Ce facem cu fondurile europene: 70% hartii-30% fapte

255 de kg de hârtie sunt consumate în fiecare proiect european de formare profesională, pentru raportarea „faptelor”. 2400 de proiecte s-au derulat în România până acum = 6 tone de hârtie ștampilată și aruncată.

Știți că în afară de căpșunari și de minunatele creiere ale României, Europa ne-a mai luat în ultimii ani și bonele. De aceea unele ONG-uri de la noi s-au gândit să acceseze fonduri europene ca să califice niște oameni dispuși să lucreze și în țară, ca îngrijitori de bătrâni și copii. Un astfel de program, de doi ani, finanțat cu 4 milioane de lei, s-a încheiat săptămâna trecută. În urma lui au rămas 380 de lucrători sociali/îngrijitori de persoane cu nevoi speciale, și 255 de kg de hârtie consumată pentru raportarea acestei activități, către organismele de control românești.

Organizațiile care au derulat proiectul, însă, spun că au mai rămas și cu o gaură de 750.000 de lei în buget – bani pe care teoretic trebuie să-i primească de la finanțatori… vreodată. Din cauza datoriei, organizațiile respective nu mai pot accesa alte finanțări europene. Ei spun că nici nu și-ar mai dori, pentru că încă un program ca ăsta îi va falimenta definitiv.

Totuși, cum se face că deși se plâng de ani de zile de birocrație și plăți întârziate, ONG-urile continuă să aplice pentru finanțările europene?

Viorel Micescu, directorul Centras – una dintre organizațiile care a derulat proiectul menționat – spune că nu ai altă șansă să derulezi proiecte neguvernamentale fără finanțările europene, pentru că de când a intrat în UE România a cam pierdut, rând pe rând, celelalte finanțări străine de care dispunea înainte de a deveni „o democrație funcțională”. Prin urmare, acum ca ONG nu prea mai ai șanse să faci ceva fără să te căciulești la finanțările europene. Iar astea vin la pachet cu o birocrație deja setată de Bruxelles. La asta am adăugat și noi românii o tușă personală, așa că birocrația europeană s-a înzecit în România.

Regula celor trei exemplare care nu pot fi două

Un exemplu hilar, dacă n-ar fi absurd, este cel în care Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) a modificat o procedură prin care anumite documente justificative erau cerute în două exemplare în loc de trei ca până atunci. Un ONG depusese deja documentele respective în trei exemplare și aștepta răspuns. Când au întrebat la AMPOSDRU când îl vor primi li s-a spus că nu pot să le răspundă, deoarece ei au depus documentele în trei exemplare, în loc de două. Nimic mai simplu, rupeți unul, a zis ONG-ul respectiv. Nu se poate, li s-a răspuns, trebuie să le depuneți din nou în două exemplare. Așa că au mai făcut o dată actele, semnate, ștampilate, în două, și le-au mai depus o dată.

Cam așa s-au născut, pesemne, cele 255 de kg de hârtie consumate într-un proiect POSDRU. Cei de la Centras au numărat și cântărit fiecare dosar și au făcut o expoziție cu toată hârțogăraia pe care au completat-o în cadrul proiectului pentru pregătirea celor 380 de îngrijitori. Ce vedeți în poză este jumătate din hârțăgăraie, restul e la AMPOSDRU.

Ca să n-o mai lungesc cu vorba, vă redau două puncte de vedere – optimist și pesimist – ale unor persoane care activează de ani de zile în sistem și care au explicat cum văd ele situația fondurilor europene, după ce au lucrat cu ele:

Viorel Micescu, directorul Centras:

– ajungem să facem proiecte pentru a le raporta, nu pentru a ajuta oamenii. În finanțările americane nu se punea atâta accent pe drumul birocratic parcurs până la obținerea rezultatului, ci conta doar că ai atins ce ți-ai propus. În finanțările europene nu contează rezultatul, ci respectarea drumului la care te-ai angajat, chiar dacă constați la un moment dat că e greșit;

– a trebuit să angajăm oameni special pentru a reuși să facem raportările birocratice cerute de autoritățile române, pentru că nu le prevăzusem în orele bugetate în proiect și fără aceste raportări n-am mai fi putut să derulăm proiectul;

– genul ăsta de birocrație nu distruge doar păduri, ci și destine;

– foarte rar instituțiile statului și-au respectat datoriile față de noi, dar nouă ne-au cerut întotdeauna să ne respectăm termenii contractuali, care se schimbau frecvent. De aceea, deși noi am rămas cu datorii din cauza lor, tot noi vom fi în imposibilitatea de a mai aplica la alte fonduri, pentru că … suntem datori;

– funcționarii de la AMPOSDRU sunt niște dictatori pe care nimeni nu-i poate schimba din funcție, deși s-au perindat mai mulți miniștri pe la conducerea fondurilor europene;

– am avut de patru ori mai multe cereri pentru cursurile pe care le-am făcut, dar nu am putut să creștem cifra de școlarizare, iar formatorii noștri au muncit șapte luni fără să fie plătiți din cauza întârzierilor finanțării;

– piața a fost acaparată de firme și ONG-uri făcute peste noapte, special pentru fondurile europene, și care beneficiază de alocări frauduloase de fonduri, pe criterii politice;

– AMPOSDRU a avut o scurtă tentativă de a publica online toate decontările pe care le face din bani europeni, dar s-a oprit rapid. Nimeni nu știe acum cine și pe ce criterii primește banii europeni. Autoritatea refuză să facă finanțările transparente.

Gelu Duminică, Asociația Împreună:

– Deși ne place să acuzăm numai autoritățile statului pentru aceste eșecuri, toți știm în realitate că unii dintre noi se comportă exact așa cum ne acuză statul – că folosim banii destinați oamenilor ca să ne dotăm cu tehnică sau mașini;

– De asemenea toți știm că unele organizații sunt ale unor miniștri sau oameni politici, și că finanțările se fac preferențial, dar tăcem, pentru că nici între noi nu sunt toate lucrurile în regulă;

– Există o solidaritate redusă între noi și o lipsă de introspecție. Deși mereu ne plângem că nu vom mai aplica, sunt sigur că la următorul call de finanțare se vor înghesui toți să aplice.

Pentru că 2013 este ultimul an din această etapă a fondurilor structurale despre care vorbeam, urmează ca România să lanseze o nouă etapă pentru următorul cincinal. Reprezentanții ONG-urilor citate spun că nu s-a făcut vreo dezbatere pentru asta, nu se știe care va fi strategia țării pentru următorul cincinal, și cum vom folosi fondurile structurale pentru atingerea acestor ținte din strategia inexistentă. Micescu spunea că atunci când trebuia să-și ducă strategia de dezvoltare la Bruxelles, România s-a dus cu un shopping list. Adică în loc să se ducă și să spună vrem să ajungem acolo, și pentru asta trebuie să dezvoltăm următoarele proiecte, noi ne-am dus și am cerut bani pentru diverse nevoi. Asta pentru că, evident nimeni nu știe în România ce vrem să ne facem când vom fi mari.