formă de iresponsabilitate politică. Alte țări care au avut asemenea probleme în trecut, de exemplu Chile, au adoptat asemenea amendamente constituționale și conduc azi în topul bunei guvernări.

3. ROMÂNIA CURATĂ INVITĂ TEHNOCRAȚII ȘI POLITICIENII LA O REFORMĂ LEGISLATIVĂ COMPLETĂ, CARE SĂ PREVINĂ CORUPȚIA ȘI SĂ ELIMINE RISCURILE DATORATE LEGISLAȚIEI

Guvernul interimar, împreună cu partidele și cu societatea civilă, trebuie să lucreze la elaborarea și adoptarea introducerii unei evaluări a întregii legislații existente pentru riscuri (în SUA, executive order 12866 din 1993 sub administrația Clinton), prin care fiecărei agenții guvernamentale i se cere să examineze riscurile legislative și factuale legate de aria sa), ca și pentru corupție (corruption proofing legislation, model coreean, adoptat inclusiv de Republica Moldova, unde există bune experiențe). Conform stenogramelor ISU, la această oră o legislație ipocrită și nerealistă favorizează și riscurile și corupția, făcând ca majoritatea instituțiilor publice să se afle în ilegalitate.

4. ROMÂNIA CURATĂ VA SPRIJINI GUVERNUL INTERIMAR ÎN ORICE EFORTURI ADMINISTRATIVE DE INSTAURARE A BUNEI GUVERNĂRI ȘI A CREȘTERII PARTICIPĂRII LA ALEGERI ÎN ȚARĂ, REPUBLICA MOLDOVA ȘI DIASPORA. DE EXEMPLU PRIN CREAREA DE SECȚII DE VOTARE LA CERERE, TRANSPARENTIZAREA LISTELOR ELECTORALE, ETC.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Alianța pentru o Românie Curată cere o reformă electorală, una constituţională şi una legislativă. „Profitul ar fi pentru întregul sistem politic şi pentru cetăţeni”

  1. donjoe

    Interesant, dar creşterea puterii cetăţeanului care rămâne neafiliat partinic unde e? Art. 2 Constituţie zice că poporul e suveran. Cum e suveran poporul dacă nu-şi poate obliga nici măcar reprezentanţii din prima linie – Parlamentul – să-i reprezinte interesele? Unde-s propunerile de reforme pentru mai mult control civic asupra Parlamentului: voturi parlamentare 100% publice + mecanisme de sancţiune cu efect imediat, la dispoziţia cetăţenilor din circumscripţia alesului care calcă strâmb?

    Reply
  2. Michael

    Propunerile generice sunt in regula, dar apar probleme atunci cand incepem sa asternem Obiective, Startegii si Tactici. In plus, cand propui „O REFORMĂ LEGISLATIVĂ COMPLETĂ, CARE SĂ PREVINĂ CORUPȚIA ȘI SĂ ELIMINE RISCURILE DATORATE LEGISLAȚIEI”, nu poti sa iei in calcul doar „…. elaborarea și adoptarea introducerii unei evaluări a întregii legislații existente pentru riscuri”. In opinia mea consider ca mai intai este necesara o analiza a legislatiei curente: trebuie pastrat ce este bun si eliminat ce NU este bun. SI in final consider ca partea privind urmarirea aplicarii legislatiei si penalizarea neaplicarii sau aplicarii partiale/incorecte este cel mai important aspect al acestei analiza.

    Reply
  3. chifu laura

    Ar fi minunat sa atragem in ARC marile personalitati ale Romaniei ;domnii Liiceanu, Plesu, Cartarescu,Puric…si lista este mult mai lunga…Ei sunt formatori de opinie, exemple, repere!!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *