Anda Mețac

Anormalitatea „normală” a școlii înainte de pandemie

E luna septembrie a anului 2020, așteptăm un nou an școlar cu situații neprevăzute, cu măsuri existente și inexistente, cu planuri aplicabile si probleme nedezbătute nici măcar cu câteva zile înainte de începere, dar mai ales cu o accepțiune a ”normalului” schimbată.

Imaginea de școală ideală a anului 2020 este cea cu distanțare socială, cu măști, cu apă și săpun, cu dezinfectant și soluții de curățare potrivite și cu un final de an fericit. Apropierea dintre oameni a fost semnificativ redusă pe parcursul pandemiei la nivel global. Interacțiunile sociale și atingerile fizice au intrat în izolare.

Personal, aștept cu nerăbdare lansarea publică a raportului privind finanțarea educației de la nivelul județului Mureș. Sunt sigură că va trasa niște direcții privind metodele de îmbunătățire de la nivel local și va răspunde la întrebările legate de prioritățile educației.

Dar care erau problemele sau metodele de corecție considerate ”normale” înaintea acestei perioade, la nivel de țară, dar mai ales la nivel local?

Păr lung în școală sau cum să-ți fie scăzută nota la purtare.

O realitate a, cel puțin, ultimilor 30 de ani este situația în care părul lung al unui băiat era inclusiv tuns în școală ca metodă de corecție. Lovirea degetelor cu liniarul. Violență fizică între elevi si profesori. O mulțime de povești despre anii de școală a celor cărora acum le spunem fie ”mama/tata” sau ”bunicule/bunică” demne de fiori.

În ultimii 10 ani, cazurile acestea au devenit excepții, de multe ori mediatizate, alteori, oprite la timp datorită metodelor care protejează bunul mers al relațiilor elev-profesor.

Ultimul caz de violență fizică la care am asistat în timpul școlii a fost în perioada în care am fost elevă în clasele primare și am fost trasă de păr ca metodă de corecție de către profesorul meu de cor. Aceasta a fost experiența personală, deoarece asupra elevilor de sex masculin pedepsele sfârșeau în palme și trântit pe jos.

Perioadă aproape recentă, undeva prin anul 2009. Probabil, dacă aveam atunci Statutul Elevilor, metodele de protecție erau mult mai bune decât o discuție de felul ”dinte pentru dinte” între profesor și mama mea. În caz că încă vă întrebați și nu ați fost convinși, regăsiți acum încă un motiv concret pentru necesitatea unui astfel de document.

Să ne întoarcem la anul 2020.

Marius, elev de clasa a-XI-a la Liceul Teoretic „Andrei Bârseanu” din Târnăveni s-a confruntat cu o situație, nu tocmai plăcută, datorită faptului că a ales să își poarte părul lung.

În prima zi a anului școlar, Marius, a fost dus în fața colectivului de profesori ai liceului și a fost mustrat, datorită faptului că are părul prea lung, fiind trimis acasă, la insistențele directorului, ulterior stabilindu-i-se nota la purtare 8.

Părinții elevului au depus mai multe cereri în care îi rugau pe oficialii de la școală să le arate motivul pentru care copilul a fost trimis acasă în prima zi de școală.

Răspunsurile venite de la director arătau că, de fapt, elevul ar fi fost cel care a cerut să meargă acasă și să se tundă. Directorul susține că nota la purtare i-a fost scăzută datorită nerespectării prevederilor normelor de protecție. „Nu are nicio legătură lungimea părului lui cu nota la purtare. Avem un regulament că în laboratoarele de fizică, chimie, biologie, părul lung trebuie legat la spate. Acest regulament l-a încălcat pe tot parcursul semestrului I” lucru total neadevărat, spune mama elevului, afirmând că acesta a respectat aceste norme pe tot parcursul semestrului, iar adevăratul motiv pentru care nota sa a fost scăzută este părul lung.

Ei au un jurnal al clasei unde se notează dacă elevul face ceva rău. Copilul meu a fost notat de 6 ori de diferiți profesori. Soția directorului îi era profesoară de biologie, nu l-a primit la oră. Copilul are părul mai lung, până la gât. Dar în liceu nu se acceptă așa ceva, nu este primul elev căruia i se întâmplă așa ceva. Am fost la școală și am întrebat dirigintele de ce l-a notat și ce a făcut. Dirigintele a zis că nu poate să-mi spună deoarece e act oficial – a afirmat mama elevului.

Părinții acestuia nu au primit ajutor nici măcar din partea autorităților, afirmând că au fost de 3 ori la ISJ Mureș și nu au rezolvat nimic.

Update-ul la final de an, după o perioadă atât de tumultoasă, fiind faptul că nota finală la purtare a acestui elev a devenit 10. Fără explicații suplimentare. Fără a mai exista necesitatea pedepsei pe motivul ”nerespectării regulilor din laboratoare”. O situație fericită pentru elev, nefericită pentru nivelul cu care ne confruntăm de fapt, la nivel psihic, în școli.

Am rămas cu mai multe întrebări decât răspunsuri după toată această perioadă.

De ce inițial nerespectarea unor norme impunea o pedeapsă atât de drastică, dacă acesta era motivul ”real” al sancțiunii și cum a dispărut această necesitate?

Câte astfel de sancțiuni, care trec peste orice legislație, respect și bun simț, sunt oare puse în lumina reflectoarelor acum că realizăm importanța siguranței copiilor noștri?

Am învățat, măcar acum, vorbind de siguranță, importanța sistemului educațional și al finanțării acestuia sau încă o școală fără apă și săpun rămâne la nivel de „normalitate”?

Continuăm să folosim finanțarea educației ca mijloc de campanie politică și cam atât?

E necesară oare o calamitate, o pandemie, pentru o reformă adevarată a sistemului educațional?

Ne stabilim normele de protecție ale elevilor pe baza unui trend de cele mai multe ori, fără un plan real, un scop definit, metode moderne sau ne bazăm pe reacție mai mult decât pe metode de prevenție în educația pe care o promovăm?

Ce modificări bune sau rele a reușit această perioadă să impună asupra sistemului educațional?

Care este perspectiva psihologică trecută și cea actualizată, post stare de urgență și cea din pandemie cu toată plinătatea ei?

Care sunt, de fapt, prioritățile școlii românești în anul 2020 sau care ar fi fost dacă această pandemie nu ar fi existat?

Nu ne confruntăm oare cu discrepanțe majore?

Concluziile se pot confrunta singure. Fac apel la a ne reaminti că schimbarea educației  pornește de la firul ierbii: elevi, părinți, profesori, directori, etc, iar prin implicare fiecare poate deveni un decident ce provoacă schimbări reale în școala de mâine.

Dum spiro, spero.

Anda Dilara Nicole Mețac este coordonator al proiectului Școli Curate în județul Mureș, studentă la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și fost reprezentant al elevilor la nivelul jud. Maramureș. A fost președinte al Consiliului Județean al Elevilor Maramureș și a fondat ulterior Asociația Elevilor din Maramureș (AEM).


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *