Romania Curată

Comisia Europeană și șase state partenere critică acțiunile de noapte ale guvernului PSD

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și prim-vicepreședintele Frans Timmermans au dat publicității o poziție comună privitoare la lupta anticorupție din România, după adoptarea, în Guvern, a ordonanței de urgență prin care au fost modificate Codurile penal și de procedură penală.

„Ireversibilitatea progreselor realizate în lupta împotriva corupției este esențială pentru a permite Comisiei Europene să ia în considerare eliminarea treptată a monitorizării României în cadrul mecanismului de cooperare și verificare (MCV)”, se arată în poziția celor doi lideri europeni.

„Raportul Comisiei privind Mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV) publicat săptămâna trecută, a salutat bilanțul pozitiv realizat de către procurorii și judecătorii din România în abordarea corupției la nivel înalt. Totodată a precizat că orice alte măsuri care subminează acest progres, sau au ca efect slăbirea sau restrângerea domeniul de aplicare al corupției ca infracțiune va avea impact asupra evaluărilor viitoare.

În acest context Comisia Europeană atrage atenţia asupra posibilelor regrese şi va examina în detaliu ordonanțele de urgență privind Codul penal și Legea cu privire la grațieri”, mai spun Juncker și Timmermans.

De asemenea, șase tari partenere ale României în UE și NATO, respectiv SUA, Franta, Germania, Olanda, Belgia și Canada, isi exprima „ingrijorarea profunda” in legatura cu ordonanta adoptata noaptea, despre care scriu ca „a subminat lupta anticoruptie din ultimii zece ani” si „risca sa deterioreze pozitia internationala a Romaniei”.

Cele sase state avertizeaza, într-un comunicat comun, ca ordonanta de urgenta „riscă să afecteze parteneriatele bazate pe valori comune, inerente principiilor conducătoare ale UE şi NATO”. Este o declaratie de o duritate nemaintalnita in istoria recenta; nici macar la puciul din vara anului 2012 nu a existat o pozitie comuna atat de dura a principalilor parteneri externi ai Romaniei.

Cele sase state partenere „speră că Guvernul României va inversa acest curs care nu este util”, se mai arata in scrisoarea comuna.

Comunicatul celor șase:

„Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la acţiunile Guvernului României din noaptea de 31 ianuarie 2017, care au subminat progresele înregistrate în ultimii zece ani de România în privinţa statului de drept şi în lupta împotriva corupţiei. Acest act, ce contravine înţelepciunii colective a întregii comunităţi judiciare şi a statului de drept, unor elemente credibile ale societăţii civile şi îngrijorării demonstrate de cetăţenii români în ultimele două săptămâni, nu poate decât să submineze reputaţia României în rândul comunităţii internaţionale şi riscă să afecteze parteneriatele bazate pe valori comune, inerente principiilor conducătoare ale UE şi NATO. Sperăm că Guvernul României va inversa acest curs care nu este util. Deşi ocazional sunt necesare amendamente la legi şi proceduri existente, aceste schimbări trebuie să se facă doar printr-un proces de consultare amplă şi credibilă cu toţi actorii.

De aceea, statele membre UE care au susţinut această declaraţie atrag atenţia şi asupra recentului raport MCV al Comisiei Europene. Acest raport stabileşte condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a evita o reevaluare a progreselor înregistrate în lupta împotriva corupţiei. Raportul a identificat un număr limitat de recomandări esenţiale a căror îndeplinire ar duce la închiderea provizorie a obiectivelor individuale de referinţă şi la încheierea procesului MCV. Statele membre UE care au susţinut această declaraţie speră că România va acţiona într-un mod care va permite Consiliului UE să ia măsuri în această direcţie.”


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Comisia Europeană și șase state partenere critică acțiunile de noapte ale guvernului PSD

  1. Dumitru

    Ok, deci s-au adunat Juncker si cu Timmermans ca sa nu spuna nimic si totusi sa le dea apa la moara protestantilor. Super tare. Astept sa vad ce gasesc in neregula.

    Reply
  2. Marius Skolka

    Si ce le pasa lor de comentariile din UE, SUA si mai stiu eu unde, cata vreme si-au dat liber la furat si isi scot penalii basma curata?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *