Daniel Befu

Andrei Postolache: ”Ne trebuie un punct de pornire” / INTERVIU cu candidatul civic de la Iași

În urmă cu ceva mai mult de un an, Andrei Postolache a fost sunat de un prieten după ce ”celebrul” primar al Iașului Gheorghe Nechita a fost ridicat de procurori pentru că s-a folosit de Poliția locală ca să-și urmărească amanta. Se trecuse peste o limită a suportabilității. În urma discuțiilor care au urmat s-a născut ideea implicării politice și, în această primăvară, Andrei Postolache a pus punct și virgulă carierei de succes în IT pentru a candida pentru funcția de primar al Iașului. Andrei Postolache este unul dintre candidații din această rundă de alegeri în care își pune speranța societatea civilă. Cine e candidatul ”Pentru Iași”, ce șanse are să înfrângă fantoma lui Nechita, mai exact candidatul PSD Mihai Chirică, cum arată o zi din viața lui, cine și cu cât i-a finanțat campania electorală și care este viziunea lui Andrei Postolache ”Pentru Iași”, puteți citi într-un interviu acordat României Curate.

postolache 3

Daniel Befu: Am citit biografia ta de pe site-ul oficial și la un moment dat spui: ”Într-a șaptea m-au votat colegii șef de clasă. După două săptămâni mi-am dat demisia. Și pentru că era nasol job-ul, dar mai ales pentru că mă aleseseră din milă și nu am suportat ideea. Taică-meu murise în vacanța dintre a 6-a și a 7-a”. Ce te faci dacă te aleg ieșenii primar și constați ca și-n clasa a VII-a, că nu e locul tău acolo?

Andrei Postolache: E altfel de job. E asumat ce fac acum. Atunci am fost propus și votat fără să mă ofer, fără să mă înscriu undeva. Acum știu ce fac.

Daniel Befu: Citez tot din tine: ”Nu am avut televizor de când am venit la facultate. Știrile mi le iau de pe net, din surse multiple, alese cu grijă, românești și străine”. Totuși, sticla e cea care vinde. Cine nu are suficientă expunere pe tv, are un handicap major în cursa electorală. 

Andrei Postolache: Eu nu îl ignor ca unealtă electorală. Eu îl ignor ca persoană fizică, care n-are televizor acasă. E foarte, foarte mult conținut prost la televizor și nu mă refer numai la știri acum. Mă refer la tot. Trebuie să te chinui foarte mult să selectezi ceva valoros. Plus că e și foarte periculos, dacă ai avea o chestie mergând într-una în sufragerie și-ți distrage atenția și apoi îți dai seama cum ai pierdut vremea cu ea. Din punct de vedere al candidaturii, sigur că eu merg la toate emisiunile la care-s invitat, însă e vorba de televiziuni locale, care au audiență foarte mică și ajută foarte mult că mergi la televiziune, dar nu la fel de mult ca atunci când ai expunere la televiziunile naționale. Electoral e mai degrabă un avantaj decât un handicap.

De ce seamănă Iașul cu India

Daniel Befu: Ești umblat prin lume. Ai văzut multe țări în deplasările tale de business, cu compania de IT pe care ai manageriat-o. Cu ce loc se aseamănă cel mai mult Iașiul ca respirație a orașului, ca ritm?  

Andrei Postolache: Haosul urbanistic ne duce cel mai aproape de India, dar totuși e o exagerare. India e departe de noi. Dar când te uiți prin Iași și vezi tot felul de afișaje, tot felul de culori prin tot felul de locuri, mai degrabă te gândești la India decât la orice altceva. Ca oameni nu suntem deloc ca indienii. Nu suntem nici ca rudele noastre italienii, pe care i-am perceput ca o nație de oameni zâmbitori. Noi suntem foarte încrâncenați, foarte apăsați de tot felul de chestii. Sărăcia are de-a face cu treaba asta, însă nu e întotdeauna o corelație directă. Dar vorbim iar de India, deși e una din cele mai sărace țări din lume, totodată e și una din cele mai fericite state. România în clasamentul fericirii ocupă locul 86. Sunt țări mult mai fericite decât noi care au probleme grave de criminalitate, cu carteluri, aproape de război civil, unele mai sărace decât noi. Eu cred că noi, ca popor, avem sentimentul că încă n-am ieșit din lumea aia comunistă, avem atitudinea aia că n-avem forță, că ni se-ntâmplă chestii și noi suntem fără puterea de-a le influența, ceea ce sigur că frustrează foarte mult. După aia de vină e sistemul de educație, care ne învață același lucru, să stăm în bancă și să nu zicem nimic, doar să repetăm ce ni se zice. Și de când intri în școală până când intri în viața de adult, constați că dacă nu-ți place ceva, tu nu poți să-l schimbi. Și atunci apar frustrările. Și așa ajungem să ne certăm pe un loc de parcare sau la semafor. Orice ieșire în oraș e ca o probă cu obstacole: un loc de parcare pe care se bagă o altă mașină, o groapă pe care trebuie s-o sari, un verde care nu-i de ajuns de prelung ca să treci strada, un funcționar care parcă-i pus acolo ca să nu-ți faci tu treaba. Nu-ți faci tu treaba. Și omul din spatele ghișeului se simte la fel, că sunt convins că nu vine la serviciu cu rele intenții, dar e la rându-i frustrat de cum funcționează instituția lui.

Daniel Befu: Ai condus echipe și de 300 de oameni și lucrezi cu parteneri internaționali. Care sunt cele mai mari bugete pe care le-ai administrat într-un an?

Andrei Postolache: E vorba de câteva milioane de euro, sub zece, pe un proiect. Dar valoarea cumulată a tuturor proiectelor pe care le-am avut de gestionat anual la sediul din Iași și de care m-am ocupat eu, cred că era de câteva zeci de milioane pe an.

Daniel Befu: Cât e bugetul Primăriei Iași pe un an de zile? Și câți angajați are Primăria Iași?

Andrei Postolache: Cam 160 de milioane de euro a fost ultimul buget. Iar ca angajați, strict aparatul primarului are vreo 600 de angajați, cu tot cu regii autonome și instituții subordonate sunt în jur de 4.000-5.000.

Daniel Befu: Deci dacă ieși primar, pasul pentru tine n-ar fi unul radical. Ai avea de gestionat un buget de 5 ori mai mare decât cele cu care deja ești obișnuit să lucrezi și un staff dublu ca mărime. Deci teoretic ai putea fi un bun administrator. Ca experiență în lucrul cu echipe de oameni și bugete, ești comparabil cu Gheorghe Nichita, care anterior a fost șef la regia de apă a Iașului. 

Andrei Postolache: Da. Teoretic și sper că și practic.

Cum să treci de la o industrie creativă la administrația birocratizată

Daniel Befu: Bun, dar tu ai totuși un handicap. Citez tot din ce ai scris pe pagina ta de prezentare: ”Am învățat cum să lucrezi pe principii, fără reguli și proceduri detaliate, cum să ai încredere în oameni. Încă un motiv pentru care urăsc birocrația”. Păi o primărie e un templu al birocrației prin excelentă. În loc să asfaltezi repede o șosea, va trebui să asfaltezi o șosea după niște proceduri și o să te mănânce sfinții. Cum vei putea armoniza o pornire naturală care funcționează grozav în mediul privat, cu lanțul obligatoriu de proceduri dintr-o instituție de stat?

Andrei Postolache: Aici se aplică paradoxul Stockdale sau un fel de optimism al rezultatului final și un fel de realism al situației în care te afli azi. Sunt foarte, foarte multe proceduri la primărie, e clar. N-am nicio iluzie despre lucrul ăsta. Achizițiile sunt foarte complexe și trebuie respectați pașii lor. Însă e foarte important să nu pierzi din vedere pădurea din cauza copacilor. E important să nu te pierzi în sistemul ăla. Îl înveți și după aia nu mai sunt probleme. Până la urmă esența e să știi cum să faci dosare pentru a obține finanțări nerambursabile. Există o mică castă de oameni care știu cum să se strecoare prin sistem. Legal, nu mă refer la încălcarea legii. Și asta dă o plăcere în sine, că știi tu ce dosar faci, unde-l depui și cum faci ca să treacă un anumit proiect. Nu zic că nu e important să fii profesionist în birocrație, dar nu trebuie să uiți care e scopul final, să te detașezi de toate prostioarele astea și să nu scapi din vedere spiritul inițiativei pe care-o ai. Și trebuie să știi să comunici lucrul asta atât în exterior, către cetățeni, dar și în interiorul primăriei, către angajați. Ca să-i motivezi să-și dorească și ei înfăptuirea acelui proiect și să tragem toți într-acolo. Ăsta-i jocul pe care vreau să-l jucăm.

Daniel Befu: Vedem polonezii că au un succes nebun în accesarea fondurilor europene. Primăria Iași nu diferă mult de restul municipalităților din țară la rata de absorbție. De ce administrațiile locale atrag atât de greu bani nerambursabili de la UE? 

Andrei Postolache: Nu vreau să par pesimist, dar uneori mi se pare că oamenii aia din vârf nu vor. Nu-i interesează, efectiv. Eu mă uit la Iași. Au luat o perioadă niște fonduri UE. Bine, unele n-au reușit să le termine la timp, sau n-au făcut contractele cum trebuie și acum UE nu mai decontează tot, ci doar parțial. Au luat niște fonduri ca să facă niște străzi. Eu n-am nimic în a face străzi, ca să nu mai fie gropi, dar problema e că doar atât i-a dus capul. Dar n-a gândit nimeni un proiect cu bătaie pe termen lung, în care să facă o chestie sistemică care să încurajeze dezvoltarea industriei, cultura, educația. Dar aia e greu. Eu nu-mi pot imagina de ce nu absorb, oricât de grele ar fi dosarele astea. Eu am prieteni care lucrează în domeniul consultanței pe fonduri europene. Au o firmă micuță, el, patronul și încă doi oameni pe lângă ei. Și fac dosarele alea de sute de pagini și le fac bine. Au învățat regulile alea. Cât de greu poate fi? Dacă pot 4 oameni, atunci sigur poate și o primărie cu 600 de angajați.

Daniel Befu: Crezi că lipsa de absorbție a fondurilor europene se datorează și faptului că de fapt staff-ul de conducere din primării pierd vremea? Ca primarul si directorii lui de fapt în orele de lucru au în paralel si alte preocupări, de la a măslui licitații până la a-și ascunde urmele sau, pe alocuri, a iubi?

Andrei Postolache: E și asta o explicație. Eu sunt conștient că dacă câștig primăria, voi avea mult mai puțin timp liber decât am acum, când sunt un mic antreprenor, voi merge mai rar în vacanță decât merg acum, va trebui să mă scol dimineața în fiecare zi, deși eu prefer să am un program de lucru flexibil. Poate muncesc mai bine seara, sau noaptea.

Daniel Befu: Dar tu crezi că domnul Nichita era matinal și mergea la oră fixă la serviciu?

Andrei Postolache: Nu, din ce-am auzit nu. Sunt zvonuri. Am auzit că avea ziua de joi în care se ducea la sport. Venea direct în trening pe la 12 la primărie, semna două foi și pe urmă se ducea.

Daniel Befu: Asta înseamnă că deși era un guler alb, avea un mod de gândire privat. La fel ca voi, IT-iștii, obișnuiți cu program flexibil. 

Andrei Postolache: Da, doar că privatul lucrează pe banii lui și dacă-și fură din timpul de lucru el pierde. Asta-i diferența. La primărie însă lucrezi pentru alții. Aceia care au pus ștampila aia pe tine, acolo, sperând că le faci viața un pic mai bună.

Ce este politica

Daniel Befu: Există și o vocație de primar?

Andrei Postolache: Vocație de lider, de manager și de om politic în sensul bun al cuvântului. Adică să știi să ai dialog, să înțelegi care-s gândurile oamenilor, cum se schimbă lumea-n jurul tău, de a avea discuțiile care trebuie și de a reprezenta nevoile majorității într-un mod ok.

Daniel Befu: Ce este politica? 

Andrei Postolache: Pentru mine e foarte simplu. Am imaginea aia de la englezi, în care te sui pe cutia aia din Hyde Park și zici: ”Bă, vreau să vă zic ceva. Eu sunt Gigi și am o idee. Uite asta e ideea mea. Dacă vă place ce am eu de zis și dacă pot să fac ceva, puneți-mă s-o fac pentru voi, în numele vostru”. Asta-i politica. Ridici mâna, zici o chestie și dacă lumii-i place te votează și-ți dă încrederea pentru o perioadă de timp, ca să-ți pui în aplicare niște planuri.

Daniel Befu: Funcționează cutia aia în România? 

Andrei Postolache: Nu, dar nici la ei n-a funcționat. Numai că ei se chinuie de la 1100, de la Magna Carta să facă treaba asta. Noi n-avem 900 de ani de încercări de creionare a democrației în spate și trebuie s-o facem mult mai repede. La un moment dat trebuie să te întorci la principiile alea de bază, pe care noi nu le-avem și care sunt foarte puternice în țările astea. La ei democrația se învață acasă, la cină în familie și nu așa, la modul explicit, de genul: ”Fiule, fiică, stai jos să îți spun eu ce-i aia democrație”. Ci prin discuție, prin exemplu, prin felul cum copilul vede că părintele se raportează la autorități, la lumea din jur, cum pune problema, cum își explică dificultățile prin care trece. Noi, românii, n-am avut de la cine să învățam asta.

Daniel Befu: Când va fi Iașul copt să evadeze din colivia în care a fost închis de aparatul de partid transpartinic, care se autopropagă și nu lasă loc pentru outsideri? 

Andrei Postolache: Eu cred că sunt acum în Iași mai mulți oameni care ar vrea să facă o schimbare decât ăia care nu, numai că nu știu câți dintre ei sunt conștienți că trebuie să vină la vot și să și vină să voteze. Eu am văzut semne la alegerile prezidențiale, când pentru prima oară în istorie, PSD a pierdut la diferență mare în Iași. Am văzut semne după dezastrul de la Colectiv, când pentru prima dată din toate protestele pe care le țin eu minte, în Iași au fost cei mai mulți oameni în afară de București. Văd o dinamică în direcția bună. Dacă nu acum, poate data viitoare sigur.

Daniel Befu: Iașul e ”Capitala Moldovei”. Dar din punct de vedere al nivelului de trai nu-și respectă deloc titulatura onorantă. E ruda săracă a orașelor surori: Timișoara, Cluj, Constanța. Totuși, DNA a arătat cât de mult fură politicul. S-a vehiculat că numai de la UTI Nichita ar fi cerut 1,5 milioane euro. Ordinul de mărime al șpăgii cerute nu zguduie din temelii modul de gândire al ieșenilor? 

Andrei Postolache: Nu pot răspunde cu da sau nu, fiindcă e vorba de sute de mii de oameni. În mare, oamenilor care trăiesc de pe-o zi pe alta, le va fi foarte greu să se gândească la altceva decât la problemele lor. Sărăcia e sursa problemelor. Când de-abia îți duci zilele nu te gândești nici la cultură, nici la rolul tău de cetățean, nici la drepturile tale, nici la ce-ar trebui să facă administrația, ci pur și simplu supraviețuiești. Trăiești și tu în cartierul ăla al tău și pentru tine realitatea e că vezi c-a mai pus ăla niște pavele și o bancă și zici ce bun primar e. Dar tu nici măcar nu știi cum ar putea să  arate un oraș ca Iașul, ce-ar putea se întâmple, ce industrie ar putea să fie.

Iașul – orașul creativilor

Daniel Befu: Chiar așa, ce-ar putea să fie? Cum vezi tu orașul Iași de peste patru ani, dacă ai fi primar?

Andrei Postolache: Un oraș creativ care taie toate nostalgiile cu trecutul industrial al lui Ceaușescu, în care investim strategic, în industriile creative. Profităm că sunt universități bune, investim în educație.

Daniel Befu: Cum poți tu, primarul, să investești în educație? Investește Ministerul, investesc universitățile, care-s entități autonome. Tu primarul faci ca Vanghelie, pui polistiren pe școli? 

Andrei Postolache: Primarul în orice oraș are două mari feluri de-a face ceva. Unul e direct, când dacă ai bani la buget îi aloci la o chestie sau alta. Semnezi o foaie și se face și alta e prin influență și prin discuție și dialog. Totuși școlile-s plătite de către primării. Știu că e un fel de chestie artificială. Adică e o redistribuire de sume din TVA de la bugetul central care trece prin primării și se duc către școli. Adică nu e ca și cum banii ăia ar fi adunați de primărie de undeva. Dar totuși, asta dă primăriei o influență. Dă abilitatea primăriei de a discuta cu școlile, de a demara niște programe pilot, de a colabora cu ONG-uri pentru a demara niște after-school-uri. Iar universitățile pot să conclucreze cu primăria tocmai pe zona asta de incubatoare de afaceri.

Daniel Befu: Start-up-urile sunt o chestie care merge bine pe lângă Stanford și Oxford, dar în România universitățile n-au puterea să genereze idei cu valoare adăugată atât de mare încât să țină în spate o industrie puternică. Cum te gândești să transformi Iașiul din nou într-un pol economic și industrial al României? Cum ai atrage tu marile investiții care reduc șomajul și împing creșterea salariilor? De ce-ar veni cineva la Iași când nu e legat nici de București, nici de vestul țării, prin autostrăzi iar din est bate crivățul lui Putin?

Andrei Postolache: De-aia spuneam că pe termen mediu și lung pariul Iasiului trebuie să fie pe industriile creative. Tocmai pentru că n-ai nevoie de logistică asta pe care n-o avem. N-o să atragi niciodată cât Clujul, pentru că e vorba de poziționarea geografică mai avantajoasă. E vorba de logistică, de cost per km, de timpi de livrare. Pe de altă parte investitorii ar veni la Iași pentru că există forță de muncă și calificată și necalificată, ar veni dacă le-ai oferi cât de cât o facilitate investițiilor. Și nu mă refer la SF-uri. Dacă am avea măcar un parc industrial în Iași, că n-avem nici unul acum. Clujul are 4, Oradea are 4, Ploiești are vreo 6. Unul să ai măcar. Cu un parc industrial, transparență totală și zero corupție, sigur ai atrage mult mai mulți investitori decât ai acum. Dar și să ai toate astea n-ai putea să concurezi cu Clujul și atunci concurezi altfel. Mizezi pe direcția cealaltă, a industriilor creative și IT-ul e cel mai simplu exemplu. Sunt aproape 10.000 de oameni care lucrează în Iași în industria asta IT și outsourcing. Aici poți fi competitiv. Nu contează că nu ai autostradă pe-aproape, că nu ai de cărat tone de chestii.

Daniel Befu: Sună bine, dar câți ieșeni pot să se angajeze în industriile creative. Sunt ei suficienți ca să salte nivelul de trai în Iași?

Andrei Postolache: Un studiu previzonează că până în 2030 vor fi vreo 30.000 care lucrează în acest domeniu în Iași. Deja e o cifră mare. Așa cum avem Delphi, cu 2000 de angajați și alți câțiva asemenea investitori, care au venit la Iași în ciuda prostiilor pe care le-a făcut Primăria până acum, cred că dacă am avea o primărie mai ok, investiții industriale care să mai absoarbă alți 7000-10.000 de oameni. Ceea ce nu s-ar compara cu Clujul, dar ar fi net în plus față de ce avem acum.

Daniel Befu: Aveți șosea de centură la Iași? 

Andrei Postolache: Parțial. Nu complet. Cumva problema e și nu e, pentru că zona de dezvoltare industrială a orașului e oricum în zona de ieșire către București și n-are nevoie așa mare de centură, că deja ești în afara orașului în direcția aia. În schimb dacă vrei să imporți sau exporti ceva către Republica Moldova, în direcția aia ai parțial centură.

Daniel Befu: Poate prospera Iașiul cu un vecin atât de sărac ca Republica Moldova? În același timp moldovenii sunt români și noi, ca țară, avem și un interes istoric și strategic în a avea o vecinătate sănătoasă cu acest popor.

Andrei Postolache: Da, deși din păcate e greu acum, dată fiind situația volatilă. Sunt firme internaționale de IT care au birouri și în Iași și în Chișinău. Și nu doar cu Moldova există potențial. Sunt acum niște contacte care se întâmplă între Iași și Cernăuți, la nivel de universități cu universități și industria IT cu industria IT. Ei produc studenți, iar la noi sunt destule joburi. Pot să vină la noi, că noi n-avem destui oameni în România în IT, față de câți avem nevoie. Cernăuțiul e la doar 3 ore de mers cu mașina de Iași. Dacă aducem IT-iști la Iași, ei vor genera creștere pe orizontală, fiindcă vor avea nevoie de spații locative, apoi vor vrea locuri de calitate unde să-și petreacă timpul liber etc.

Daniel Befu: În ce ţări ţi s-a propus să te relochezi până acum şi de ce nu te-ai dus? 

Andrei Postolache: Discuţiile cele mai concrete le-am avut în Londra, pentru că acolo am avut cele mai multe călătorii de serviciu. Îmi place extraordinar de mult Londra şi vreau să ţin legătura cu oraşul ăla, dar întotdeauna am avut o reţinere. Orice om are două opţiuni mari. Varianta unu e să te duci într-un loc unde deja lucrurile bune sunt gata. E un oraş care-i gata. Funcţionează. Are de toate. Tu tot ce trebuie să faci e să construieşti pe baza infrastructurii respective, să-ţi faci tu business-urile şi pasiunile. Sau, varianta a doua, te duci într-un loc unde nu-i gata. Şi faci tu acolo fundaţia, faci tu acolo pereţii. E o alegere foarte diferită. Nu înseamnă că una e bună şi alta e rea. E o alegere personală. Eu aşa am simţit, că mai degrabă îmi place să stau la mine acasă, unde nu-i gata şi să fac eu pereţii casei, chiar dacă asta înseamnă să mă ciocnesc de unele inconveniente.

Daniel Befu: Cât de mult poate Iaşiul să se regăsească într-un exponent ca tine. Tu trăieşti într-un ”new world”, în care regulile sunt altele, standardul tău de viaţă e altul decât al majorităţii, iar cea mai mare problemă a Iașiului e sărăcia. 

Andrei Postolache: Nu vreau să fiu ipocrit. Toţi suntem ce suntem. Nu ne putem identifica cu toţi oamenii din lumea asta. Avem o anumită istorie de viaţă şi o anumită experienţă. Nu vreau să fiu ipocrit şi să spun: eu sunt ca voi, ăia care vindeţi roşii în piaţă.  Nu, nu-s ca voi şi nu zic asta cu un sentiment de superioritate. Pur şi simplu nu suntem la fel. Asta nu înseamnă că nu mă interesează prin ce treceţi voi, că nu înţeleg şi că nu pot vorbi cu voi. Nu înseamnă că nu pot să vă ascult şi să empatizez cu voi şi să încerc să vă rezolv problemele. Nu încerc să fiu ce nu sunt.

O zi din viața lui Andrei Postolache

Daniel Befu: Eşti căsătorit? 

Andrei Postolache: Nu. Am o prietenă cu care sunt într-o relaţie de multă vreme. Numele ei e Nicoleta şi e psiholog.

Daniel Befu: Ce spune prietena ta şi psihologul din ea, despre candidatura ta la Primăria Iaşi?

Andrei Postolache: Mă susţine. I s-a părut foarte ciudat prima dată când am vehiculat această idee în urmă cu un an, când am vorbit cu nişte prieteni şi i-am zis că ne-am gândit să… Cred că consideră că această candidatură face parte dintr-un anume idealism al meu de-a încerca să fac lucrurile aşa cum ar trebui făcute. Nu să te adaptezi la o situaţie, ci să schimbi situaţia, dacă vezi că nu-i corectă.

Daniel Befu: Cum arată o zi din viaţa ta?

Andrei Postolache: Dacă vrei îţi dau şi poză. De 6 ani, de când m-am întors în Iaşi, că am fost un an la Cluj, locuiesc într-un apartament cu o cameră, în chirie, oarecum la marginea oraşului, foarte aproape de aeroport, pe un fel de deal, într-un complex de blocuri. Fiind antreprenor şi livrând la sediul clienţilor traininguri, n-am un program fix. Prima parte a muncii o fac acasă. Scriu, citesc, planific, discut cu colegii. La un moment dat în zi intru în oraş şi zi de zi mă întâlnesc cu oameni. Sunt oarecum privilegiat, că cel mai mult activez în zona asta centrală, frumoasă a oraşului, pe la Palas, prin Ştefan, prin Copou, unde lucrurile arată bine în general şi romantic. Am un mod de viaţă foarte ascet. Şi eu şi prietena mea încercăm să aplicăm minimalismul în garderobă, adică să avem 35 de items, care includ: iarnă, vară, tricouri, camăși, sacouri, geci etc. Eu am două sacouri şi două perechi de pantaloni cu care apar peste tot. Am o Honda Accord, care e o maşină relativ bună, cu tapiţerie din piele, dar pe care mi-a stricat-o căţelul. Am un IPhone şi un Macbook şi îmi plac foarte mult, dar eu cu astea lucrez. N-am dorinţe, n-am nevoi. Am trei cămăși cu care pot apărea la televizor, că restul de două nu dau bine pe ecran.  Încerc să ies cât mai mult, când am ocazia, afară cu bicicleta. Ne chinuim să găsim un nou regim de alimentaţie, că iubita mea tocmai a devenit vegetariană şi eu încerc să devin mai sportiv. Ea face sport, aleargă la maraton, dar eu nu-s chiar ca ea.

Daniel Befu: Semeni cu domnul Nichita la sportivism şi cu Traian Băsescu la ascetism, că şi el, cât a fost suspendat, a purtat un singur tricou, celebrul Lacoste turcoaz. 

Andrei Postolache: Da (Râde). Nu ştiu dacă cei doi sunt modelele mele. Băsescu are şi câteva lucruri care mi-au plăcut la el, mai ales în prima parte a mandatelor sale, dar Nichita nu prea are nimic care să-mi fi plăcut.

Cum s-a născut ”Pentru Iași”

Daniel Befu: Revin cu o întrebare extrasă tot din autoportretul pe care ţi l-ai făcut pe pagina ta web: ”Cum a început ”Pentru Iaşi”? Ne-am pus nişte intrebări la care nu am găsit alt răspuns decât că trebuie să ne implicăm, că altfel nu se poate”. Descrie contextul în care s-a născut ideea acestei candidaturi.

Andrei Postolache: Era aprilie anul trecut. Într-o zi la prânz m-a sunat cineva care nu e implicat în ”Pentru Iaşi”, dar atunci a avut un impuls să mă sune. Tocmai îl arestaseră pe Nichita că folosise poliţia locală ca să-şi spioneze amanta. Şi m-a sunat aşa, foarte revoltat până unde s-a ajuns şi mi-a zis: ”Hai să ne întâlnim şi să discutăm”. Acel prieten mai avusese implicare politică spre deosebire de mine. Ne-am întâlnit la un prânz. La finalul discuţiei ne-am zis: Ok, nu e bine ce se întâmplă. Vrem să mai continuăm discuţia asta şi să facem ceva. Invită tu 3-4-5 oameni de-ai tăi care crezi că-s interesaţi, aduc şi eu vreo 5 prieteni de-ai mei care cred că sunt interesaţi, ne întâlnim vreo 10 inşi şi punem întrebările astea: Uite ce se-ntâmplă la noi în oraş, teoretic ce-am putea noi să facem? Să facem un protest, un ONG, am putea să candidăm? Erau atunci tot felul de opţiuni teoretice pe masă. Am pornit de la un fel de blank sheet of paper şi prin brainstorming am vrut să găsim soluţii. Ne-am strâns 10 inşi într-un cerc, aşa. Ne-am prezentat ca la Alcoolici Anonimi: ”Eu sunt Gică şi de-asta am venit în seara asta, pentru că mă interesează aia şi aş vrea”. Lumea a fost destul de emoţionată la întâlnirea aia. Noi nu suntem nişte oameni slabi de felul nostru, dar a fost chiar emoţionant când ne auzeam unii pe alţii spunând lucruri pe care nu le prea rostim: ”Aş vrea să simt că trăiesc într-un loc care…”, ”Aş vrea să văd că oamenii nu mai suferă”, ”Aş vrea  ca copilul meu să…”. Şi ne-am hotărât că vrem să facem ceva. Şi aşa a început. Întâlnirea aia de cinci a fost într-un loc care se cheamă Hacker Space, un fel de laborator de ingineri care experimentează tot felul de tehnologii şi de imprimante 3D. Dar nu vă gândiţi la hacker în sensul de ”băieţii răi”, ci hacker cu sensul ăla din anii ’70, al omului curios, care încearcă să înţeleagă lucrurile.

Daniel Befu: Câţi bani aţi cheltuit până cum cu nebunia asta a voastră? 

Andrei Postolache: Vreo 40.000 lei în precampanie, plus încă vreo 30.000 lei în campanie. Toată aventura noastră, cu tot cu ce-am pus noi. Noi am început acum să adunăm donaţii online, acum cu campania. Dar înainte de campanie vorbim de în jur de 6-7 oameni care suntem implicaţi şi am pus de la noi. Nici măcar într-un mod foarte explicit, că ”vai, uite dau bani”, ci pur şi simplu, era ceva de făcut şi cineva dintre noi scotea cardul  plătea el. Cumva într-un sistem aşa al gentlemenilor. De fapt nu al gentlemenilor, că e sexist, ci al gentle-people-ilor, că erau şi femei acolo.

Daniel Befu: Ce aţi făcut cu banii? 

Andrei Postolache: Lucruri foarte simple. Ne-am lansat în Copou de pildă. Am avut nevoie de două roll-up-uri, hai să facem nişte tricouri albastre, hai să facem 500 de flyere, hai să angajăm pe cineva cu un microfon, ca să vorbim la microfon, hai să angajăm pe cineva cu o cameră să ne filmeze, avem nevoie de un sediu, unde găsim un sediu? Normal că aproape de campanie sunt cât mai multe lucruri care trebuie făcute, că ai nevoie de clipuri, ai nevoie de flyere în tiraje de genul zecilor de mii, ai nevoie de afişe, corturi pentru semnături, ai nevoie de lucruri de genul ăsta. Dar în total, cred că toată aventura asta, de la prima discuţie până se vor termina alegerile astea ne va costa 80.000 lei cu totul. Adică vreo 18.000 de euro.

Daniel Befu:  Şi tu vrei să câştigi Primăria Iaşi cu un buget de 18.000 de euro? 

Andrei Postolache: Da.

Daniel Befu: Bun, voi Iaşul i-aţi dat pe Eminescu, Creangă şi Nichita. Ce mai aveţi voi, ca oraş, valoros de dat? 

Andrei Postolache: A fost o vreme când am fost capitală culturală a ţării. Ar trebui să ne turnăm o găleata cu gheaţă pisată-n cap şi să ne trezim. Să ne punem întrebarea asta: Ce-avem noi de oferit lumii, care e valoarea pe care o aducem noi, hai să nu ne plângem că suntem nedreptăţiţi de istoriile potrivnice. Hai să ne punem şi să facem să fie. N-am un răspuns, decât că această întrebare ar trebui să şi-o pună orice om şi orice oraş şi să nu mai aşteptăm să vină din neant salvarea. Şi sunt convins că vom avea ce să oferim. N-am niciun dubiu asupra potenţialului. Dar ne trebuie punctul de pornire.

”Hai să…”

Daniel Befu: Mă faci să revin la întrebarea de mai devreme. Mărimea şpăgii vehiculate în cazul lui Nichita, care arată care e ”leafa reală a politicienilor”, nu e un duș suficient de rece pentru ieşeni, care să-i facă să-şi schimbe opţiunile de vot acum? 

Andrei Postolache: Pe unii ieşeni sigur îi va mişca. Însă mie mi se rupe un film şi nu înţeleg. Uneori parcă e prea eficient DNA-ul şi am ajuns să nu mai fim şocaţi de ce auzim. Tocmai fiindcă de asemenea situaţii auzim tot mai des. Pe de o parte ai toată parada asta de corupţi care nu se mai termină. E clar deja cum funcţionează sistemul şi pe de altă parte are tot felul de candidaţi prin alte oraşe, care-s trimişi în judecată sau de-abia ieşiţi din puşcarie şi-s pe primul loc în sondaje, la distanţă de restul candidaţilor. E un mister sociologic pe care încerc să mi-l explic.

Daniel Befu: Ce ai vrea să le transmiţi ieșenilor? 

Andrei Postolache: Hai să ieşim din amorţeală.

postolache 1


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Andrei Postolache: ”Ne trebuie un punct de pornire” / INTERVIU cu candidatul civic de la Iași

  1. Catalin

    Induiosator interviu dar, ca si ceilalti candidati, domnul Postolache evita cu mare atentie subiectul haosului urbanistic iesean care nu e caracterizat de afisaj haotic ci de consructii facute aiurea, spatii verzi umplute de betoane, nerespectari ale regimului de inaltime si multe altele. De asemenea, domnului Postolache, in calitate de traitor in Iasi, nu ar fi trebuit sa ii scape bilantul negru al celor 13 ani de administratie rosie a orasului:
    – CET – faliment
    – RATP- faliment
    – Politia Locala – faliment moral
    – Salubris – Iasul e unul din cele mai poluate orase ale tarii
    – DSPM – afaceri controversate cu hortensii si alte verdeturi
    Mai sunt si alte „succesuri” marcate de binomul Nichita- Chirica in acesti ani pe langa care dl Postolache a trecut nonsalant la fel ca multi alti candidat lipsiti de viziune si curaj. Pacat, parea promitator candva.

    Reply
  2. Catalin

    Imi pare rau daca v-am ranit sentimentele. Cazul domnului Postolache nu e singular: absolut toti candidatii de la Iasi au programe slabe sau foarte slabe, fara impact concret asupra vietii de zi cu zi a orasului. Votez constant anti-PSD dar anul acesta am avut dificultati in a identifica macar un om care sa merite votat si imi pare rau.

    Reply
  3. Vasile

    Multumim Andrei ca ti-ai „rupt” din viata personala pentru mai binele nostru. Peste 4 ani vom fi mai multi. Si nu asteptand, vom munci alaturi de tine.

    Reply
  4. iesean

    indiferent de ceea ce declara postolache, el voteaza la iasi mereu cu psd! nu e de acord cu nichita, dar voteaza tot ceea ce vor oamenii lui nichita…chiar daca nichita, nu mai e simbolic, mare sef la iasi…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *