Romania Curată

CCR: Legea privind școlile doctorale este neconstituțională

Curtea Constituțională a României a decis miercuri că legea de modificare a OUG privind școlile doctorale este neconstituțională, scrie Agerpres.

„Curtea Constituțională a adoptat și sesizarea grupului liberal și sesizarea Guvenului cu privire la neconstituționalitatea ordonanței 4 pentru modificarea Legii învățământului. Am avut în vedere faptul principal că cele două Camere ale Parlamentului nu au respectat principiul bicameralismului și au adoptat legea într-o formă și într-un conținut foarte diferit decât cel care a început inițiativa legislativă și diferit și de felul cum a adoptat fiecare dintre cele două Camere”, a declarat președintele CCR, Valer Dorneanu.

El a precizat că au mai fost date decizii în acest sens, în care Curtea a arătat că, atunci când se schimbă substanțial conținutul, forma, structura, compoziția legii, nu se respectă principiul bicameralismului.

Potrivit acestuia, și obiecția Guvernului a fost întemeiată.

„Separat, am considerat că și obiecția Guvernului cu privire la nerespectarea prevederilor din art. 1 alin. 5 din Constituție cu privire la claritatea legii, la previziune, la toate normele de tehnică legislativă nu au fost respectate în cuprinsul acelor adăugiri și modificări care au fost făcute de cele două Camere ale Parlamentului. Deci, legea este integral neconstituțională”, a arătat Dorneanu.

Întrebat ce trebuie să se întâmple în continuare, Dorneanu a răspuns că „inițiatorii pot să înceapă procedura de la zero”.

Pe 13 octombrie, Guvernul a atacat la CCR modificarea OUG 4/2016 privind școlile doctorale, după ce Senatul a respins cererea de reexaminare a actului normativ, solicitată de președintele Klaus Iohannis, și a adoptat legea în forma inițială.

Anterior, premierul Dacian Cioloș declara că regretă decizia pe care a luat-o Parlamentul în privința modului în care se tratează plagiatele.

Și grupul PNL din Senat a depus la Curtea Constituțională o contestație la legea de modificare a OUG 4/2016 privind școlile doctorale, invocând, între altele, nerespectarea principiului bicameralismului.

Senatul a respins, în ședința plenului din 10 octombrie, cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis referitoare la Legea pentru aprobarea OUG 4/2016 privind modificarea Legii Educației Naționale 1/2011, prin care a fost reglementată funcționarea școlilor doctorale și a adoptat, în calitate de Cameră decizională, actul normativ în forma inițială.

Potrivit raportului comisiei de specialitate, modificarea Legii Educației prevede crearea unui mecanism privind desfășurarea învățământului la nivel doctoral, clarificarea și etapizarea acțiunilor de emitere a diplomelor și titlurilor la nivel universitar, stabilirea atribuțiilor privind procedurile și etica la nivelul învățământului.

După decizia Senatului, președintele Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, Viorel Barbu, și-a anunțat demisia din funcție, pe motiv că, în urma amendamentelor adoptate la Legea Educației, CNATDCU va avea „un rol decorativ”, fiindu-i retrase toate prerogativele, mai scrie Agerpres.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “CCR: Legea privind școlile doctorale este neconstituțională

  1. eva

    CA LA NOI LA NIMENEA. IN RO MAFIOTISMUL SI HOTIA SUNT ACOPERITE DE IMUNITATI PARLAMENTARE, MINISTERIALE, ETC PRECUM SI DE LEGI ANORMALE ANTISOCIALE ELABORATE DE BANDITII ALESI PE CAI NECINSTITE PENTRU MAFIOTI. PROSTIA SI SUBMEDIORITATEA SUNT RIDICATE LA RANG DE CINSTE PRIN CUMPARAREA DE DIPLOME SI LIICENTE DE TOT FELUL. APOI DOCTORII PLAGIATORI (SUTE, DE IMPOSTORI) SI-AU LUAT GRADE MILITARE SUPERIOARE IAR ALTII S-AU FACUT PSEUDO-ACADEMICIENI (in afara ACADEMIEI ROMANE) DUPA CARE SI-AU ACORDAT SINGURI RENTE VIAGERE PE VIATA DIN BUGETUL DE STAT LASAND SA CREASCA SARACIA , ANALFABETISMUL LA COTE ALARMANTE SI SA SE DISTRUGA SISTEMUL DE SANATATE INTR-O TARA CARE ESTE DEJA PRABUSITA.TOTI ACESTI PUSCARIABILI, PENALI TREBUIE JUDECATI PENTRU GENOCID DEOARECE SUNT GROPARII ROMANIEI.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *