Ce trebuie sa iasa din alegerile astea?

Ne pregătim, din păcate, nu de alegeri, care nu ne vor aduce mari bucurii, ci de brambureală. Ştim dinainte că nu va exista o majoritate clară, de altfel ar fi de mirare cu un asemenea sistem electoral. Dacă s-ar fi acceptat sistemul preşedintelui Băsescu, ieşeam de două ori din casă, dar în turul doi aveam o majoritate solidă şi un guvern garantat. Aşa, votanţii se vor confrunta cu candidaţi fie problematici (citiţi lista celor cu probleme de integritate), fie complet necunoscuţi (care se pot dovedi problematici mai tîrziu), şi nici un partid nu va reuşi să formeze guvernul de unul singur, nici măcar cel prezidenţial. Asta ne readuce în cercul vicios al imprevizibilităţii, pentru că nu se pot respecta programe de guvernare şi ţine promisiuni electorale decît dacă guvernezi singur, coaliţiile sau guvernele minoritare sînt un alibi pentru fiecare partener care poate arăta spre ceilalţi că nu îl lasă să se ţină de cuvînt.

Nici măcar certitudinea că există unele baze comune, de genul cotei unice, nu mai sînt aşa de sigure. După ultimele cheltuieli nesăbuite ale guvernului Tăriceanu cota va trebui crescută la măcar 18% . Poate şi TVA-ul, deşi a-l creşte în condiţiile în care, oricum, consumul scade şi creditul se usucă mi se pare sinucigaş pentru economia noastră. Măcar preţurile ar trebui să scadă, dar cum sîntem încă o economie incompletă de piaţă, nu se va întîmpla aşa. In America, preţul la pompa de benzină a căzut odată cu preţul internaţional al petrolului la aproape jumătate faţă de luna iulie, la noi nu. Rămîne un mister pentru mine cum se fac preţurile într-o economie ca a noastră. Răspuns: încă discreţionar.

Există două variante integral negative pentru rezultatele acestor alegeri. Prima este ca guvernul propus de preşedinte să nu treacă de Parlament, şi să înceapă un adevărat război civil, cu Băsescu ameninţînd cu alegeri anticipate, iar PSD-PC cu suspendarea acestuia, cu televiziunile voiculesciene făcînd atmosferă. A doua ar fi ca PSD să ia peste 50%, iar preşedintele să fie constituţional obligat să numească un prim ministru de la acest partid. Asta ar însemna consemnarea triumfului corupţiei din România. Năstase ar rămîne stăpîn pe gresia lui tibetană, ba poate şi-ar mai comanda un rînd, procurorii ar fi daţi afară pentru că au îndrăznit sa-l ancheteze, UE ne-ar tăia fondurile. Scenariul e neplauzibil, pentru că PSD nu va lua nici pe aproape de atît, şi Constituţia dă dreptul preşedintelui să numească orice prim ministru dacă nici un partid nu are majoritatea absolută. Cu cuvinte, dacă PSD ia 32% şi PDL 30%, Băsescu nu e obligat să numească un prim ministru de la PSD şi va numi probabil un independent.

Dincolo de aceste două variante, toate celelate par mult mai acceptabile. Cu condiţia respectării angajamentelor noastre faţă de UE, de care beneficiem în primul rînd noi, mie nu îmi pasă cine guvernează. Dar PNL şi PSD dau semnale că nu ar respecta aceste angajamente. Societatea civilă le-a prezentat un contract cu statul de drept, care avea trei puncte principale, practic copiate din ultimul raport al Comisiei Europene. Au refuzat să îl semneze.

PDL are destule defecte, şi nimeni nu e mai conştient ca mine de acestea. Dar cu toate astea, a votat mai corect în parlament şi mai european. Are mult mai puţini oameni cu probleme cu justiţia. Şi e partidul preferat de preşedinte. De asta baza unei viitoare guvernări nu poate fi decît PDL. S-or găsi cîţiva oameni mai competenţi şi integri în alte partide să se formeze o coaliţie în jurul lor, dar altă soluţie nu văd. Conflictul constituţional dintre Parlament şi Preşedinte nu e de bun augur pentru un guvern de specialişti, care ar avea mereu probleme în Parlament. Soluţia rămîne politică.