Consiliul General al Municipiului București a deblocat ieri proiectele care prevăd construirea a circa 100 km de piste pentru biciclete în centrul Capitalei. Ținând însă cont de antecedente, militanții pentru mersul pe bibciletă sunt sceptici.
Consilierii locali au reaprobat joi proiectul de hotărâre prin care 10 milioane de euro alocate Ministerul Mediului pe 19 aprilie 2014 pentru realizarea unui sistem de piste pentru biciclete au fost introduse în bugetul municipalității și s-au reaprobat indicatorii tenico-economici aferenți proiectului. Cele două hotărâri au fost aprobate și în urmă cu câteva luni, însă au fost atacate de Prefectură fiindcă s-au aprobat în ședințe desfășurate după procedura de îndată.
Din cele 10 milioane de euro ar urma să se construiască în următoarele 18 luni circa 97 km de piste pentru biciclete pe 60 de străzi din centrul orașului. În plus, proiectul prevede amplasarea a 18 puncte de închiriere pentru biciclete și 78 de parcări publice pentru biciclete. Deocamdată nu se cunoaște pe unde vor trece aceste piste nici caracteristicile lor tehnice.
Marian Ivan, de la Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ din România (OPTAR), este sceptic în privința realizării pistelor. “Primăria nu prea comunică pe povestea asta. Noi le cerem informații, dar nu ne dau. În hotărârea care s-a aprobat inițial, era un amendament ca pistele nou făcute să respecte lățimea impusă de standardele UE. Acest amendament nu a mai fost introdus și în hotărârea adoptată joi. Din discuțiile cu d-nul Dedu (șeful Direcției de infrastructură din Primăria Capitalei – n.r.) am înțeles că acum se face procedura de atribuire a contractului de prestări servicii privind realizarea unui studiu pentru elaborarea unui normativ local pentru amenajarea căilor proprii de circulație a bicicletelor în București. Ei ne-au spus că pe parcursul elaborării acestui studiu noi putem să facem propuneri, dar nu ne oferă niciun fel de informații. Probabil vom afla din presă că încep lucrările”, a declarat Marian Ivan pentru România Curată.
Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor, a plătit 11 milioane de euro în 2008 și 2010 pentru amenajarea a 122 km de piste pentru biciclete. În 2012, Poliția Rutieră a închis aproximativ 80% dintre aceste piste deoarece erau nefuncționale.
De altfel, în urma unei întrebări adresate prin intermediul presei, bicicliștii au decis organizarea unui nou protest, pentru data de 20 septembrie. Pe evenimentul de Facebook realizat în acest sens și-au anunțat deja intenția de a participa peste 400 de persoane.












https://www.youtube.com/user/markenlei/videos?flow=grid&view=0&sort=p
Încrederea este într-adevăr consumată. Ultima pistă de biciclete din București a fost făcută pe Calea Victoriei iar recomandările Optar au fost ignorate. Când pistele vor fi proiectate alături de bicicliști pentru bicicliști voi fi mai bucuros să aud de proiecte noi. Asta ca să nu vorbim și de costurile care pentru mine par mult prea mari față de lucrarea finală.
Pista d epe Calea Victoriei e o prostie. Si in general ce trebuie e un plan clar cumd eongestioneaza orasul, si trotuarele nu doar carosabilul, cite parcari fac si unde, altfel daca pui pe locul 1 masinile dezavantejezi biciclistii,daca preferi biciclistii dezavantajezi pietonii, trebuie un plan comprehensiv, nu asa pe bucatele si fiecare grup cu protestele lui.
De asta era bun Nicusor Dan primar. Trebuie un plan! Amenajarea Caii Victoriei e o prostie si s-au cheltuit bani garla.
Eu vad doua probleme mari: cainii vagabonzi si soferii. Cat timp cainii umbla liberi pe strazi… ar trebui ca politicienii si iubitorii de animale (caini) sa circule numai cu bicicleta. Iar despre civilizatia soferilor? Acestia vor avea cateva sute de locuri de parcare in plus… moca! …pe aceste noi piste…
Cum să-ți explic ce înseamnă schimbarea climei din cauza încălzirii globale?
Gândește-te că oamenii de știință îți spun că un colț de stâncă a început să se rostogolească din vârful muntelui. I-au analizat deplasarea și traiectoria și accelerația și te previn că vei strivit de bolovanul imens.
Ce faci tu în acest moment? Îi crezi pe oamenii de știință și te ferești? Nu îi crezi, dar totuși te ferești? Nu îi crezi și nu te ferești, aștepți să vezi dacă chiar vine bolovanul?
Urmărește, te rog, acest documentar: http://www.watchdisruption.com/ și participă la marșul global pentru stoparea încălzirii climei: https://www.facebook.com/events/1546181392271285/