Cosmina Balcanu

Bursele elevilor din judeţul Bacău – încă un vis

Vă treziţi vreodată dimineaţa cu gândul la ce drepturi le mai sunt încălcate elevilor din România? Că pe noi, ambasadorii Școli curate, asta ne-a preocupat din martie până acum vreo lună şi încă nu putem dormi bine când ştim că din 2011, când au apărut precizate bursele în LEN (art.105, alin.2, lit.d) şi până acum, 9 ani mai târziu, încă mai sunt primării care dau dovadă de nesimţire, evitând legea.

În judeţul Bacău situaţia este alarmantă. Dintre cele 93 de unități administrativ-teritoriale, în 2019 – 70 de primării nu au alocat niciun leu din bugetul local pentru bursele elevilor, dintre cele 85 de localităţi din judeţ care au răspuns solicitărilor noastre, chiar dacă legea îi obligă să facă acest lucru. 

În condiţiile în care România înregistra cea de-a doua cea mai mare rată a riscului de sărăcie şi excluziune socială din Uniunea Europeană, cu un procent de 44,2%, aproape dublu faţă de media UE (23,7%), conform UNICEF, discuţia despre acordarea sau nu a bursei de ajutor social nici nu ar trebuit să existe.

Îmi dau seama că principala grijă a autorităţilor băcăuane este bunăstarea elevilor defavorizaţi, acei 3,4% care au abandonat şcoala din cauza sărăciei lucie, tocmai prin prisma interesului acordat sistemului de educaţie şi a problemelor raportate.

În acelaşi context, 72 dintre localitățile județului (78%) nu au documentul care atestă cuantumul și numărul de burse alocate în anul curent pentru fiecare categorie de bursă, adică Hotărârea de Consiliu Local.

La nivel național, bursele pentru elevi încep de la 10 lei/lună și pot ajunge la 1.000 lei/lună. În cazul judeţului Bacău, bursele încep de la 20 lei/lună și ajung până la 500 lei/lună.

Dar, în realitate, într-o viziune pragmatică, valorile minime ale cuantumurilor sunt 0 lei, deoarece doar 23 de UAT-uri oferă cel puțin un tip de bursă (27%), restul încălcând dreptul fundamental la burse al elevilor din județul Bacău.

Din păcate dintre cele cele 23 de UAT-uri care au alocat bani pentru fondul total al burselor în anul 2019 și 26 de UAT-uri pentru anul 2020, doar 5 au acordat în realitate cel puțin un tip de bursă conform legii, ceea ce sugerează că ne confruntăm în anul școlar 2019-2020 doar cu o simulare de intenție a acordării burselor.

Închei prin a preciza că informațiile au fost extrase din Raportul privind acordarea burselor pentru elevi în anul școlar 2019-2020, elaborat de Societatea Academică din România și Instituția Avocatului Poporului, şi prin a vă informa că în judeţul Bacău nu există nicio localitate care să respecte în totalitate legea și să acorde integral burse pentru elevi.

Personal sunt profund dezamăgită de poziţia primăriilor, însă ar fi o greşeală să ne lăsăm doborâți acum, când informaţia ne-a imputernicit.

Mai mult ca niciodată trebuie să realizăm importanţa activismului civic şi să ne implicăm pentru noi, prietenii noştri sau pentru cei vulnerabili. Dacă vă doriţi să faceţi o schimbare în comunitatea voastră, vă încurajez să acţionaţi acum! 

Câteva activităţi pe care le puteţi desfăşura pentru a atrage atenţia primăriei asupra problemei:

  • Trimiteţi cât mai multe cereri pe baza Legii 544/2001, legea privind liberul acces la informaţiile de interes public, în care să solicitaţi informaţii despre acordarea burselor în localitatea în care învăţaţi (HCL şi cuantumuri). Nu uitaţi să vă încurajaţi şi prietenii să facă parte din schimbare!

Puteți trimite cererea prin intermediul platformei noastre, Ia statul la întrebări.

  • Redactează un articol sau o postare pe paginile tale de socializare. 

Public shaming-ul se dovedeşte adesea roditor atunci când ajunge cunoscut de comunitate. Nu uitaţi să păstraţi un limbaj civilizat, iar informaţiile prezentate să fie însoţite de argumente conturate de exemple. Pentru o mai mare vizibilitate puteţi, de asemenea, să distribuiţi postarea în grupurile de facebook locale.

  • Organizaţi un protest

Elevilor le este recunoscut dreptul la protest şi ar fi păcat să nu profitaţi de el. Puteţi alcătui un grup de elevi cu ajutorul Consiliului Elevilor sau asociației de elevi din județ şi să organizaţi o manifestare în faţa primăriei.

În situaţia de faţă această metodă este puţin mai complicată de realizat, întrucât numărul de de persoane care se pot întruni este limitat, iar restricţiile trebuie respectate. Regula generală este să trimiteţi o atenţionare cu câteva zile înăinte, prin e-mail, primăriei în legătură cu protestul, deoarece trebuie să primiţi aprobare. 

  • Participaţi la şedinţele consiliului local şi aduceţi în discuţie problema burselor

Cetăţenii României, indiferent de vârstă, au dreptul de a participa la şedinţele Consiliului Local. Primăria are obligaţia de a anunţa public (pe site-ul sau pagina de socializare a primăriei) data şi locul acestor şedinţe, însoţite de ordinea de zi.  (Lege 215/2001, art. 42)

  • Candidaţi la funcţia de reprezentant al elevilor în Consiliul de Administraţie din liceul vostru

Dacă aveţi peste 18 ani puteţi să vă reprezentaţi colegii în Consiliul de administrație, organul care asigură conducerea școlii. Din această poziție, de exemplu, puteți cere ca școala să solicite primăriei acordarea burselor sau bani pentru investiții și cheltuieli cu bunuri și servicii. Detalii puteţi găsi aici.

  • Întocmiţi o petiţie!

Este atât de simplu şi eficient! Din păcate puţini oameni cunosc faptul că o petiţie nu trebuie să aibă milioane de semnături ca să fie luată în considerare. Acest număr va fi calculat în funcţie de comunitatea căreia i se adresează. 

Puteţi iniţia chiar voi o petiţie online cu ajutorul platformei Campania Mea DECLIC: https://www.declic.ro/initiaza-o-petitie/.


Datele despre cum primarii din Bacău alocă bani pentru burse, investiții în școli și cheltuieli cu bunuri și servicii sunt disponibile în Raportul alternativ privind starea educației în anul școlar 2019-2020, elaborat de echipa Școli curate. Rămâneți aproape de noi pentru a vedea cum ne dorim să schimbăm în bine aceste cifre.


Cosmina Balcanu activează la nivelul județului Bacău ca ambasador Școli curate, proiect al Societății Academice din România (SAR), dar este și președintele Consiliului Școlar al Elevilor de la Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” din Oneşti. De asemenea, activează pentru drepturile omului și protecția mediului, fiind voluntar activ și în cadrul altor asociații.

 

 

 

 

 

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Bursele elevilor din judeţul Bacău – încă un vis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *