Moise Guran

Bravo, Victore! Ai umor

Trebuie să recunosc faptul că am fost oarecum surprins de umorul de înaltă calitate pe care l-a dovedit premierul Victor Ponta atunci când a declarat faptul că ar putea să-şi dea doctoratul în Autostrada Comarnic-Braşov. Problema este că, acum doi ani de zile, premierul promitea că-şi dă altceva decât doctoratul, legat de terminarea acestei autostrăzi. Mai ştiţi?

Era vorba de demisie şi asta face poanta cu doctoratul cu adevărat bună.

Pe cât de necesar ar fi un acord politic în privinţa autostrăzilor, pe atât de greu va putea fi el găsit, având în vedere viziunile extrem de diferite ale partidelor politice din ţara noastră. Deja Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor, şi-a declarat ostilitatea în legătură cu autostrada Comarnic-Braşov. Nu că această autostradă nu ar fi necesară. Ştim cu toţii că este. Ştim, de asemenea, cu toţii că acest tronson de 60 km care străpunge Carpaţii prin valea Prahovei este extrem de scump de realizat. În fapt, costurile sale sunt comparabile cu cele ale unei autostrăzi de peste 100 km între Piteşti şi Sibiu.

Ceea ce nu înseamnă că trebuie să renunţăm la ideea unui acord politic pentru realizarea planului de autostrăzi din ţara noastră. Oricât de greu ar fi de realizat o înţelegere în acest sens, exact eşecurile repetate în acest domeniu, exact improvizaţia, amânările cu deceniile şi amatorismul dovedit de diferitele guverne sunt cele care ne arată că soluţia nu poate fi decât un plan care să nu se mai schimbe odată cu schimbarea guvernării.

Şi dacă la pactul pentru Apărare a fost uşor, toată lumea era de acord, abia la acest pact pentru autostrăzi va fi nevoie de rolul de moderator al preşedintelui.

De altfel, mi se pare că Victor Ponta a furat puţin startul atunci când a propus acest pact, ştiind probabil că Iohannis urmează să facă o astfel de propunere. Cu doctorate sau fără doctorate, cu mai mult sau mai puţin umor, eu chiar cred că se poate.

Hai, că se poate.

 

sursa: biziday.ro

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Bravo, Victore! Ai umor

  1. Emil Stoica

    Partidele politice trebuie sa-si dea acordul si pe un standard de cost, adica maxim / km (in functie de relief). Cifrele pentru constructia si administrarea autostrazii pe urmatorii 26 de ani arata ametitor: 160 de milioane de euro pe kilometre (constructie + administrate pe 26 de ani).

    Reply
    • Codruta

      N-are a face “relieful” – conditiile geologice pe traseul Comarnic – Predeal sunt EXTREM de dificile! Din cauza aia, o autostrada pe un traseu cu relief. f. accidentat in Alpi poate sa coste nici o treime pe km. din cat ar costa Comarnic – Brasov.
      Dar ORICUM autostrada asta nu e “de interes national” (rezolva cel mult niste probleme provinciale), nu mai zic de “interes european”! Prioritara ar fi Pitesti – Sibiu, unde conditiile geologice iarasi nu sunt prea bune dar nici asa rele ca la Comarnic – Brasov

      Reply
  2. Ionel

    Victoras este tot de la o vreme de nerecunoscut! Crede ca ne prosteste daca- l vedem cum se face ca munceste pentru binele natiunii!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *