Următoarea înşiruire de evenimente este pur cronologică. Ele pot avea, sau nu, o legătură de cauzalitate între ele. Decideţi dumneavoastră asta, la fel cum eu însumi am decis pentru mine. Ştiţi povestea conflictului din Ucraina? N-o mai repet. Acest conflict a dus la o serie de sancţiuni decise de ţările UE împotriva Moscovei. Nici Moscova n-a […]
Doamna Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor, a mărturisit cu dezarmanta-i sinceritate că nu prea are habar pe ce formulă se vor calcula accizele anul viitor. Problema este spinoasă dintr-o sută de motive şi chiar habarnismul târziu al doamnei ministru e unul dintre ele. Asta pentru că mai sunt doar trei luni până la 1 ianuarie, iar […]
Rectificarea bugetară este momentul în care se închide cercul unei crime de natură economică. Mobilul este, de acum, devoalat, probele grăitoare, ar mai fi de dovedit intenţia directă. Nu vorbesc în metafore aici, nu sunt mare amator de poezie, ci folosesc această rubrică pentru a cere public o anchetă penală în legătură cu faptele miniştrilor care, potrivit […]
Mi-a atras atenţia un caz de corupţie de la Botoşani, o găinărie aparentă, judecând după sume, dar o grosolănie în materie de metodă. La începutul săptămânii, DNA-ul a arestat mai mulţi funcţionari de la Agenţia Locală de Plăţi în Agricultură, alţi funcţionari de pe la câteva primării rurale, dar şi pe primarul unui mic orăşel […]
De patru ani de când lucrez în TVR, asist la aceleaşi discuţii interminabile între unii care vor să dea oameni afară şi alţii care cer o taxă mai mare, pe ideea că aşa nu mai trebuie nimeni dat afară. Cam la asta se rezumă toate discuţiile legate de restructurarea TVR, indiferent că ele se poartă […]
Atâta isterie a produs cazul Turcescu, încât mai avem puţin şi suntem ca în bancul ăla cu balamucul… Alo! Balamucul? Da, la telefon? Dar aici cine e? Vicepremierul Liviu Dragnea a avut o declaraţie care ar putea fi o bună replică de film absurd. Zice… e important să ştim cine cu cine vorbim şi, dacă […]
Sub zâmbetul lui Ponta care, cu referire la devoalarea lui Turcescu, spune că cine seamănă vânt culege furtună, eu înţeleg că Robert a fost sacrificat ca să înţeleagă Băsescu să nu mai semene vânt. Bănuiesc, de aici înainte, un caft între servicii, unii încercând să devoaleze un candidat la preşedinţie, fost ofiţer, alţii încercând să-şi […]
Am recitit declaraţia lui Victor Ponta de la Alba Iulia, precum şi reacţia imediată a Rusiei. Ponta a zis aşa: “Vreau să ne asumăm cu toții un angajament: în 1918, aici, la Alba Iulia, după ce sute de mii români și-au dat viața în primul Război Mondial, am obținut cel mai important obiectiv național: Marea […]
Iisus avea doar doisprezece followeri, numiţi la vremea respectivă apostoli, dar unii dintre ei, mai pricepuţi în social media, au ştiut să ducă mai departe învăţăturile Mântuitorului şi să îşi facă, în Imperiul Roman, un grup mult mai mare de prieteni care mai târziu s-au numit creştini. Dacă ceea ce aţi citit mai sus vi s-a părut […]
Economiştilor le este destul de clar că şi al treilea trimestru din acest an va fi unul de recesiune, iar eu chiar m-aş risca şi aş fi gata să pariez că nici al patrulea nu va fi mai breaz. N-am luat-o razna şi nu mă cred mama omida, n-am cum să prevăd viitorul şi sper din […]
Vă spun cu maximă sinceritate că am început să am un deosebit respect faţă de Serviciul Român de Informaţii în ultimii ani, de când acesta lucrează destul de strâns cu DNA-ul pentru combaterea corupţiei şi a marii evaziuni fiscale. Aceste fapte de arme ale ofiţerilor SRI m-au ajutat să trec peste prejudecăţile pe care şi […]
Mă sperie gândul că un român ar putea avea pe mână 350 de miliarde de euro, o sumă mai mare de două ori decât PIB-ul României. Nu vreau să-i ridic osanale Corinei Crețu, nu vreau să intru în disputa cine a făcut-o Comisar European pentru Dezvoltare Regională – Ponta sau Băsescu, dar aș vrea să […]
Este foarte interesantă dezbaterea în sine privind o eventuală reducere a TVA și dacă o astfel de măsură ar fi fost sau nu mai bună pentru economie decât reducerea contribuțiilor sociale. Ne mai amintim probabil cu toții că, în anul de criză bugetară 2010, guvernul Boc a procedat la creșterea TVA de la 19 la 24%, după […]
Am impresia că premierul Victor Ponta are consilieri diferiţi pentru fiecare domeniu în parte. Ceea ce nu este neapărat rău. Dar, dacă aceşti consilieri nu vorbesc între ei, atunci lucrurile devin complicate, căci premierul se transformă într-un atelaj, să-i spunem un atelaj de comunicare, în care fiecare motor, ca să nu zic cal, trage în lipsa […]
Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. AcceptAflă mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.