Romania Curată

Cazul dizidentului Gheorghe Ursu, ucis în bătaie în arestul Miliției: fostul ministru de Interne George Homoștean, acuzat de crime împotriva umanității

George Homoștean, fost ministru de Interne în perioada comunistă, este suspectat de crime împotriva umanității în cazul morții dizidentului anticomunist Gheorghe Ursu. Parchetul General a cerut președintelui României să formuleze cerere de urmărire penală.

„Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Preşedintelui României formularea cererii de urmărire penală pentru George Homoștean, fost ministru de interne, în perioada 04.09.1978 – 03.10.1987, sub aspectul complicităţii la infracțiuni contra umanității, prevăzută  de art. 48 Cod penal rap. la art. 439 alin. 1 lit. e, g, k din Codul penal”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Conform comunicatului, fostul ministru de Interne George Homoștean este cercetat în dosarul morții dizidentului Gheorghe Ursu. Procurorii spun că, deși faptele din dosar au fost comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, normele de procedură sunt de strictă și imediată aplicare. De aceea a fost de sesizat Președintele României pentru a cere urmărirea penală a fostului membru de guvern.

Gheorghe Ursu, inginer de construcţii, poet şi scriitor, a fost cercetat de Securitate în anii ’80, după ce a trimis scrisori către Europa Liberă şi pentru că ţinea un jurnal în care nota ororile conducerii comuniste.

El a murit în arestul Miliției Capitalei în urma torturii aplicate de ofițeri de securitate și deținuți puși de milițieni să îl bată pe cel ce se împotrivea regimului comunist

Ofiţerul de securitate Marin Pîrvulescu este cel care l-a anchetat mai întâi în stare de libertate pe Gheorghe Ursu. Pentru că acesta din urmă a refuzat să-şi denunţe prietenii (printre care cunoscuţii scriitori Nina Cassian, Geo Bogza, Radu Cosaşu), Securitatea a hotărât “continuarea cercetărilor sub stare de arest”, “urmând ca în cercetări să se clarifice şi natura relaţiilor” cu acei prieteni. Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică care ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun (pentru posesia a 17 dolari), pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985. A fost închis într-o celulă cu doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securişti să exercite acte de violenţă asupra lui.

Timp de două luni (până la 17 noiembrie 1985), ofiţerul de securitate Marin Pîrvulescu l-a anchetat şi torturat pe Gheorghe Ursu în arestul Miliţiei din Calea Rahovei (arest aflat în aceeaşi clădire cu Direcţia de Cercetări Penale a Securităţii). Inginerul Gheorghe Ursu a murit pe 17 noiembrie 1985, în arestul Miliţiei Bucureşti, în urma bătăilor primite de la Marin Pîrvulescu şi de la alţi ofiţeri de securitate.

Până acum, trei persoane au fost condamnate în acest caz: col.(r) Udor Stănică, pe atunci şeful Miliţiei din Capitală, col.(r) Mihai Creangă, adjunctul său, şi Marin Clită, colegul de celulă al disidentului, fiecare primind câte 20 de ani de închisoare.

Udor Stănică nu a făcut nicio zi de închisoare, invocând motive medicale, Mihai Creangă a scăpat după zece ani, iar deţinutul de drept comun Marin Clită a ieşit din puşcărie după nouă ani, pentru bună purtare.

La rândul său, Marin Pîrvulescu recunoaşte că l-a anchetat pe Gheorghe Ursu când acesta era liber, însă neagă că l-ar fi torturat.

În 2007, fiul lui Gheorghe Ursu a depus o plângere împotriva lui Marin Pîrvulescu, însă dosarul acestuia a rămas nesoluţionat, fiind plimbat pe la mai multe unităţi de parchet.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Cazul dizidentului Gheorghe Ursu, ucis în bătaie în arestul Miliției: fostul ministru de Interne George Homoștean, acuzat de crime împotriva umanității

  1. alex

    procesul o sa se termine odata cu moartea naturala a criminalului la fel ca si in celelalte cazuri. SECURITATEA are o colonie si aceasta se numeste Romania

    Reply
  2. costica cu masina mica

    dar de ce trebuie sa se ceara APROBARE??? …adica astia de au fost ministrii in regimul comunist sint inca demnitari ?…pai atunci este exact ce spune dl de mai sus ca romania este de fapt o colonie a securistilor …

    Este o mare RUSINE…… o amre rusine De fapt cam asta e Romania …o mare rusine ….

    dar nu nai asta …dl asta homosteanu cred ca are o pensie de va este jena sa o publicati …nu ?….

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *