Un răget amenințător s-a auzit dinspre Constanța acolo unde Nicușor Constantinescu, leul lui Radu Mazăre ar fi trebuit să-l sperie pe mai tânărul ministru al Bugetului de la București, Liviu Voinea. Acesta a trimis administrațiilor locale un soi de circulară în care roagă respectuos pe toată lumea să-și plătească întâi datoriile și abia după aceea să mai angajeze și alte cheltuieli, fie ele și de investiții.
Pentru cine nu știe, ministerul de Finanțe s-a apucat din vara anului trecut să-i oblige pe primari să-și plătească datoriile, dar cum fără bani nu prea ai cum să câștigi alegerile, abia din acest an treaba a devenit serioasă. Curând mai toți primarii din România au înțeles că vor rămâne legați de mâini și de picioare dar Mazăre și Constantinescu au fost mai fioroși decât alții. În fond cine e Liviu Voinea ăsta să ne spună nouă ce să facem la Constanța cu banii? Tradusă, această amenințare sună cam așa – Noi v-am câștigat alegerile și vi le-am câștigat pentru noi, nu ca să ne spuneți voi de la București ce să facem cu banii.
Voinea este de fapt avatarul lui Ponta la fel cum Nicușor Constantinescu este interfața lui Liviu Dragnea. Caftul pe bani dintre baroni și centru nu e de ieri de azi și nici nu se va termina vreodată până când nu stabilim exact cine cui datorează. Baronii plătesc facturile doar atunci când au un interes în asta, iar specialiștii de la Centru își sparg capetele să priceapă de ce n-au fimele bani să-și plătească impozitele și taxele. Alde Nicușor Constantinescu are totuși dreptate… Voinea nu știe genul acesta de realități economice și dacă le știe nu o să le recunoască niciodată. Din păcate pentru ministrul Bugetului baronii înving întotdeauna. Nimeni nu-i poate atinge și s-ar putea ca însuși Victor Ponta să aibă un spate prea mic pentru a se pune cu ei, căci ei l-au făcut premier, ei îl pot zbura de la Palatul Victoria.
Vor zbura baronii si toata clasa politica in curand. Cand le e lumea mai draga, absolut toti care sunt politicieni si care au fost vreodata.
Solutii? Mai gandeste cineva rezolvarea problemelor grave,macar la nivel teoretic? Unde sunt altruistii din elitele tarii? Sa propuna solutii, sa convinga,sa-i cunoastem si noi. Am scapat de comunism, nu scapam de impostori? ,,Nu aduce anul ce aduce ceasul” si internetul…
Din pacate, nimeni nu ne scapa. Noi trebuie sa ne scapam singuri. Degeaba tot asteptam, sa vina cineva sa scoat castanele noastre din foc. Uniune si iesit pe strada peste tot.
Baronii locali sunt ultimii oameni care trebuie sa riposteze la solicitarile ministrilor,oricare ar fi acestia.
Alesi pe listele unor partide indopate cu mafioti de succes,ca urmare a neimplicarii cetatenilor responsabili si care inteleg ceva din politica,acesti baroni,atunci cand nu sunt beti,sunt agresivi in numele cetatenilor.
Avem administratorii pe care-i meritam.