Romania Curată

FOTOGALERIE Ciobanii, la porțile Parlamentului. UPDATE: Cum s-a încheiat protestul

UPDATE Protestul crescătorilor de oi s-a încheiat la ora 17.00, după ce reprezentanţii acestora, care au fost pentru negocieri la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaţilor, le-au transmis manifestanţilor să plece acasă după ce au obţinut promisiunea că va fi modificată legea. Conform negocierilor, oierii vor putea merge cu oile la păscut pe terenurile lor şi să aibă câţi câini vor. Ciobanii au amenințat că vor reveni la Parlament în cazul în care legea nu va fi schimbată.

„Să ştiţi că legea se va schimba. Ne-a promis primul-ministru, cu care am vorbit telefonic, am înţeles că este plecat la Bruxelles. Se aprobă ordonanţă de lege începând de luni, ne-a promis şi doamna ministru de la Mediu, ne-a promis că se vor schimba foarte multe legi, foarte multe legi care s-au dat aşa cum s-au dat, pe bandă rulantă. Va fi o ordonanţă de urgenţă care se va da în cel mai scurt timp, luni. Dacă nu se vor ţine de promisiuni, atunci să ştiţi că lucrurile vor fi foarte rele pentru că vom veni foarte mulţi. Acum nu am fost nici măcar jumătate. Va fi foarte rău, atunci nu vom mai ţine cont de nimic, vom veni şi cu animale. Azi am protestat paşnic, ne-am asumat răspunderea. (…) Au recunoscut şi ei că legea a fost o greşeală, dar nu putem acuza noul guvern deoarece legea a fost făcută de vechiul guvern. Au spus că o lege nu se poate anula aşa uşor, dar o Ordonanţă de Urgenţă se poate da, dar sigur noi vom consulta un jurist. Vom alcătui un comitet din 4-5 persoane cu care să întocmim un document care să cuprindă toate solicitările de modificare a legii pe care le dorim. Mergem cu oile pe terenurile noastre la păşunat cu câţi câini vrem, cu condiţia ca la turmele de oi să nu avem câini de vânătoare”, a declarat Dan Petrescu din Curtea Argeș, care are o turmă cu 2.000 de oi.

***

Peste 2.000 de oieri au început de la ora 10.00 un miting de protest în faţa Parlamentului, în Parcul Izvor. Protestul a degenerat la un moment dat, atunci când ciobanii au forțat cordoanele jandarmilor pentru a intra în clădirea Parlamentului. Unii chiar s-au urcat pe gardurile Parlamentului și au pătruns în curte.

Oierii au venit să protesteze împotriva unor prevederi din Legea vânătorii, care le limitează numărul câinilor de pază, conform cotidianul.ro.

În timp ce oierii protestau afară, parlamentarii își votau pensiile speciale.

Un grup de 12 crescători de ovine au mers la discuții cu președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit protestatarilor, ei se împotrivesc noilor reglementări intrate în vigoare în Legea vânătorii şi a fondului cinegetic, care interzice înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic şi limitează numărul de câini pe care crescătorul de animale îl poate deţine. Ciobanii protestatari cer abrogarea noilor norme.

Protestul a fost organizat de mai multe asociaţii de crescători de animale din România. Potrivit organizatorilor, la manifestaţie ar fi urmat să participe 3.000 de persoane.

Potrivit modificărilor legislative, ciobanii vor putea deţine la şes un singur câine de pază la stână, cei de la deal vor avea doi câini, iar cei de la munte trei câini. Legea prevede amenzi, de până la 1.500 de lei.

Vedeți mai jos imagini de la protestul crescătorilor de ovine în fața Parlamentului României

MEC_0109 IMG_0145 IMG_0201 IMG_0205 IMG_0206 IMG_0207 IMG_0209 IMG_0265 MEC_0011 MEC_0077 MEC_0098


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “FOTOGALERIE Ciobanii, la porțile Parlamentului. UPDATE: Cum s-a încheiat protestul

  1. Ioan

    Mda… S-au obisnuit cu turmele de caini langa turmele de mioare si se simt in siguranta… spre deosebire de noi astialalti, care avem ghinionul sa ne nimerim prin preajma lor! Multiple vizite la spital ale prietenilor „nenorocosi” in urma intalnirii cu turmele de caini de stana ma fac sa nu am nici o simpatie fata de acesti ciobani.

    Reply
    • Viorel

      Lasa ca in general cainii ciobanesti nu-s asa rai. Si eu ma apropii adesea de stane si ma imprietenesc usor cu ei. Daca nu stii sa te descurci, mai bine stai acasa.

      Reply
    • il loco

      sa te nimeresti in preajama oilor fara sa fi cioban iar oile pe camp, deal sau munte e posibil doar daca esti vanator. si cainii de stana fac deranj mare, gonesc mistretii, iepurii, fazanii si se mai dau si la bracii vanatorilor. intrucat 90% din politicieni nostrii sunt si vanatori inregistrati, este de nteles de ce se zbat sa-si moseasca fondurile de vanatoare in detrimentul paunilor comunale.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *