Romania Curată

”Cioturi” de milioane de euro, pentru Schweighofer. Cum a profitat compania austriacă de ”pierderile” administratorului pădurilor naționale, Romsilva

16 milioane de euro este suma estimată de RISE Project că ar fi fost beneficiul net al companiei austriece Holzindustrie Schweighofer (mai nou, redenumită HS Timber Group), între anii 2010 și 2016, doar din ne-înregistrarea unor diferențe aparent minore, de câțiva centimetri din lungimea lemnului livrat de firmele de exploatare. Hotărârea de Guvern, din luna aprilie a acestui an, prin care se instituie obligația ca lungimea reală a lemnului să fie înregistrată atât de către firmele de procesare, cât și de către transportatori, a dat peste cap șmecheria de milioane de euro a companiei.

RISE Project prezintă, în ancheta Fabrica lemnului dispărut, semnată de Andrei Ciurcanu, o înregistrare audio din care rezultă că directorul general al Holzindustrie Schweighofer, Dan Banacu, avea cunoștință de faptul că pe porțile companiei intră mai mult lemn decât cel înregistrat în acte.

Am revenit la discuția cu lungimile, că sunt nominale, că sunt reale. Dânșii (autoritățile de control) spun că dacă am măsura corect, la lungimea efectivă a piesei, nu ar mai exista diferențele astea”, se aude vocea lui Dan Banacu, directorul general Holzindustrie Schweighofer într-o înregistrare audio obținută de reporterii RISE.

Directorul primește imediat răspuns de la un subaltern: „Corect, dar dacă și furnizorul o să treacă la lungimi reale.”

În scurt timp, pe înregistrare, se aude și vocea unui al treilea bărbat, care recunoaște același lucru: „Va trebui cumva automat furnizorul să treacă și el la lungimi reale, pentru a se apropia de cantitate. E foarte sensibilă asta, da?”, adaugă el.

Fabrica lemnului dispărut – RISE Project

Jurnaliștii de la RISE au obținut și mărturia unui furnizor al Holzindustrie Schweighofer și documente de la acesta, care confirmă că a fost vorba de o practică îndelungată, care a adus beneficii considerabile companiei. Firmele prejudiciate nu sunt doar din domeniul privat (și e problema lor dacă au acceptat contracte care îi dezavantajează), ci și Regia Națională a Pădurilor Romsilva. Iar pentru a acoperi diferența, Romsilva a ajuns să o înregistreze ca ”pierderi” ori să o acopere din arbori tăiați ilegal. Situația a ajuns și pe masa procurorilor DNA și a șefilor Romsilva, care au demarat o investigație internă. Procurorii au închis dosarul, pe motiv că faptele nu ar fi… în competența DNA, iar investigația Romsilva i-a găsit vinovați pe pădurarii care au reclamat practicile companiei austriece!

”În ultimii 10 ani, problema surplusului de lungime a fost menționată în mai multe rapoarte ale Regiei Naționale a Pădurilor- ROMSILVA, ale Gărzilor Forestiere și Corpului de Control din cadrul Ministerului Mediului. Documentele arată că buștenii erau livrați mereu cu un surplus de lungime și că existau diferențe notabile între volumul livrat și documentele de recepție ale companiei Holzindustrie Schweighofer.

„Eu nu știu un alt agent economic în țară care să fi impus astfel de supralungimi. La toți la care dădeam se măsura exact lungimea și diametrul, volumul real. Și recepția se făcea la noi în depozit. De asta în unele direcții și ocoale nu au mai acceptat pentru că nu le convenea recepția la ei în fabrică”, explică un angajat ROMSILVA, care a acceptat să vorbească doar cu condiția să-i protejăm identitatea.

Angajatul, care are acces la rapoartele de investigații, a afirmat că, după mai multe contracte de livrare, unele Direcții Silvice din țară au început să raporteze pierderi. Uneori aceste pierderi erau pur și simplu șterse din registre sau, în alte cazuri, pădurarii tăiau ilegal arbori din pădurile de stat ca să acopere cantitățile lipsă din depozite.

„Media era 8% în minus la fiecare mașină. Sub 8% nu au avut niciodată, nicio mașină. Și au fost mașini trimise piesă cu piesă, la milimetru.(…) Dacă nu aduceam lemnul după cerințe, îl declasau. Dacă era între 3.05 și 4.04, îl duceau în 3 metri. (…) Și dacă era sub 3.05, îl băga de 2 metri”, detaliază angajatul Romsilva.

În 2011, mai mulți angajați ai regiei au observat că austriecii înregistrau mereu un volum mai mic decât cel livrat de ei. Documentele obținute de reporterii RISE arată că angajații unor ocoale silvice din cadrul Direcției Alba au reclamat în repetate rânduri superiorilor această situație. Conform adreselor, diferența dintre volumul expediat și cel primit era de până la 10% din volumul transportat, cu luni în care Direcția Silvică înregistra pierderi de peste 100 de metri cubi de lemn.

„Vă semnalăm aceste aspecte deoarece nu sunt singulare, ele repetându-se aproape la fiecare transport pe care-l efectuăm către S.C.Holzindustrie, pe lângă aceste aspecte privind nenumăratele diferențe valorice apărând și diferențe la sortarea calitativă. Ceea ce face să scadă prețul mediu de vânzare”, scrie într-o sesizare din februarie 2011 adresată superiorilor conducerii Direcției Silvice Alba.

Unii angajați ROMSILVA au hotărât să rezolve singuri problema în lipsa unei reacții din partea conducerii.

Ca să dovedească că Schweighofer recepționa mai puțin lemn, angajații au pregătit o capcană. Au încărcat mai multe camioane cu bușteni, au măsurat volumul de mai multe ori, ca să se asigure că nu au greșit, au făcut poze cu încărcătura și au trimis transporturile către fabrica Schweighofer.

Următorul pas a fost o plângere penală către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, care au început să investigheze cazul.

În 2012 mai mulți directori din Alba au fost citați pentru declarații, iar filiala Romsilva din Alba a pus la dispoziție toate documentele solicitate. Procurorii au început să investigheze un contract de livrare de lemn între Romsilva și Schweighofer. Din partea austriecilor documentul e semnat de Karl Schmid, același oficial care, patru ani mai târziu, era filmat cu camera ascunsă de investigatorii EIA.

Romsilva a demarat propria investigație internă și vinovați au fost găsiți chiar pădurarii, adică oamenii care au vrut să arate practica austriecilor.

După câteva luni procurorii au clasat cazul și nimeni din conducerea Romsilva nu a contestat decizia magistraților. Într-un răspuns oficial, DNA a motivat clasarea astfel: „(…) întrucât din actele premergătoare efectuate nu au rezultat indicii sau probe cu privire la comiterea unor fapte penale aflate în competența DNA”.

Fabrica lemnului dispărut – RISE Project

Ancheta integrală (cu mărturii ale persoanelor implicate, documente și reacții – sau lipsă de reacții – de la Romsilva, Holzindustrie Schweighofer și reprezentanți ai industriei lemnului), pe RISE Project: Fabrica lemnului dispărut.

Foto: RISE Project (captură de ecran)


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “”Cioturi” de milioane de euro, pentru Schweighofer. Cum a profitat compania austriacă de ”pierderile” administratorului pădurilor naționale, Romsilva

  1. Drinceanu Dumitru

    În care altă țară din Europa mafia lemnului, atât de mediatizată, este mai mult protejată politic și guvernamental? Au fost „implementate” tehnici electronice, programe, așa-zise controale, dar fenomenul nu numai că a continuat, dar a pătruns până și în acte administrative, iată, prin falsuri grosolane precum „scurtarea ” la recepție, protejate de autoritățile române chiar și atunci când cineva îndrăznește să facă plângere penală, să aducă probe materiale. Este aberant și descalificant pentru autoritățile care, de fapt, și vrând și nevrând, probabil mai mult din n interese decât din frici, perpetuează și își dau cumva girul acestor jafuri în urma cărora pădurile noastre – care, chiar tăiate conform normelor, nu desființate biologic prin scoaterea buturugilor, nu s-ar reface decât după 50-80 de ani! – vor dispărea definitiv! Numai pentru această corupție fantastică, să nu mai adăugăm batjocura din sistemul de pensii, unde, sfidător, cresc în același procent și cele nesimțite, iar cei cu pensii sub 2000-3000 lei sunt „ajutați” cu… vouchere, care dispar peste câteva luni, clasa politică ar trebui calificată ca trădătoare și coruptă până la stadiul de incompatibilă pentru funcții publice și administrarea statului.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *