Ionel Lespuc

„Băiatul deştept” care şi-a pornit afacerea pe banii primăriei. Şi eu vreau!

Am susţinut mereu că, pentru a te lansa în business, trebuie să ai o anumită structură. Dincolo de bani, ai nevoie de multă determinare şi curaj. Cine îţi garantează că vei ajunge pe plus din prima lună? Dar din a şasea? (şi nu mă refer aici la cei care s-au lansat în afaceri băgând adânc mâna în banul public, care sunt pe plus din ziua în care îşi înregistrează firma). Personal, nu am găsit niciodată suficient curaj pentru a-mi deschide propriul SRL, deşi aveam nume pentru el de când împlinisem 20 de ani. Tot căutând ideea cea mai potrivită, nici nu am observat că vremea s-a dus. Firma mea a rămas în acelaşi stadiu. De vis. Credeam că în timpul acesta mi-am ordonat şi maturizat ideile. Că am progresat. Ei bine, m-am înşelat. De fapt, e chiar pe dos, pentru că la tinereţe duci curajul spre inconştienţă. Mai târziu, nu (întotdeauna).

Vă spun sincer că şi mie mi-ar plăcea să îmi asigure primăria un start-up, din taxele şi impozitele clujenilor. Asta ar fi chiar varianta perfectă: mi-ar da doza potrivită de curaj şi determinare. Cum ar fi să îmi ofere 400.000 de euro ca să rezerv nume importante ale muzicii internaţionale, pentru un festival de mare anvergură pe care să îl organizez pe Cluj Arena? Să-i spunem Untold. Cu numele unora ca Avicii sau Guetta m-aş duce apoi la sponsori. „Domnule CEO, băieţii ăştia din muzica mare au confirmat că vin la Cluj, într-un festival pe care îl organizăm în parteneriat cu primăria, deoarece Clujul este Capitală Europeană a Tineretului”. Câţi CEO nu mi-ar da banii după o asemenea prezentare? Primăria nu doar că mi-ar asigura start-up-ul din punct de vedere financiar şi mi-ar conferi, prin parteneriatul său, posibilitatea de a influenţa posibilii sponsori, nu doar că mi-ar pune la dispoziţie toate regiile din subordine (de exemplu autobuze care să circule la 4 dimineaţa, de la CTP), dar mi-ar şi îngrădi jumătate de Parc Central, stat în stat, oraş în oraş, food area in music area, ca să îmi maximizez profitul cu sprijinul vânzătorilor de bere, mici, burgeri etc.

„Untold nu este un festival privat”, se apăra Emil Boc, în vară, când a îngrădit parcul timp de mai bine de o săptămână. Primarul făcea trimitere atunci la faptul că municipalitatea şi consiliul local erau parteneri ai Federaţiei SHARE, organizatoarea festivalului. Ei bine, din a doua sa ediţie, Untold s-a privatizat. După ce a urnit acest gigant cu munca lui, dar cu sprijinul consistent al municipalităţii, Bogdan Buta şi-a făcut propria firmă, alături de un alt tânăr, Sorin Gadola. Îi spune Untold, evident. Iată activele acestei societăţi: una bucată ediţie de festival de succes în spate, pornit cu sprijinul banilor publici, una bucată credibilitate, după ce Guetta şi Avicii, antamaţi cu fondurile clujenilor, au văzut peste 50.000 de oameni sărind sincron cu mâinile ridicate, mai multe bucăţi sponsori, rămaşi fideli după ce unii dintre ei au avut vânzări excelente la Cluj (nu s-a făcut publică nicio sumă, încă, din păcate). Am spus că mi-am dorit mereu o firmă proprie şi că aş accepta cu drag un start-up, dacă primăria mi l-ar oferi. Câţi dintre dvs. nu aţi vrea acelaşi lucru? Ştiţi care e diferenţa? Noi putem doar să visăm, lui Buta i s-a împlinit. Iar dacă îşi joacă bine cărţile, băiatul acesta va deveni unul dintre milionarii Clujului în câţiva ani.

Şi încă ceva. Personal, dacă aş beneficia de tot acest sprijin, aş avea grijă să transfer procentul legal de 2% din încasările pe bilete către primărie la timp. Să nu mă aleg cu penalităţi, cum i s-a întâmplat lui Buta.

sursa: ziuadecj.ro

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

21 thoughts on “„Băiatul deştept” care şi-a pornit afacerea pe banii primăriei. Şi eu vreau!

  1. Radu Vaida

    … dar EL a facut-o! … a „riscat” si a castigat! Nu a fost un tun „a la Dambovita”, motiv „pentru care si datorita cui” va exista un eveniment cel putin similar si la anul. Deci unde e problema?

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Radu Vaida: a fost un tun ”a la Someș” ;) unde e ”riscul” când primești 400.000 de euro din bani publici plus alte facilități de la autorități? risc e când împrumuți de la bancă banii ăștia (dacă de împrumută cineva), garantând cu apartamentul tău, al părinților tăi și al altor neamuri

      Reply
  2. tudor

    Dar ce te-a impoedicat sa faci tu ce a facut baiatul asta? Ah, da… tu nu ai avut curaj sa iti deschizi o amarata de firma, cum sa ai curaj sa gestionezi un eveniment gigant care in egala masura te-ar fi putut baga in datorii daca nu ai fi fost un manager bun…

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ tudor: vreo 400.000 de euro din bani publici, cam asta împiedică 99% dintre oameni (și nu doar cei din Ro) să devină milionari peste noapte

      Reply
      • Bogdan

        400.000 de euro au fost cam 10% din suma investită in organizarea festivalului. Și-a asumat un risc, și încă unul mare. Sprijinirea unor evenimente de interes public e normală. E la fel cum organizațiile primesc finanțări culturale, cum Festivalul de Teatru de la Sibiu primește de la Primărie câte 1 milion de euro anual, la fel cum există subvenții pentru diferite categorii de oameni sau pentru diferite strategii care se doresc a fi aplicate. Sunt sigur că știi bine lucrurile astea.

        Reply
        • Mihai Gotiu

          @ Bogdan: I. chiar trebuie să fac un desen? faza 1: primești 400.000 de euro din bani publici și cu ei faci niște antecontracte/contracte cu niște artiști/trupe notorii; faza 2) cu contractele astea te duci și iei bani de la sponsori și închei contracte cu comercianții și încasezi bani în avans din vânzarea de bilete; faza 3) toate cheltuielile le plătești DUPĂ ce ai primit banii (sumele plătite în avans se plătesc din bani plătiți în avans – unde e riscul?
          II) finanțările culturale se acordă așa: finanțatorul (că e fundație privată sau fonduri publice) anunță că are suma de 400.000 de euro și anunță organizarea unui concurs, cu un juriu independent (în cazul unei fundații private, de obicei, finanțatorul are un reprezentant din 4-5 câți are juriul sau chiar niciunul) și se depun proiecte, urmând ca juriul să decidă care e cel mai bun proiect care primește banii; ”profitul” financiar al organizatorului e, de fapt, doar salariul pe care îl primește – în cazul unui proiect cultural, organizatorul depune la finanțator (sau la finanțatori dacă sunt mai mulți) copii după TOATE cheltuielile făcute, nu doar pt. suma primită de la finanțator, iar în cazul finanțatorilor publici acest raport ar trebui să fie, la rândul lui, public
          III) să susții financiar un proiect cultural e una, să subvenționezi PROFITUL unei firme private e alta; cazul ăsta e caz școală pt. ceea ce se cheamă ”rentă” din bani publici

          Reply
        • Radu Popescu

          Bogdan, festivalul de teatru nu s-a privatizat si nicio manifestare culturala facuta ca banii primariei nu e ingradita, e interzis sa se puna garduri. La Cluj miroase a coruptie de la o posta.

          Reply
  3. hunor

    Singura problema pe care o vad eu este faptul ca brandul Untold a fost cedat fara a se face public pretul sau conditiile, sau in cel mai rau caz fara nici un cost. Intrebarea este in proprietatea cui a fost brandul anul acesta ( fed share) si in ce conditii s-a facut transferul catre o firma. Daca brandul ar ramane in proprietatea orasului, si firma plăteste pentru dreptul de folosintă ar putea fi o afacere profitabilă pentru toti.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ hunor: să înțeleg că subvenționarea mascată a unei firme private cu aproape jumătate de milion de euro nu reprezintă o problemă? dacă se lasă cu chef și distracție atunci nu mai contează fentarea regulilor și procedurilor de achiziție publică?

      Reply
        • Mihai Gotiu

          @ econom: Untold a fost organizat de un domn de la o fundație care și-a făcut acum firmă privată cu numele Untold cu banii câștigați din Untold (pt. că băiatul a fost ”deștept” ca banii de la Primărie să-i încaseze pe fundație, dar încasările de la comercianți să le facă pe o altă firmă a lui care avea ”parteneriat” cu fundația ;) ; cheltuielile cum ar veni, din banii publici, veniturile la firmă…

          Reply
  4. Silviu Magureanu

    Eu la articolul asta am sa raspund cu un exemplu: Primaria Paris-ului a incheiat un parteneriat cu o firma care crea sute de statii de biciclete(cu biciclete inclusiv) care avea menirea sa disloce traficul si sa indemne oamenii sa foloseasca bicicleta si nu masina in schimbul dreptului de panotaj(publicitate) gratuit in aceste statii. In prima faza firma a cheltuit milioane de euro cu amenjarea statiilor si bicicletele(inclusiv cu repararea lor) dar a inceput sa castige sute de milioane din publicitatea stradala. In Paris traficul auto a scazut cu 10-12% implicit noxele dar castigul cel mare a fost ca cetatenii au o alternativa comoda, ieftina dar in primul rand sanatoasa de deplasare.
    Intrebare: ce ar trebui sa faca o primarie cand ia decizia unui parteneriat … la cetateni sau la cat profit va face investitorul?
    Nu-i cunosc pe acesti tineri dar din punctul meu de vedere este o decizie corecta a Primariei.
    PS:
    1. la expresia „Si eu vreau” raspunsul meu este … jur ca voi lua atitudine pentru oricine are o idee, sa fie tratat aidoma celor 2 tineri.
    2. haideti sa nu mai numaram ce bani fac altii, haideti sa vedem cum ii facem pe ai nostri poate asa incepem sa ne folosim creierul

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Silviu Magureanu: 1) facem pariu că Primăria Parisului a organizat o licitație la care au participat mai multe firme înainte de a încheia parteneriatul respectiv și că nu a făcut contract cu prima firmă care a venit cu ideea asta? 2) chiar tu spui: ”in prima faza firma a cheltuit milioane de euro cu amenajarea stațiilor de biciclete”… – tocmai asta e :) organizatorii Untold n-au investit nimic din banii lor, primele contracte le-au încheiat din banii de la primărie, apoi din banii sponsorilor, comercianților și a vânzărilor de bilete în avans – oamenii ăștia n-au făcut decât să administreze niște bani publici activitate de pe urma căreia ar fi avut cel mult dreptul să încaseze un salariu (eventual un bonus de succes), dar nu tot profitul;
      sau hai să explic altfel: dacă tu ai o idee genială și te duci la un miliardar să ți-o finanțeze, știi cam care e procentul cu care vei rămâne din afacere? undeva pe la 20% și cu cât riscul e mai mare, cu atât procentul ăsta scade; în cazul Clujului, omul cu ideea (”băiatul deștept”) a pornit afacerea pe banii Primăriei și a rămas cu toate încasările; OK, s-ar putea să fie niște profituri și pt. oraș, dar din vară solicit să fie făcute publice documentele, nu povești (că încă e destul de neclar care e raportul dintre banii care au intrat în Cluj și banii care au ieșit din oraș)

      Reply
  5. Paul

    O spalatura de bani publici…cum se practica la nivel national ..ce-i asa mare scofala ? ….la narcoman da-I droguri ….si treba ta ce faci

    Reply
  6. Mihai

    Articolul e corect, realteaza partial ceea ce s-a intamplat. Ce se uita cu desavarsire e ca Primaria Municipiului Cluj-Napoca a organizat, in repetate randuri, mese rotunde publice cu scopul de a gasi idei de promovare a municipiului Cluj-Napoca, in general, si a Capitalei Europene a Tineretului 2015, in particular. Fara aceasta mentiune, articoul devine incomplet si tendentios. Clujean fiind, sunt convins ca domnul Primar Emil Boc a fost tentat la un moment dat sa ‘ciupeasca’ din banii publici. Probabil a si reusit, prin tot felul de combinatii inca nedovedite. Cert e ca, cu toate urletele afone din tribune, orasul s-a dezvoltat si se simte ca exista cineva la Primarie caruia ii pasa. Si cu asta, am terminat cu Emil Boc.

    Revenind la titlul articolului, sunt in masura sa iti garantez, din propria experienta, ca obtinerea unei finantari de 400000 de euro in Romania e o joaca de copil. Orice fond de investitii serios, si sunt zeci in Romania, iti va oferi finantare instant pentru un proiect bazat pe un plan de afaceri din care sa rezulte o sansa de 25% de recuperare a investitiei initiale in mai putin de un an, cu un eventual profit in primul an si cu o afacere pe termen mediu (3-5 ani). Deci daca si tu vrei, fa. Se poate, nu trebuie sa fie bani publici.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Mihai: 1) cine a mai beneficiat de la acele mese rotunde de sprijin de 400.000 de euro din partea Primăriei? de ce nu s-au scos la concurs public, cu juriu independent, banii pentru proiectele de promovare ale orașului? 2) dacă obținerea unei finanțări e ”joacă de copil” în România, de ce nu s-a dus la aceste fonduri de investiții ”serioase” ca să obțină banii?

      Reply
  7. dac.impielitzat

    surprinzator nu e ca s-a mai descoperit inca un caz (din zecile de mii) de „baieti destepti”. au fost, sunt si vor mai exista cazuri de astea atata timp cat vor exista oameni pe pamant.
    surprinzator si strigator la cer, este cat de orbi suntem si nu vedem nici cand ni se pune in fata alb pe negru unde e problema. surprinzator este cat de mare e numarul celor care nu inteleg.
    asa ca, domnule Gotiu, o singura rugaminte am, incercati sa redactati articolele de genul asta astfel incat si cei mai incuiati si orbi sa inteleaga unde e frauda, unde se incalca legea, unde este furata comunitatea, pentru ca din cate imi dau eu seama suntem prea orbi ca sa pricepem, dovada si adevarul ca sunt atatia care au postat impotriva ideilor din acest articol. daca e sa trebuiasca sa faceti desene, DA, faceti-le! e necesar ca oamenii sa priceapa si sa inteleaga mizeriile astea. bineinteles, dvs trebuie sa gasiti o formulare care sa nu faca referire la orbi, incuiati, etc… asta mi-o permit eu :)
    va doresc putere si energie sa puteti lupta cu ce se intampla acum in Romania. e jungla. inca suntem in jungla.

    Reply
  8. see the light

    sa fie clar:
    1. pentru a prelua un astfel de evniment sub cupola unei federatii. federatia este o pedala de acceleratie pentru a introduce bani intr-o firma privata ca de doar sunt atatea federatii, fundatii si asociatii in cluj care la nivel de idee ar fi putut propune aceasta magie: imi dai banii si uite iti propun sa aducem pe stadion si in parc pe astia 3 la moda pe sticla (e nevoie de multa imaginatie); costurile operationale le poate transcrie intr-un plan contra sumei de 2000 euro xx buc oameni cu experienta pe piata din clujul asta;
    2. cel in cauza nu este chiar un tip destept este doar cu bani; de unde banii? hehe! marea dilema dupa ’89. ori au parintii ori te-a capatuit gena de aristrocrat antebelic. prima varianta este mai plauzibila daca taticu ca si fost sef al securitatii pe Alba te-a impins sa termini o facultate si apoi da bani vlastarului sa creasca. faza aia perimata cu „a inceput afacerea de la 0” se plica la 99 % dintre baietii tineri si descurcareti care doar ce s-au ridicat de pe olita si invart „meleoane”. exista invidie e drept ca doar sunt atatia tineri destepti cu idei mai marete care insa nu vor avea acces la asa ceva pt simplul fapt ca nu au spate (aka bani) si nu idei.
    3. deja 1 se leaga cu 2. acum apare in schema un binevoitor (de ex Primaria) care iti apreciaza capacitatea financiara/logistica capatata tot „pe bune”, ideea (vacs albina) si iti face si propunerea bolnavicioasa ca esti cel mai potrivit. si iti pot demonstra ca a fost pe bune alegerea.
    4. ce este netransparent si ilegal in toata afacerea? nimic si cu siguranta guvernantii locali va pot desfasura cu acte ca nu este ilegal, intarit de faptul ca au si penalizat.
    Concluzia: un brand daca este public si de succes devine nesanatos pt gloata ca atare trebuie sa il dai repede din mana sa nu devina suspicios ca doar primaria nu este institutie generatoare de venit, doar mediul privat. si uite asa apare „intamplator” un al geniu al antreprenoriatului la fel de tacut ca si statuia lui david. pana la urma pentru a demonstra ca esti inteligent trebuie doar sa nu deschizi gura.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ see the light: de o zi pe alta apar informații noi; printre altele că una dintre firmele acestui geniu pe bani publici are datorii serioase pe ultimul an (2014) ; păi să-l lași să ajungă la pușcăria datornicilor (nu că ar exista vreuna în România)? păi oameni suntem noi?

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *