PSD a câștigat alegerile și va guverna România timp de 3 sau 4 ani – din care, însă, doar 2 de „pace” – în 2019 urmează să avem alegeri pentru Parlamentul European și Președintele României, iar în 2020 avem din nou alegeri locale și parlamentare. Au pus cei mai mulți tineri pe liste (inclusiv pe locul I), au câteva voci care sunt credibile și pentru oameni activi civic și au foarte multe măsuri adresate tinerilor în program (de altfel, cel mai complex program prezentat în această campanie, mai ales pentru acest sector al populației). Altfel spus, au chiar avut o strategie electorală bine închegată, față de alte partide. De capacitatea de a crea spațiu de afirmare noii generații, de a se ține de promisiuni, de a se abține de la excese antidemocratice, antijustiție sau împotriva drepturilor omului și, în general, de evitarea excesului de putere (pe care l-au practic în mai multe rânduri, în trecut) va depinde soarta partidului începând cu 2019.
De data asta știm fără dubii că nu fraudele electorale au adus scorul mare și „dreapta”, inclusiv cabinetul Cioloș, ar trebui să se întrebe cu ce a contribuit la scorul PSD. Creșterea excesivă a atribuțiilor serviciilor secrete, antagonizarea judecătorilor și avocaților, neîncrederea profesorilor că le vor crește salariile, susținerea unor personaje precum Achimaș-Cadariu sau Tobă, tăierile de buget de la tineret (unde oricum erau sub 2 milioane de euro pentru toată țara, inclusiv deconcentrate), eșecul în accesarea de fonduri europene (programe care puteau începe în 2014 vor începe abia în 2017) și efectul asupra oamenilor din organizații care le accesau, precum și alte greșeli au contribuit la pierderea sau limitarea susținerii unor grupuri importante. PNL a ales să promoveze ca vârf de lance oameni precum Leon Dănăilă, un profesionist bun, dar fără profil de om politic, a pierdut multă credibilitate prin bâlbele de la alegerile locale din București și s-a raliat demersului coaliției anti-familie netradițională, cărți pierzătoare pentru partid. Chiar dacă și PNL a făcut reforme interne, la PSD a fost mai vizibilă includerea tinerilor și a minorităților pe liste, precum și mesajele referitoare la program și nu au generat prea multe alte motive de critică decât cele cunoscute, referitoare la toleranța crescută față de persoane cu probleme penale. Erorile guvernării și ale dreptei au fost compensate parțial de măsurile de creștere a transparenței, de deciziile curajoase de „debaronizare” a sistemului de sănătate, de combaterea plagiatului și, în general, de impresia pe care au lăsat-o membrii guvernului că nu sunt acolo ca să facă ei combinații și bani, ci ca să guverneze. Pentru o majoritate, însă, nu a fost suficient și se așteptau la rezultate concrete mai multe și mai repede.
USR este al doilea mare câștigător al alegerilor. Un partid înființat în urmă cu o jumătate de an, fără televiziune, fără organizații stabile în teritoriu, devine a treia forță politică din România și are un număr de voturi aproape suficient pentru ca 2 partide să treacă de pragul de 5%. USR este practic o măsurătoare a ponderii alegătorilor care vor altfel de politică și pentru care acel „altfel” este mai important decât ideologia partidului și viziunea asupra politicilor sociale și economice. Totuși, lumea a auzit multe – ba că sunt foarte de dreapta, ba că sunt foarte de stânga, ba conservatori, ba progresiști. Poziționarea în următorii doi ani va fi esențială pentru succesul partidului în 2019 și 2020. Foarte important va fi și comportamentul partidelor vechi și gradul în care acestea se vor reforma sau nu.
Discursul ultra-naționalists a pierdut și PRU a fost trimis de alegători la plimbare, chiar dacă aveau televiziune. Conservatorii de la ANR, mai puțin influenți mediatic, de-abia se văd în rezultate. E un semnal important transmis clasei politice, care este ținută de rezultate într-o zonă moderată și va rămâne , cel puțin o perioadă, acolo.
Societatea civilă va avea o misiune complicată. Faptul că Președintele și Premierul vor veni din alianțe diferite crează însă premisele ca vocea acesteia să fie în continuare puternică și să nu poată fi marginalizată prea ușor. Dacă la aceste alegeri nu a existat o unitate și nici un entuziasm atât de mare din partea organizațiilor și activiștilor împotriva unui dușman comun, ca în 2014, după primul tur al alegerilor prezidențiale, respectiv 2015, după tragedia din Colectiv (am explicat mai sus de ce), nu există nicio siguranță că în 2019 și 2020 situația va arăta la fel.
Mișcarea de tineret va avea un rol important în acest context. Pentru a obține îndeplinirea promisiunilor făcute în campanie și care vizează tinerii, dar și pentru a limita excesele guvernării alături de societatea civilă mai largă, va trebui să rămânem uniți, să fim transparenți, să învățăm să fim mai bine conectați la tinerii pentru care luptăm, dar și mai convingători în raport cu societatea în ansamblul său. Următorii ani vor fi un test și pentru noi, nu doar pentru partidele politice care au intrat în parlament. Astăzi am primit „subiectele” de examen. Miza este dezvoltarea pe termen lung a României. Vom reuși să luăm notă de trecere?












PSD a facut campanie murdara (Capcaunul Soros) nationalista (Romania romanilor, Dragnea era numai cu Julien si Werner in gura) si a promis cite in luna si cite in stele fara nici-un discernamint economic. Imi este foarte greu sa gasesc partile pozitive care apar in articol… cu sau fara Mexican
Campania cu Soros a fost subiect de interes (in sensul de a afecta negativ perceptia psd) pentru o parte relativ mica din populatie. Pentru unii a fost credibila, pentru multi nu a contat. La fel, realismul programului poate fi estimat de o pondere mica a oamenilor, faptul ca s-au discutat totusi elemente concrete de program i-a ajutat mult. Nu e o oda PSD, e o constatare ca s-au pregatit mai bine pentru alegeri decat competitorii, iar guvernarea actuala nu si-a fidelizat (suficient) alegatorii pe care se baza in mod normal, astfel incat sa poata compensa pentru stangaciile PNL din campanie – USR fiind prea putin cunoscut in rural si orase mici. Mexicanul conteaza, cel putin pentru reducerea mobilizarii anti-psd. Iar tinerii de pe liste conteaza pentru mobilizarea electoratului traditional, chiar mai mult decat cel tanar, pt ca da impresia de partid preocupat de viitor. Ce o sa faca tinerii dupa alegeri, vom vedea cu totii..
Nu cred ca a avut un impact mic. Cel putin in marile orase aceasta a influentat intentia de vot. O multime de oameni cu care am discutat, cand auzeau de USR spuneau ca sunt ai lui Soros. Asa ca intoxicarea a dat roade.
Inca nu ne-am invatat ca promisiunile din campanie sunt doar vorbe,si asa raman!!!
Singura consolare ar fi sa stam cu ochii pe ei si sa-i taxam la fiecare gresala si promisiune incalcata!!