Romania Curată

Averi și conflicte de interese. Publicăm banii, casele, mașinile și firmele aleșilor. Astăzi, Regiunea Sud – Vest

An de an, pe 15 iunie, cei ce ne conduc destinele la nivel local sunt nevoiți să își publice averile. Uneori apar diferențe mari între precedentele și actualele. Uneori apar diferențe mari între ce declară și ce au, de fapt. Aici ar trebui să intervină Agenția Națională pentru Integritate, ba chiar și Direcția Națională Anticorupție în multe cazuri. România Curată vă prezintă grupat, pe regiuni, în opt episoade, banii, casele și firmele celor care, teoretic, muncesc pentru ca cetățenii să o ducă mai bine. Dar, în timp ce în buzunarele cetățenilor de rând nu se vede o schimbare în bine, edilii și funcționarii prosperă.

România Curată nu are pretenția că a verificat toți aleșii locali, dar cei care au bugete mari pe mână – președinți de consiliu județean, primari din marile orașe, prefecții județelor – se regăsesc în rândurile de mai jos, dar și în episoadele următoare.

***

Citește aici averile și conflictele de interese ale aleșilor din Regiunea Vest

***

Șeful CJ Mehedinti și-a cumpărat în doar un an 55 hectare de pământ

Declarațiile de avere și de interese ale președintelui  Cj Mehedinți din 2015 nu sunt pe site-ul Consiliului Județean, nici pe site-ul ANI, așa că ne mulțumim cu elementele pe care le avem și anume declarațiile din trecut. Nu știm de ce nu au fost postate la data stabilită prin lege.aladin-georgescu

Aladin Gigi Georgescu, pe lângă casa și casa de vacanță, și-a cumpărat în 2013 și 50 de hectare de teren agricol și 5 hectare de pădure. În 2012 își împrumutase fosta nevastă cu 50.000 lei, ca un an mai târziu suma să fie înlocuită cu 15.000 euro, dar nu ca împrumut, ci ca sultă. În 2013, Aladin Georgescu a restituit un împrumut de 10.000 euro luat de la o pesoană fizică, Afrim Petre Sebastian. A rămas însă cu datorii de 10.000 euro și 40.000 lei la alte două persoane fizice, Stancu Marian Marius și Varlam Ion. În doar un an, Aladin a făcut să se topească o bună parte dintr-un credit bancar, ajungând de la 51.300 euro la 21.180 euro. În 2013 a câștigat, conform declrației de avere din 2014, o sumă cumulată din diverse activități, de  94.884 lei, la care se adaugă restituirea împrumutului de 50.000 lei pe care îl acordase ex-soției. Cu un an înainte el câștigase din toate activitățile suma de 95.782 lei.

Prefectul de Mehedinti, Nicolae Drăghiea, omul paginilor albe

nicolae draghiea

Prefectul Nicolae Drăghia și-a postat pe site-ul instituției un șir de coli albe, în locul declarației de avere aferentă anului 2014, însă are una corect întocmită de site-ul ANI. Drăghia are aceleași imobile ca în anul precedent, adică o casă și un apartament, iar ca autoturism are un Nubira II, mașină des întâlnită în rândul înalților funcționari ai statului român. Strângător, el a reușit să mai pună deoparte în contul de la CEC suma de 70.000 lei, cu 20.000 lei mai mult decât în 2013. Are un credit de 15.000 euro pe 10 ani. În 2014 a dus-o mai bine financiar decât în 2012, acesta înregistrând la capitolul venituri suma de 84.736 ei, comparativ cu 67.135 lei.

Primarul din Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, omul fără casă, dar cu 2 ATV-uri

c-tin-gherghe-2901

Constantin Gherghe a rămas fără casă după ce și-a donat casa și terenul din Drobeta, împreună cu casa de vacanță și terenul aferent și o a treia parcelă către copii, în 2012. Gherghe a rămas și fără mașină, un Audi A6, pe care a vândut-o în 2014, banii împărțind-i urmare a partajului voluntar, 50-50% cu nevasta sa. Acum primarul Gherghe a mai rămas doar cu jucăriile de oameni mari. E vorba de un ATV Suzuki și unul no-name din China. La capitolul venituri, în 2013 familia Gherghe a câștigat 64.560 lei, în scădere față de anul precedent, când veniturile famileii Gherghe au fost de 76.563 lei. Declarațiile sale de avere și interese postate în 2015 nu au variații semnificative.

Prefectul de Gorj, Alin Văcaru, și-a luat casă la Tismana

alin vacaru

În 2014 prefectul Alin Vasile Văcaru și-a luat casă de 160 mp pe un teren de 680 mp pe raza administrativă a Tismanei. Are același credit de 10.000 euro ca și în anul precedent. Ca venituri, familia Văcaru a câștigat 100.028 lei și 5.000 euro (primiți de la o persoană fizică, Dascălu Lucica. În Gorj un nume aproape identic, Dascălu Lucică apare ca administrator în firma soției lui Corneliu Dobrițoiu, firmă abonată la bani publici) în anul 2014, comparativ cu 92.219 lei. Sporul de bani i-a provenit în principal din switch-ul între diverse funcții la stat, dar și prin jobul de la Minprest Serv SA, companie deținută de Complexul Energetic Oltenia. În 2013 era șeful CA-ului spitalului de pneumofiziologie și consilier județean, în 2014 a fost consilier la ANRP și director adjunct la Minprest Serv SA.

Președinte CJ Gorj Ion Călinoiu, fals în declarații și incompatibil

Ion-Călinoiu

Șeful județului deține aceleași două vile ca în anul precedent cu suprafețele generoase de teren aferente, în orașul Târgu-Jiu. În 2014 primarul și-a cumpărat un Opel Vectra vechi din 2001. La bancă a rămas cu același credit de 26.022 euro. Călinoiu și soția sa care lucrează șef de birou la finanțele publice Gorj, a câștigat în 2014 suma de 136.366 lei, căreia i se adaugă cei 30.454 lei dintr-o asigurare de viață la ING. În anul 2013 familia Călinoiu câștigase mai puțin: 122.837 lei. Recent Călinoiu a fost găsit de ANI în incompatibilitate şi cu fals în declaraţiile de avere, pentru că nu a menţionat veniturile obţinute ca expert la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi la Centrul de Dezvoltare a Învăţământului Profesional, fiind sesizat Parchetul Târgu Jiu.

Primar de Târgu Jiu Florin Cârciumaru, nu știm câte rate și-a plătit din credit, nici din leasing

florin carciumaru

Primarul de Târgu Jiu are aceleași trei terenuri (dintre care unul în reședința de județ), un apartament și o casă în Târgu Jiu. Constante în DA a primarului sunt și Skoda Octavia la care tot plătește rate de leasing începând cu 2005, precum și creditul de 160.000 lei de la CEC. În 2014 familia Cârciumaru a câștigat mai mult (97.931 lei), față de 2013 (91.518 lei). NOTĂ: Precizăm că la mulți oficiali, în declarațiile de avere apare valoarea creditului contractat, nu a sumei care a mai rămas de plătit, motiv pentru care e un capitol din declarațiile de avere ale aleșilor unde e potențial loc de jonglerii.

Prefectul de Olt, Petre Silviu Neacșu, mai bogat cu un Opel din 2001 și cu venituri duble

petre silviu neacsu prefect olt

Prefectul Oltului, Petre Neacșu deține același apartament în Slatina ca și în declarația precedentă și un VW din anul 2009. Pe lângă, în 2014 și-a mai luat și în Opel cu anul fabricației 2001. La bancă are un cont în care a depus 38.000 lei (cu 2.000 lei mai mult decât în 2013). Ca venituri, familia Neacșu a câștigat exclusiv din funcții și joburi la stat, 134.814 lei, comparativ cu 2013, când a încasat doar 67.000 lei.

Președintele CJ Olt nu și-a actualizat declarația de avere. Ultima oară avea 1098 mp de clădiri de locuit

Paul-Stanescu

Deși termenul limită de depunere a declaratiilor de avere și de interese actualizate a expirat, Paul Stănescu nu are noile declarații pe site-ul CJ Olt și pe cel al ANI. Așa că nu-l putem compara decât pe Stănescu lui 2013, cu Stănescu lui 2012. În intervalele comparate, Paul Stănescu a rămas cu un patrimoniu imobiliar constant, format din 6 terenuri, 3 vile și un apartament. De reținut e că suprafața clădirilor deținute de slujbașul statului e de 1098 mp. Și-a păstrat aceeași Nubira achiziționată în 2002. În 2013 a câștigat împreună cu soția și din arendă, o sumă totală de 97.948 lei, cu un pic mai mult decât anul anterior, când familia Stănescu a avut venituri de 89.753 lei.

Minel Prina, succesorul lui Vâlcov, reținut de DNA, încă e edil al Slatinei

prina primar slatina

 

Personaj care a făcut echipă penală cu Darius Vâlcu, Minel Prina nu are declarații de avere și de interese depuse pe anii 2012, 2014 și 2015, singurele pe care le-am putut identifica fiind cele din 2013 și 2011. Comparând cele două declarații de avere disponibile, vedem că în declarația de avere din 2013 apar în plus față de cea din 2011 două terenuri, unul de 3.325 mp în Slatina și altul în județ, de 55.000 mp. Soția lui Prina a moștenit în 2012 și un apartament, ceea ce a reprezentat un upgrade de nivel de trai la acel moment pentru familia lor, căci nu aveau casă. Cu toate că nu aveau o locuință proprietate persoanlă, în 2010 cei doi soți și-au luat un Audi și un Opel din 2010. În 2010 au făcut ceva bani din vânzarea unui teren cu 70.000 euro. În 2010 avea două credite, unul de 10.000 euro și celălalt de 26.807 lei, cărora doi ani mai târziu li s-a mai adăugat un al treilea credit, în valoare de 107.000 lei. Veniturile familiei au fost în 2013 (când el era managerul Slatinei, iar Vâlcov edil, iar nevasta lui Prina șefă interimară la Ambulanța Olt), au fost de 69.897 lei, pe jumătate față de banii strânși de familie din joburi la stat: 128.707 lei. În declarația de interese a lui Minel Prina apare trecută doar participarea sa în CA-ul Companiei de Apă Canal Olt (de stat). Ulterior, procurorii DNA ne-au arătat că acest mic detaliu contează enorm, el fiind portița (alături de mutarea nevestei de la șefia ambulanței pe postul de director adjunct al Companiei de Apă Canal Olt) prin care Vâlcov și Prina încasau șpăgile de milioane. Probabil că au existat și declarații de avere mai recente, însă ele au fost retrase de pe internet. La acele declarații fac referire anchete din presa locală, care dezvăluie amănunte despre averea răsărită peste noapte, în ograda primarului Minel Prina, făcând referire și la o vilă primită cadou de la un abonat la banii primăriei, dar și la posibile abuzuri în funcție.

Prefectul de Dolj, Nicolae Sorin Răducan, un fericit moștenitor a 118,5 hectare de teren

sorin-raducanu-prefect-dolj

Prefectul Nicolae Sorin Răducan și-a conservat patrmoniul imobiliar și auto: 3 terenuri și 3 clădiri, toate dobândite prin moștenire și un Ford Mondeo cumpărat în 2008. La fel și-a conservat și plasamentele în foarte mici pachete de acțiuni la câteva companii cunoscute (Uzinele Sodice Govora, Artrom Slatina, Electroputere Craiova, UPET Târgoviște, SCT București). În schimb banii pe care i-a ținut în bănci s-au redus de la 92.200 lei la 58.815 lei. Din funcții la stat și închirierea unui apartament în Craiova a câștigat în 2014 suma de 90.925 lei, cu 80% mai mult decât în 2013, când a avut venituri din salarii și închirieri de doar 50.990 lei. Prefectul și-a rotunjit veniturile în 2014 cu 39.343 lei, sume primite prin arendarea unor suprafețe de teren agricol de 118,5 hectare, moștenite. Ce nu scrie însă în declarația de avere pentru anul 2014 e dacă a încasat vreo sumă de la APIA ca subvenție în 2013, pe când Răducan era director executiv la APIA Dolj, deoarece e foarte puțin probabil să-și fi lăsat terenurile pârloagă, fără să-și dorească să încaseze subvenție pe ele.

Președinte CJ Dolj Ion Prioteasa, un om cu firme productive

Ion Prioteasa nu are actualizate declarațiile de avere și de interese pe site-ul Consiliului Județean Dolj. În ciuda solicitării României Curate de a ne pune la dispoziție aceste declarații pe anul 2015, nu am primit nici un răspuns. Putem doar să constatăm cum a dus-o Ion Prioteasa în 2013, pe baza declaratiei din 2014. La capitolul patrimoniu imobiliar, Prioteasa nu deține nici un teren, ci doar o vilă de 172 mp cumpărată pe Legea 112 de la stat în 1996.  În conturi avea conform declaratiei de avere din 2013 suma de  51.600 lei și 13.232 euro, iar în 2014 suma de 67.631 lei și 3.700 euro.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Familia Prioteasa apare ca acționară la mai multe companii (Mondial Com SRL, Clas Prod SRL, Jiu SA, Mondial SRL, Giro SRL, Mondial Com SRL, de pe urma cărora a încasat dividende consistente: 360.000 lei (Mondial Com SRL), 49.300 lei (Mondial SRL), 33.000 (Giro SRL). În următoarea declarație, din 2014, Ion Prioteasa menționează că a ridicat dividende de 204.000 lei de la Mondial Com SRL și de 17.400 lei de la Giro SRL. Din lefuri și pensii, Prioteasa a ridicat în 2012 suma de 67.561 lei și în anul următor 82.572 lei.

Primărița Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, rată la bancă mai mare decât venitul de la Primărie

Olguța Vasilescu a pus mâna pe bărbatul potrivit. Soțul ei este moștenitorul a nu mai puțin de 14 terenuri, dintre care 13 în județul Brașov. Ea mai deține și o pătrime dintr-un apartament în București, tot moștenit. Din lucrurile achiziționate prin muncă proprie, Olguța Vasilescu și-a luat un Fiat Linea din 2007, în leasing în anul 2010. Are și bijuterii de 10.000 euro, însă nici una nu are o valoare de peste 5000 de euro.  În 2013 Lia Olguța Vasilescu a vândut o casă de locuit în Craiova către Ștefan Cristiana și către Ștefan Cristi Zamfir, pentru care a primit 160.000 euro. În 2014 a mai vândut un apartament în București către o expertă parlamentară de la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților, pe nume Began Ionela, pentru suma de 85.000 euro.

olguta Vasilescu

Lia Olguța Vasilescu are conturile bogate, ținând în bănci 497.283 lei și 16.644 euro, cu aproximativ 100.000 lei mai mult decât în anul precedent, când în conturi avea 395.460 lei și 16.464 euro. Soțul Olguței Vasilescu e acționar în Peștera Liliecilor SRL București, firmă pe care a și creditat-o cu 20.853 lei (aceleași valori ale părților sociale și sumelor creditate fiind în ambele declarații de avere). La capitolul venituri, primărița Craiovei e în mod cert întreținută de bărbat, care câștigă de 4 ori cât ea. Astfel, în timp ce Olguța Vasilescu a încasat în 2014 suma de 49.116 lei, soțul ei a primit de la CNVM peste 201.000 lei. Sumele sunt comparabile, deși o tentă mai mari, cu cele din 2013, când ea a luat 48.036 lei, iar el 192.353 lei. Per total averea Olguței Vasilescu s-a topit ușor, dat fiind că are cu o casă și un apartament în minus și cu doar 100.000 lei în plus. Ce poate fi insteresant e solvabilitatea clientei care a cumpărat apartamentul de la Primărița Craiovei, care a luat un credit de 80.000 euro pe 10 ani, în condițiile unui venit de sub 1.792 lei/lună, asta în contextul în care rata lunară este de 2.933 lei/lună (estimare făcut la dobândă de 0%), fără să punem la socoteala cheltuielile lunare uzuale ale consilierei parlamentare cu BMW-ul proprietate personală, sau în cazul în care ține mașina în parcare, cele cu transportul în comun.

Prefectul județului Vâlcea, Dumitru Nicu Cornoiu a uitat să-și declare conturile din 2007-2008

Prefectul Cornoiu are un apartament în Râmnicu Vâlcea, o Dacia 1310 fabricată în 1997, primită prin donație, un tractor cu freză și plug IANMAR (made in Japan) cumpărat în 2004. Are într-un număr de 5 conturi suma de 104.466 lei. Dintre acestea, trei conturi au fost deschise în 2014 și 2015, prefectul depunând în ele 55.750 lei. Veniturile familiei (ambii slujbași la stat) au fost în 2014 de 172.105 lei. Precizăm că declarația de avere a prefectului de Vâlcea a fost greu de găsit, fiind pitită între declarațiile colegilor săi, fiind toate puse laolaltă într-un singur fișier PDF.

dumitru cornoiu

Conform declarației de avere a lui Cornoiu pentru anul 2014, acesta avea același tractor japonez, Dacie și apartament ca în prezent, iar banii din conturi erau mai mulți ca în prezent: 144.160 lei, asta deși veniturile au fost considerabil mai mici, de doar 99.833 lei. Lecturând și declarația din 2013, constatăm că veniturile familiei actualului prefect au fost de 91.168 lei, familia Cornoiu neavând nici o lețcaie în conturi. Situație bizară, în care numărul de parale strâns între 2012 și 2013 de familia Cornoiu, sunt mai mari decât sumele pe care familia prefectului le-ar strâns din salarii, chiar și în condițiile în care n-ar fi mâncat deloc în cei doi ani, n-ar fi plătit întreținerea, nici curentul, nici cablul tv…nici, nici, nici. În realitate Cornoiu a uitat în 2013 să-și treacă banii în declarația de avere, conturile fiind deschise în 2007 și 2008.

Președinte CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat, a lăsat-o mai moale cu contractele cu statul?

Șeful județului Vâlcea, Gheorghe Păsat, n-are declatația pe 2015 depusă, deci nu știm cum i-a mai evoluat averea în ultimul an încheiat. Din declarațiile de interese ale șefului CJ Vâlcea, aflăm că instituția a dat prin achiziție directă trei contracte către Gheorghe Păsat, în valoare cumulată de 65.178 lei, Păsat fiind acționar unic al SC Interinstal SRL Râmnicu Vâlcea, firmă de la care în declarația de avere din 2014 a declarat că primit dividende de 105.000 lei și un venit ca administrator în sumă de 25.800 lei.

gheorghe Pasat-CJ

În declarația din 2013 contractele firmei actualului președinte al CJ Vâlcea cu statul au fost 4 la număr și mai mari ca valoare, în sumă de 212.810 lei. Dintre acestea 3 au fost prin achiziție directă și unul prin cerere de ofertă. Contractele lui Păsat cu instituțiile statului din zonă au fost acoperite de presa locală. În declarația de avere din 2014 el nota un apartament, o casă de locuit și trei terenuri, două conturi unul de 39.900 lei și celălalt de 1.750 euro, toate aceste active regăsindu-se și în declarația din 2015. De la stat a primit în 2013 suma de 39.961 lei în calitate de consilier și șef de birou la DSP Vâlcea, veniturile totale fiind de 170.761 lei. În 2014 a câștigat mai puțin, doar 101.759 lei, dintre care de la firma proprie 58.000 lei.

Primarul orașului Râmnicu Vâlcea, Eduard Vîrlan

eduard_varlan_30

Edilul orașului Râmnicu Vâlcea și-a conservat la rându-i activele imobiliare, adică apartamentul din Râmnicu Vâlcea și casa de la țară, precum și cele două parcele de teren, are aceeași mașină ca și în anul precedent, un Ford Focus din 2007, are același credit bancar de 113.865 (nu știm moneda împrumutului și nici cât s-a plătit din el în ultimul an încheiat). Veniturile familiei Vîrlan în 2014 au fost de 91.120 lei (aproximativ jumătate fiind bani aduși în casă de soția sa, care lucrează în mediul privat), în scădere față de 2013, când Vârlan lucra la APDRP și ulterior viceprimar și a obținut 107.428 lei. Dar oamenii în viață se mai și sacrifică pentru binele public. De fapt asta și e definiția bunului păstor (noi fiind oile).

Citește aici averile și conflictele de interese ale aleșilor din Regiunea Vest

VA CONTINUA! 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Averi și conflicte de interese. Publicăm banii, casele, mașinile și firmele aleșilor. Astăzi, Regiunea Sud – Vest

  1. George

    Trebuie să fi ori idiot ori retardat să crezi cele declarate aici de către diverşii demnitari numiţi să aducă un plus de bunăstare comunităţii pe care o reprezintă. La noi la Severin este o vorbă care circulă printre cei „care n-au altă trebă decît să se bage în seamă cu somităţile locale” Deci la gura şanţului se bîrfeşte despre casele domnului Primar de pe la Baia de aramă,despre un hotel de pe una din autostrăzile austriece dar se mai zvoneşte şi depre ceea ce ar fi trebuit să fie un sediu de televiziune al „răposatului politic ” Stînişoară Mihai. Desigur toate acestea sînt simple zvonuri amplificate doar de rău voitori,duşmani ai capitalismului la care atît de mult au tînjit în vremurile de tristă amintire cînd ambalajul occidentului ne trăgea promiţător cu ochiul,la vremurile de tristă amintire cînd locul de muncă asigurat de stat era o povară,cînd salarul sigur era plictisitor de exact,cînd doar cîţiva potentaţi ai sistemului comunist gustau binefacerile sistemului ochiul şi timpanul partidului……

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *