Cele 48 de ore de ură pentru Voiculescu

Cele 48 de ore de ură revărsate asupra lui Voiculescu de vineri încoace (să nu ne amăgim, bucuria la aflarea condamnării ascunde ura viscerală la adresa bogaților în general) încep să se stingă. Orwell însuși îi rezervase urii numai două minute pe zi, în celebrul lui roman 1984, metodă de defulare pe care nicio putere din lumea asta nu a scăpat-o din vedere pentru masele manipulabile. Dreptul la ură ar trebui introdus, probabil, în carta drepturilor omului, mai ales în acele societăți în care celelalte drepturi fundamentale nu se simt prea bine.

MICII GĂINARI, NEVOIȚI SĂ EMIGREZE DIN CAUZA MARILOR CORUPȚI AI PATRIEI

O țeavă spartă pe neașteptate la baie m-a făcut ieri să petrec juma de zi cu un instalator, și să aflu – vreau nu vreau – părerea lui despre condamnarea lui Voiculescu.

P. e trecut de 60 de ani și recunoaște că a fost un nenorocit la viața lui, a furat, a păcălit, a fost arestat și bătut deseori de milițieni și ulterior de polițiști, ca să-și bage mințile în cap și să se cumințească. A băut și încă mai bea, a preacurvit și era cât pe ce să intre și la pușcărie. Nevinovat, firește.

Acum e paznic de noapte la o grădiniță, s-a potolit și-și crește nepoții împreună cu nevasta care i-a fost alături 40 de ani. Este totodată unul dintre cei mai buni instalatori cu care am avut eu de-a face: meticulos și priceput. Ce repară el durează ani. Doar că nu a făcut niciodată o prioritate din priceperea asta a lui, ci mai degrabă un hobby.

Tipul are trei fete și zice că din păcate fiecare i-a moștenit câte un defect. Una e curvă, alta e băutoare, iar cealaltă … știe să facă bani ;) Curva e măritată cu un țigan. Împreună au doi copii și o vilă în construcție. Țiganul face des vizite în UE, unde coordonează o rețea care fură prin orice mijloace. Ginerele s-a oferit să-și ia și socrul în deplasările externe în interes de serviciu, așa for old times sake, dar P. zice că nu mai are sânge pentru asta. În plus, ce fac ăștia azi nu e nimic nou pentru el, pe toate le-a încercat.

– Parcă nu-mi mai pică bine așa când văd cum păcălesc oamenii. Cum intră peste bătrâni în case și-i tâlhăresc, dar nu le zic nimic, prefer să nu mă bag că și eu am fost un nenorocit la viața mea. Numa că acuma parcă nu-mi place să știu că mi s-ar putea întâmpla și mie asta…, zice P. meșterind la țeava mea de la baie.

– Biznisul ginerelui se derulează și prin țară sau numai în străinătate?, îl întreb.

– Păi ce, mai are loc în țară de ăștia ca alde Voiculescu? Găinarii ca gineremiu au fost nevoiți să emigreze, aici în țară au loc numa ăștia care dau marile tunuri. Se duc și ei unde pot să mai ciupească câte ceva, zice P. râzând ca de o glumă bună.

– Da, dar uite că pe Voiculescu l-au prins și băgat la pușcărie, ginerele tău deocamdată e bine mersi, își face vilă…

– Lasă că n-o să-i meargă rău nici la pușcărie, că ăștia cu bani o duc bine și acolo. Plus că e bătrân, iese repede, și rămâne cu milioanele furate. Nu e decât unul dintr-o tabără care pică de fazan, au rămas destui în locul lui. Da e bine că simte și el un pic răcoarea, las că-i bine. Tare aș vrea să-l văd la pușcărie, măcar așa un pic, și pe Băsescu. Atuncea o să fie egalitate.

CINE A STAT ÎNTR-O CĂMĂRUȚĂ LA TINEREȚE, DAR NU S-A ÎMBOGĂȚIT LA BĂTRÂNEȚE

Pe banca din fața blocului, mama stă la umbră cu o vecină. E mai răcoare aici, față de apartamentele lor situate pe partea opusă a imobilului, unde dogorește soarele juma de zi. La vârsta lor, ca orice babe cu frica lui Dumnezeu, urăsc aerul condiționat pentru că, se știe, curentul te poate omorî. În plus costă bani la factura de electricitate.

Discuția a sărit firesc de la folosirea cimbrului în mâncare la varza cu cârnați de la ultima masă în libertate a lui Voiculescu:

– Ați auzit, doamnă, nesimțitul, cum s-a lăudat el că a stat cu nevasta și doi copii într-o cameră cu wc în curte? sare vecina mamei.

– Da, de parcă n-am stat toți așa când eram tineri. Cu chirie, la curte, într-o cămăruță. Acolo spălam, acolo găteam, acolo dormeam… confirmă mama, cu o ușoară nostalgie de tinerețe.

– Păi cine n-a stat, doamnă, așa? Dar nesimțitul le povestea la tinerii ăia cu microfoanele, de parcă numai el suferise. N-a spus cum a făcut avere după aia? Cum s-a îmbogățit el, doamnă, și noi nu? De ce n-a spus asta, cum a făcut el avere, că de stat la curte într-o cămăruță toți am stat la vremea noastră.

– Da, noi ne-am băgat pielea la saramură pe 25 de ani ca să cumpărăm cutiile astea în care uite că nici nu putem să stăm de cald acuma, zice și mama cu năduf.

– Și el a pus mâna pe banii lu Ceaușescu, doamnă, pe banii noștri până la urmă, și acuma ne râde în nas că a stat într-o cămăruță. Lasă, bine-i face, păcat că iese prea repede de acolo și rămâne tot cu banii…

Blocul lor este unul dintre puținele construite pe credit, în anii 60, pentru care proprietarii au dat un avans de jumătate din preț, iar restul l-au plătit timp de 25 de ani. Pentru unii dintre ei, cei care mai trăiesc, acum apartamentele sunt unică avere și povară. Pensiile mici abia le ajung pentru întreținere. Dar faptul că plata acelor cutii de chibrituri a reprezentat agoniseala lor de-o viață nu se îndură să le vândă și să se mute în ceva mai mic. Ar însemna, probabil, revenirea la cămăruța din tinerețe.

Bravada lui Voiculescu, cu cămăruța în care și-a petrecut el primii ani de căsnicie, încercând să spună că de fapt celula nu-i va părea un iad, atâta vreme cât are buda înăuntru, i-a ofensat pe toți românii care au luat-o de la lingură, dar n-au reușit să ajungă moguli de presă. Indiferent că au furat și ei sau au muncit cu onestitate ca să-și facă un rost. Un fel de salam cu soia, varianta imobiliară.

Nu poți să întinezi sfânta cămăruță din care au plecat majoritatea românilor și să nu te bată Dumnezeu ;) În plus, nici nu contează pentru ce a fost condamnat acum, păcatele lui în ochiul public tot legate de averea secretă a lui Ceaușescu rămân.

Dincolo de asta, mi se pare că exercițiile astea periodice de ură, pe care ni le mai prilejuiește justiția în ultimii ani, ar trebui să le dea de gândit celor care rămân la butoane în locul celor care, vremelnic, merg să plătească cu câțiva ani de libertate banii noi făcuți pentru copilași: nimic bun nu se construiește pe ură.

Am ales să scriu despre ceilalți, nu despre cei care azi au ieșit în stradă ca să-și strige iubirea pentru Voiculescu. Chiar dacă mulți sunt dezamăgiți de ce văd acum în jurul Cotrocenilor, n-ar trebui să uităm că tot ura i-a scos și pe ei în stradă. Cele câteva ore de ură zilnice care li s-au picurat în urechi, prin posturile lui Voiculescu.

sursa: dollo.ro