Romania Curată

Asociatia Ad-astra cere Universitatii Bucuresti sa retraga titlul de doctor lui Victor Ponta PONTA AR TREBUI SA-SI DEPUNA MANDATUL

Revista Nature a publicat recent acuzaţii de plagiat, solid documentate, la adresa d-lui Victor Ponta. Acuzaţiile se rasfrâng asupra întregului sistem universitar românesc. Dincolo de aspectele penale, administrative sau civile, plagiatul este în primul rând o ruşine. Demnităţile publice şi posesia de titluri universitare sunt exemple de poziţii de onoare.

Prima datorie faţă de societate a demnitarului aflat într-o situaţie dezonorantă, chiar dacă nedovedită tehnic dincolo de orice dubiu, este să abandoneze această poziţie, pentru a evita ca dezonoarea să se transfere celor pe care îi reprezintă. Obligaţia morală a Universităţii este să constituie prompt o comisie care să retragă titlul acordat şi să anunţe acest lucru în mod public. Retragerea din spaţiul public a plagiatorului, precum şi delimitarea instituţiei în raport cu acesta sunt elemente esenţiale pentru limitarea acestui prejudiciu.

Asociaţia Ad Astra cere demisia imediată a d-lui Ponta din funcţia de prim ministru şi din toate funcţiile publice deţinute. Intârzierea demisiei d-lui Victor Ponta înrăutăţeşte situaţia României, oră de oră şi zi de zi. De asemenea, dacă nu se iau măsuri eficiente de prevenire a unor astfel de evenimente în viitor, repetarea unor catastrofe similare este inevitabilă.

Intregul comunicat se gaseste la adresa il puteti citi aici.

Asociatia Ad Astra


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *