Adrian Popescu

ANI cere confiscarea a 120.000 euro din averea senatorului PDL Cristian Radulescu

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că senatorul PDL Cristian Rădulescu nu poate justifica suma de 551.136 lei (122.000 euro), reprezentând diferenţa între averea dobândită şi veniturile realizate, fiind sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în vederea confiscării acestei sume.

Iurma evaluărilor demarate la data de 5 septembrie 2011, inspectorii de integritate au constatat o diferenţă semnificativă în cuantum de 551.136 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de Cristian Răduleascu în perioada exercitării funcţiei de senator (19 decembrie 2008 – prezent).

Veniturile realizate de Cristian Răduleascu, în perioada supusă evaluării, au fost în cuantum total de 1.929.395 lei, iar averea deţinută şi cheltuielile efectuate de senator au fost de 2.480.532 lei.

În ultima declaraţie de avere depusă pe 15 iunie 2012, Cristian Rădulescu a menţionat două terenuri agricole în comuna Sângeru (Prahova), un teren în comuna Boldeşti (Prahova), 3 hectare intravilan la Mogoşoaia (Ilfov), 0,5 hectare în Bucureşti, două terenuri în Bucureşti şi un altul în Cosntanţa de 1.600 mp.

La capitolul imobile, Cristian Rădulescu are trei apartamente în Bucureşti, o casă de vacanţă la Boldeşti (Prahova) şi un spaţiu comercial în Constanţa.

De asemenea, senatorul PDL are bijuterii de aur şi obiecte de argint evaluate la 22.000 euro şi o colecţie de tablouri, obiecte de artă şi icoane cu o valoare de 250.000 euro.

Tot în declaraţia de avare, Cristian Rădulescu a trecut faptul că în anii 2011-2012 a vândut obiecte de artă în valoare de 300.000 lei.

Senatorul PDL a mai menţionat datorii de aproximativ 500.000 euro către bănci şi persoane fizice şi a primit 15 tablouri cadou de la pictoriţa Alma Redlinger, evluate la 60.000 (fără a menţiona moneda).

La capitolul venituri, Cristian Rădulescu a trecut suma de 66.000 lei reprezentând indemnizaţia de senator pimită în ultimul an, plus 18.000 lei ventirile obţinute de soţia sa, care este medic stomatolog.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “ANI cere confiscarea a 120.000 euro din averea senatorului PDL Cristian Radulescu

  1. POLITRUCUL

    Ce alte realizari in POLITICA romaneasca, ECONOMIA romaneasca, MEDICINA romaneasca sau CERCETAREA romaneasca a facut acest SEMIDOCT al politicii postcomuniste, in afara de imogatire ilicita?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *