Un an și jumătate de când am fost amenințat cu moartea și nu s-a întâmplat nimic

În 13 octombrie s-a împlinit un an și jumătate de când un individ m-a amenințat cu moartea. M-a amenințat pe mine și mai ales a amenințat-o și pe soția mea. Deși amenințările au fost înregistrate, iar înregistrarea a fost depusă la Poliția Municipiului Cluj-Napoca în acea zi, nici măcar acum individul nu este trimis în judecată! Individul, care se prezintă cu numele de Pop Alexandru, deși îl cheamă Nyilas Tiberiu, este desigur în libertate, hărțuiește victime și își continuă nestingherit afacerile ilegale (doar o infracțiune nu vine niciodată singură).

Complicitatea unor polițiști și procurori cu acest individ este deja foarte plauzibilă și deschide perspective spre ceva mult mai grav.

Încurajat de impunitatea în care se scaldă, scursura societății m-a amenințat din nou, în 29 septembrie 2019, că îmi dă în cap. Iar sâmbată, 26 octombrie, a venit să pândească în curtea în care locuim, a surprins-o singură pe soția mea, care venea de la orele pe care le predă modular la universitate, a înjurat-o ca la ușa cortului și a amenințat-o că îi nenorocește fața. De după colțul clădirii se auzeau vocile vecinilor, așa că agresorul nu a îndrăznit mai mult. Nu pot să-mi închipui ceva mai josnic decât un bărbat cu veleități de interlop, care pândește o femeie slăbuță, cadru universitar, care mai și șchioapătă (având o orteză la genunchi), ca să o înjure și amenințe. Cum pot dormi noaptea polițiștii și procurorii care îl protejează, chiar dacă (puțin plauzibil) doar prin indolență?

Multă vreme am tăcut, văzând-o ca pe o problemă personală. Dar nu este vorba doar de o problemă personală, ci de o stare de fapt generală care, dacă nu este pusă pe tapet, cu date concrete și fără exagerări de televiziuni de scandal, se va agrava, în loc să se amelioreze. ”Siguranța cetățeanului” sună tot mai mult ca o glumă cinică.

Noi, clujenii, cam alunecăm pe panta aroganței, avem impresia că la noi este altfel, că anumite situații șocante se pretează la alte zone ale țării, mai ”caracaloide”. Fără să vreau să amestec protejarea/tolerarea infractorilor violenți cu problemele de mediu, cred că imaginile à la India, cu malul Someșului la doar câțiva kilometri amonte de oraș, trebuiau să ne trezească puțin la realitate pe toți, dar mă tem că nu s-a întâmplat.

Revenind la agresorul în cauză, elementar era ca individul, chiar dacă nu este arestat preventiv, să fie măcar dus la secție și ”întrebat de sănătate”. Sau să ne spună polițiștii și procurorii ce metode preventive se folosesc când un individ dubios, fără ocupație dar epatând prin opulență, cu veleități de interlop, sună o femeie și o amenință cu moartea, cu tăierea picioarelor etc. Cert este că nu au făcut absolut nimic! Nu le-au ajuns cazurile notorii cu femei ucise după ce au cerut ani în șir protecția poliției față de viitorul ucigaș?

Abia după 22 de zile de la amenințare individul a fost contactat, doar telefonic, de un agent de poliție, și lăsat să debiteze aberații care nu aveau nicio legatură cu cauza, lăsat chiar să facă el pe victima. Soția mea este evident principala victimă și principala țintă, dacă individul nu este cumva unealta ”discretă” a unor mafii de mediu deranjate de mine. Nyilas Tiberiu a fost chemat la Poliție prima dată abia în 6 noiembrie 2018, la peste jumătate de an de la telefonul de amenințare! Și atunci a fost lăsat să facă pe nebunul și să plece fără să semneze declarația! Soția mea a depus plângere la sediul central al Poliției Municipiului Cluj-Napoca în 13 aprilie 2018. Până acum, la sfârșit de octombrie 2019, nu a fost niciodată contactată de vreun polițist sau procuror pentru dosarul în cauză. N-a sunat-o nimeni niciodată ca să o întrebe dacă poate fi protejată în vreun fel!

Nu, nu vreau să acuz polițiștii în general, unii dintre ei chiar își fac datoria. Ca dovadă, iată că Poliția a fost dată în judecată de concubina făptuitorului. Iar ultimii polițiști care au venit în urma apelului la 112 păreau binevoitori și ne-au sfătuit să cerem ordin de protecție, și l-am cerut, în data de 1 octombrie 2019.

Poate în sfârșit se face ceva pentru siguranța noastră. Au spus ca vor solicita o informare privind averea nejustificata a individului (nu are ocupație, dar conduce o mașină foarte scumpă și se laudă că mai are 200.000 de euro să bage în viețile noastre).

Nu vreau să-i acuz nici pe procurori în general, dar nu mai pot să tac, pentru că ce se întâmplă cu acest dosar este deja foarte suspect. Avocata mi-a spus că a văzut infractori trimiși repede în judecată pentru mult mai puțin. Știu că dosarele în penal se mișcă greu, dar este normal să fie așa când nu știi cine-i făptuitorul sau când nu ai dovezi. Dar într-un caz de o simplitate zdrobitoare, de ce să dureze atât? Ca să aibă timp infractorul să-și ducă amenințările la îndeplinire?

E adevărat că dosarul l-am întârziat și eu puțin, extinzând învinuirile, dar nici vorbă cât să acopere întârzirea colosală. Eu nu am inclus în denunțul meu ”doar” amenințarea, ci toate infractiunile comise de individul Nyilas Tiberiu pe care le-am putut ”întrezări” în două zile. Pentru ca această impunitate a infractorilor este intolerabilă, ea a dus la apariția unei adevarate pături sociale de ”infractori fără cazier” în această țară. Oricare român onest poate să dea câteva nume de indivizi care intră în această categorie, care corodează viețile private și binele public, care ne sfidează, emanând strident prin toți porii banala realitate cum că pentru ei legea este doar o glumă. Și nu, nu este vorba doar de politrucii larg mediatizați, aceștia din urmă reprezintă doar un mic procent.

Infractorii obișnuiti ca brațul anchilozat al legii să tot bâjbâie pe langă ei si să nu reușească să-i apuce (chiar să nici nu încerce) sunt încurajați să comită tot mai multe infracțiuni. S-a ajuns într-o spirală a favorizării infractorului, care ne-a adus la limita unei revolte sociale. Dacă autoritățile continuă să sfideze astfel dreptul nostru elementar la siguranță, vom ajunge să ne facem singuri dreptate.

Modul în care a fost instrumentat acest caz este incalificabil. O parte dintre infracțiunile sesizate de mine au fost clasate, după o analiză superficială, strict teoretică și comodă, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, încă din 16 mai 2018. Dar despre aceste infracțiuni economice voi scrie în alt articol. Dosarul plângerii mele și cel al soției au fost unite in 18 iunie 2018.

Ne putem închipui că polițiștii și procurorii total indiferenți față de agresiunile asupra femeilor sunt niște bărbați frustrați, misogini. Dacă iată că, surprinzător, dacă ne uităm în acest dosar găsim nume feminine la instrumentarea cazului. Unei femei, precum doamna procuror Șimon Mihaela Oana sau doamna inspector Bora Suzana, i se pare normal ca o femeie delicată, cadru universitar, să meargă pe strazile renumitului centru universitar uitându-se peste umăr și cu spray-ul paralizant la îndemână? Crede doamna procuror că este ușor să faci cercetare în laborator când te trezesc spaimele în miezul fiecărei nopți? Și mai avem tupeul să ne lamentăm cu privire la regresul Universității Babeș-Bolyai, când nu suntem în stare să asigurăm cercetătorilor nici macar siguranța elementară??

Clujul este un mare centru universitar sau paradisul infractorilor?

Mi s-au întipărit declarațiile domnului Tudorel Butoi (sora mea a lucrat cu el și știu că este de un profesionalism desăvârșit) cu privire la procurori (de la DIICOT și nu numai). Chiar toți cetățenii ar trebui să asculte ce spune dânsul, de la momentul 38:33.

Găsesc pe internet că doamna procuror a abandonat dosarul și s-a transferat la DIICOT. Eu nu pot nici să plec în concediu până nu termin de instrumentat un dosar al unei amărâte cereri de rambursare. Procurorii se pot transfera așa, fără să termine nici cele mai simple dosare? Cum este acest dosar care a fost ”dezbrăcat” prin clasare de ce era mai dificil și lăsat ”doar” cu amenințarea și cu spargerea pereților de rezistență ai unei clădiri, în zonă cu risc foarte mare de alunecări de teren (art. 5, alin. 1 din Legea 10/1995).

Am scris la Poliție și la Parchet, am pus niște întrebări esențiale, decente. Au refuzat sa raspundă la vreo întrebare și unii, și alții. Eu doar am vrut să le dau ocazia să se justifice. Am aflat doar, din răspunsul Poliției, că dosarul a fost trimis la Parchet în 20 august 2019.

De la Parchet nu doar că nu am primit niciun răspuns la cele 5 întrebări elementare puse, ci am primit un răspuns acuzator:

”Având în vedere faptul că dumneavoastră aveţi calitatea de persoană vătămată în dosarul penal cu nr. 3019/P/2018 (dosar la care a fost reunit dosarul penal cu nr. 4055/P/2018) vă aduc la cunoştinţă că modalitatea legală prin care puteţi afla date privind urmărirea penală este cea reglementată în art. 81 alin. 1 lit. e şi art. 94 din Codul de procedură penală, respectiv procedura consultării dosarului.

În aceste condiţii, solicitarea unor informaţii de interes public privind o cauză penală în care solicitantul are calitate procesuală, fiind direct interesat în modalitatea de soluţionare a dosarului, reprezintă o formă de eludare a dispoziţiilor procesuale care guvernează urmărirea penală, respectiv procedura consultării dosarului.

Date fiind argumentele de mai sus, vom respinge solicitarea dumneavoastră de comunicare a unor informaţii privind desfăşurarea urmăririi penale.”

De unde ideea că eu nu pot să scriu despre un dosar în care sunt eu victimă? Doamna Emilia Șercan nu a făcut public faptul că a fost amenințată cu moartea, iar rezultatul a fost punerea sub acuzare și sub control judiciar a rectorului și prorectorului Academiei de Poliție? Daniel Befu nu a scris despre faptul că părinții îi sunt terorizați de o mafie locală?

Cică găsesc în dosar răspunsul la întrebări!

Am întrebat și:
– Ce măsuri s-au luat pentru protejarea victimei, pentru ca Nyilas Tiberiu să nu iși poată duce la îndeplinire amenințările, sau măcar să fie descurajat în ceea ce privește ducerea la îndeplinire a acestora?

Am mai întrebat și de ce nu s-a cerut mandat pentru cercetarea locuinței în care a fost spart peretele de rezistență (polițiștii se tot plâng că nu pot să intre) și de ce, după un an și jumătate, agresorul nu a fost trimis în judecată.

Evident că în dosar nu găsesc răspuns la aceste întrebări. Și atunci sunt nevoit să caut eu singur răspunsul. Dar, despre variantele de răspuns, în articolul următor.

Am primit o invitație să merg la Poliție în data de 28.10.2019, la Secția 4, legat de solicitarea ordinului de protecție pentru soția mea. Adică am fost chemați la 27 de zile de la data la care am solicitat ordinul, perioadă de grație de care agresorul a profitat din plin. Consider că emiterea/respingerea solicitării, privind acest ordin, poate fi privită ca o hârtie de turnesol pentru acest caz.