Romania Curată

Camelia Voiculescu, chemată la DNA în dosarul cărților scrise în penitenciare

După cei doi înalți prelați ai Bisericii Ortodoxe, Mitropolitul Ardealului Laurențiu Streza și Arhiepiscopul Tomisului Teodosie, a venit rândul și altor personaje ”celebre” să fie chemate la DNA în dosarul cărților scrise în penitenciare. Astăzi a fost audiată, în calitate de martor, Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu. Acesta se află în închisoare după ce a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani în dosarul ICA.

În timpul detenției, Dan Voiculescu a scris 10 cărți: „A patra cale”, „Efecte de antrenare a investițiilor străine în economia românească 1990-2014″, ”Economia românească”, ”Investiții străine directe — vector al dezvoltării economice”, ”Managementul riscului în accesarea și gestionarea fondurilor europene”, „A new theory of the value. Conferința internațională”, ”Omenirea încotro?”, ”Dezvoltarea economică durabilă” — coordonate de Dumitru Miron, ”Clasa de mijloc. Teoria și practica antreprenorială” — coordonator Ion Smeureanu, ”Competiția economică” — coordonator Valeriu Potecea.

Reamintim că, pe 12 ianuarie, procurorii DNA au deschis un dosar în legătură cu lucrările scrise de deținuți, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanțele de judecată.

Potrivit DNA, fapta ar fi fost săvârșită de mai multe persoane care au acționat concertat în scopul de a crea aparența că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiționat.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *