
După estimările mele, circa cinci mii de oameni au trecut la ore diferite prin cele două piețe, cu un grup compact maxim de o mie de oameni la momentul de vîrf. Mulțumesc tuturor că s-au ținut tari printre agenți provocatori de tot felul, băsiști și uslași, cum se întîmplă la orice manifestație neorganizată. Mulțumesc lui Nicușor Dan, Mihai Bumbeș, Moise Guran și multor altor oameni cu nume care s-au expus și de această dată. Și dacă pe alții i-am văzut mai puțin e și pentru că au fost băgați prin dube și amendați de jandarmi din greu în ultimele trei luni pentru ca Legea Minelor să pice, Daniel Barbu să plece și așa mai departe. Unii dintre noi au plătit costuri pentru aceste victorii mici, și să le fim recunoscători. Presa care ne-a dat în direct, mai ales Realitatea, merită toate mulțumirile. Reportera de la B1 care s-a bătut cu jandarmii a fost curajoasă. Pustoaicele care se așezau în fața cordonului de jandarmi mi s-au părut eroice.
Dar noi nu trebuie să ne împingem cu jandarmii, care nici ei nu vor asta. Am arătat ce am vrut – că și pe această temă vor fi costuri electorale, și mari. Trebuie să continuăm să arătăm fără nici un gest extrem. Dacă strigi Jos Ponta din mijlocul Pieței Victoriei se aude la fel de tare ca și atunci cînd o faci de pe carosabil.
Pe viitor trebuie să ne organizăm, dacă nu mai trec ăștia legi pe șest de noaptea pînă dimineața, să avem organizatori formali, să asigurăm plan de acțiune si grupuri de voluntari care să elimine provocatorii. O să o facem. Deocamdată, mulțumesc tuturor. Jos mincinoșii de la guvern, să-și ia înapoi ce au greșit și să cadă capete și propun sa ne ducem acasă. Mesajul nostru a fost auzit. Lista neagră urmează. Dar dacă nu pregătim și ceva mai organizat mesajul Jos toți poate rezolva probleme punctuale, dar nu și problema. Curaj în săptamîna nu usoară care urmează și ne auzim mai departe cu planuri si acțiuni.
Dumnezeule! Dupa aparitia dlui Nicolicea, care a vrut sa scoata USL basma curata, liberalii si pesedistii s-au luat in serios si ne scot pe noi vinovati.
1. Imunitatea din Constitutie nu are nicio legatura cu “superimunitatea”, un termen jurnalistic pentru a descrie excesul de privilegii pe care-l au alesii extragandu-se din CP.
2. Legea 176 din 2010 privind integritatea in excercitarea functiilor si demnitatilor publice n-a fost modificata, deci ANI poate sa-i cerceteze pe senatori si deputati, numai ca munca lor nu isi mai gaseste corespondenta in Codul Penal modificat. Cu alte cuvinte, vor lucr de pomana, pentru ca daca un parlamentar va fi gasit vinovat de o infractiune penala, nu mai exista prevedere in CP prin care acesta sa suporte consecintele.
3. Va ingroziti daca vedeti de cate ori a fost amendata OUG dupa care functioneaza DNA. La art.13 (1) se face trimitere la Legea 78 din 2000 modificata. Iar la L78 gasim: “Art. 1
(1) Prezenta lege instituie masuri de prevenire, descoperire si sanctionare a faptelor de coruptie si se aplica urmatoarelor persoane:
a) care exercita o functie publica, indiferent de modul in care au fost investite, in cadrul autoritatilor publice sau institutiilor publice”.
Asadar ajungem din nou la celebra poveste “functie publica” , “functionar public” de la care parlamentarii s-au exceptat in Codul Penal.
Aparent, alergandu-ne pin zeci de legi, Nicolicea a creat senzatia ca totul este perfect ca scriitura. Dar a omis cu obstinatie sa ajunga la efect, iar efectul
este ca parlamentarii sunt imuni la noul Cod Penal, iar orice avocat poate sa ii scape din procese rasucindu-se prin interpretari si virgule. Exceptia de la art.147 fie trebuie sa dispara, fie sa se adauge peste tot acea exceptie “presedinte, parlamentari si alte categorii de profesii liberale-avocati, experti judiciari si avocati”.
Doamna Pippidi, eu nu pricep si pace! De ce sa acceptam legi care sa interzica protestele in Piata Universitatii, acolo unde s-a castigat dreptul la protest cu foarte mult sange?! Ca revolutia (sau ce a fost!) ne-au furat-o, acum ne iau si dreptul de a protesta acolo si noi ar trebui sa spunem ca e ok?! Sau sa le cerem voie?! Nu ati observat ca ne putem plimba prin tot Bucurestiul numai la Universitate, unde s-a murit pentru asta, nu?! Ati auzit de vreun protest al soferilor care nu pot trece prin Piata? Si fiindca vine 21 decembrie, ati putea, ca organizatie, sa cereti Consiliului General si primarului sa inchida circulatia auto in Piata Universitatii in intervalul in care s-a murit acolo acum 24 de ani? Mi se pare o bataie de joc la adresa memoriei celor mai importanti eroi din Bucuresti, sa circuli cu masinile acolo unde ei au murit, in zilele in care ar trebui comemorati cu maxim respect!
Urmaresc cu pasiune actiunile Romaniei Curate, care imi dau speranta ca viitorul nostru este unul democratic. Desi traiesc la Padova, sunt mandru ca m-am format multumita unei facultati din Bucuresti, unde Alina Mungiu mi-a fost profesor.
@Mircea Stoia: În curând vom ajunge ca în Caragiale, să nu poți face revoluție decât cu voie de la Poliție.
Imediat după marțea neagră reflectam și eu cât de mult s-a limitat posibilitatea de a participa la viața publică pentru cei din afara sistemului: http://mihvoi.blogspot.ro/2013/12/idei-de-protest-non-violent.html