Extrase dintr-un interviu publicat pe contributors.ro
De cinci ani merg mai des [prin școli și licee], prima dată am mers cândva prin 2002, la Cluj, într-un mic proiect, invitat la un liceu cu probleme, să le explic copiilor ce-i așteaptă dacă încalcă legea. Și-n cursul timpului mi-am dat seama că putem face asta în mod frecvent, regulat, cu scopul de a preveni încălcarea legii. De asta mergem în școli, să-i învățăm pe copii că legea există ca să fie respectată și că orice abatere poate fi grav sancționată.
Uneori sancțiunile aplicate copiilor produc repercusiuni pentru tot restul vieții. De exemplu, un copil care are cazier, chiar dacă e minor, nu va putea nicicând să ocupe o funcție importantă precum judecător, procuror, polițist, militar sau agent în serviciile speciale. De asemenea, dacă un copil are nota scăzută la purtare nu va putea să se ducă la seminarul teologic sau nu va putea să fie profesor. Sunt niște discuții cu copiii pe care trebuie să le purtăm tocmai ca să-i protejăm.
Ce-i fain la lecțiile astea e că noi le ținem într-un mod interactiv. Nu mergem acolo ca profesori să le predăm o materie, ci, ad-hoc, vedem care sunt nevoile lor. Începem, sigur, cu 2-3 teme pe care le stabilim de acasă, dar copiii vin apoi cu întrebări. Chiar am avut o lecție aici la București, la copii de clasa a cincea, în care toată lecția, 50 de minute, am ținut-o doar pe baza întrebărilor lor. Sunt vreo patru sau cinci teme pe care aproape la fiecare oră de educație juridică le atingem. Una este cea a Facebook-ului.
Pentru că tehnologia este foarte des întâlnită în viața noastră, mulți au impresia că libertatea de exprimare înseamnă că ai și un fel de drept de a înjura pe oricine, oricând, motiv pentru care și avem primele dosare în România cu profesori care au dat în judecată elevi să obțină despăgubiri materiale de la elevi și părinții lor.
Apoi, avem o temă extrem de interesantă referitor la viața sexuală, pentru că în România, din păcate, nu se face educație sexuală cu copiii, este greu să știe copiii la vârsta asta ce este permis și ce nu este permis în materie de atingeri, mângâieri, întâlniri șamd. În România este o gravă confuzie cu privire la termenul pedofil. Nimeni nu știe ce înseamnă pedofil. Infracțiunea de pedofilie nu există în Codul penal. Pedofilia este o boală psihică și se manfiestă doar cu privire la copiii sub 13 ani. Noi încă nu știm să utilizăm termenii aceștia corect.
Apoi mai este chestiunea respectării regulilor la școală, cât de obligatorii sunt. Ați văzut că a fost un scandal chiar la Cluj, cu un băiat care purta părul mai lung și profesorul i-a atras atenția. Alții sunt copii în clasa a XII-a și împlinesc deja 18 ani și pleacă din timpul orelor spunând “dom’ne, sunt major. Regulile se aplică doar pentru minori, eu sunt major, prin urmare sunt responsabil, pot să plec de la școală când vreau.” Și chestiunea regulamentului școlar o dezbatem.
Mai este o chestiune, dar ține oarecum tot de mediul online, folosirea sau spargerea conturilor pentru prietenă/prieten, șamd. Și asta e destul de frecventă.
Și, în fine, un al patrulea sau al cincilea subiect, este violența școlară, și fizică, în sensul de lovituri – cea mai gravă a fost acum vreo doi ani când un băiețel a fost luat în batjocură de colegi de-ai lui la școală, au aruncat cu pietre după el și l-au omorât, dar sub 14 ani în România nu răspunzi penal – până la violența de tip bullying, adică un fel de hărțuire, miștocăreală continuă și de umilire a colegilor de școală sau de liceu.
Cam astea sunt patru sau cinci teme pe care le atingem. In rest, depinde de școala vizitată, de orașul vizitat. Într-un fel vorbești în centrul orașului, unde atingem probleme legate de droguri, consumul de etnobotanice, în alt fel discuți la o școală de la periferie unde vorbești de infracțiuni violente, chiar furturi sau viol în grup, că tot e la „modă” acum, între ghilimele. Ne adaptăm. Dacă este o școală din mediul rural, acolo discutăm inclusiv legile de circulație, unul din patru copii nu știe regulile banale de circulație, sau reguli de creștere a animalelor. Asta cred că ne afectează pe toți. Vezi că se plimbă animalele pe strada, dar ba n-ai lesă, ba n-ai botnită, ba nu-i strângi răhățelul din spate, vine altul, calcă și merge apoi la serviciu.
Lucrurile astea de zi cu zi trebuie explicate copiilor. Încercăm să le insuflăm însă sentimentul protecției lor cât timp respectă legea, pentru că, până la urmă, legea nu e făcută ca să sancționăm pe cineva, legea e făcută ca să protejăm oamenii. Cât timp ești în cadrul legal ești protejat și există organe ale statului care trebuie să intervină dacă ți se încalcă drepturile.
[Dar și cu elevi care înjură profesorii] au existat mai multe cauze in România. A fost una celebră la Cluj, în urmă cu trei ani, la un liceu copiii și-au făcut un cont de Whatsapp si apoi de Facebook pe care luau în derâdere profesorii, postau imagini, făceau bule cu diverse ticuri verbale sau le modificau fața în poze. Profesorii au aflat, au intrat under cover pe acele grupuri, au făcut print screen-uri și apoi s-au deschis niște acțiuni disciplinare împotriva copiilor. Șaptezeci de copii din Cluj au fost sanționați atunci disciplinar.
A fost atunci, nu neapărat un scandal, a fost o mare nedumerire în spațiul public: cum e posibil să fie făcuți responsabili copiii pentru ce scriu pe un cont privat? Lumea trebuie să știe că nu există grupuri private pe Internet. Cu alte cuvinte, tot ceea ce este văzut de mai mult de patru ochi este considerat public. De la două persoane în sus vorbim de public, n-are importanță că grupul acela este privat, indiferent ce setări faci tu pe FB sau pe Whatsapp. (Am văzut că și părinții și profesorii și elevii folosesc acum grupurile acestea de discuții școlare pe Whatsapp.)
Și a mai existat un caz la Botoșani, acum doi ani, profesoara a fost înjurată că i-a dat 4 unui copil la școală, a fost înjurată pe Facebook, apărarea a fost că pot să scriu pe Facebook tot ceea ce doresc. Profesorul și-a făcut print screen și a venit la instanță și a obținut daune morale de la copil și părinții lui.
Atacurile acestea verbale pe Facebook sunt din ce în ce mai des folosite și acțiunile sunt numeroase cu oameni vatămați pe Facebook. Unii au fost insultați, așa cum spuneam, alții au fost amenințați, avem un caz de judecători amenințați prin intermediul Facebook-ului. Un caz cunoscut este cu fiica unei judecătoare care a fost șantajată de fostul prieten că dacă nu continuă relația, el va da publicității poze intime cu ea. Din fericire i-a spus mamei, mama a depus plângere la parchet, s-a făcut flagrant. Puștiul este astăzi condamnat penal, are cazier, condamnarea este definitivă.
Genul acesta de șantaj cu poze intime este foarte des întâlnit pentru că la vârsta adolescenței, sunt mai puțin prevăzători când schimbă între ei informații, poze, filmulețe de natură intimă.
Mai multe despre proiect pe EDUIURIS. Cartea poate fi cumpărată pe giftbooks.ro
