Adrian Popescu

ANI cere demiterea deputatului Florin Paslaru

Agenția Națională de Integritate (ANI) a înaintat Camerei Deputatilor un raport potrivit caruia deputatul PSD de Galați, Florin Pâslaru, se afla in stare de incompatibilitate, act necontestat de parlamentar.

Prin urmare, se impune eliberarea sa din functia publica detinuta, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul instituției.

Mai mult, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la posibila săvârşire de către Florin-Costin Pâslaru a infracţiunii de conflict de interese, dosarul aflîndu-se în instrumentarea parchetului.

Raportul de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate la data de 7 noiembrie 2011, prin care s-a constatat încălcarea de către Florin Costin Paslaru a dispozitiilor legale privind regimul juridic al conflictelor de interese in materie administrativa, a ramas definitiv prin necontestare, potrivit art. 22, alin. 1 si 2 din Legea 176/2010.

Potrivit actului normativ menționat, în cazul unui conflict de interese, dacă au legătură cu situația de conflict de interese, toate actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absolută.

”Acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese poate fi introdusă de Agenție chiar dacă persoana în cauză nu mai deține acea funcție. Instanța va dispune motivat, pe lângă constatarea nulității absolute, și repunerea părților în situația anterioară”, se arată în comunicat.

Potrivit legii, în acest caz, deputatul este decazut din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica, cu exceptia celor electorale, pe o perioada de trei ani de la data destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă.

În cazul în care nu va fi destituit, amenda este de la 50 lei la 2.000 lei.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *