Amnistie, scumpiri şi alte schimbări în raportul săptămânal de politici publice (26 februarie – 4 martie)
Consiliul General al Municipiului București a aprobat înfiinţarea societăţii „Termoenergetica Bucureşti S.A”, ca să continue aprovizionarea cu energie termică a orașului după falimentul RADET.
Ministerul Finanţelor a anunţat un pachet de măsuri care include amnistie fiscală. Scopul acestuia este să sprijine finanțarea mediului privat.
Camera Deputaţilor a adoptat un proiect pentru reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Cele opt direcţii generale regionale ale finanţelor publice se desființează, iar atribuțiile lor sunt preluate de către agenții județene.
Consiliul Superior al Magistraturii anunță că a primit o nouă formă a OUG 7/2019, în care sunt abrogate unele prevederi controversate, cum ar fi interzicerea delegărilor la conducerea parchetelor. Acest nou proiect a primit aviz negativ.
Ministerul dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de OUG pentru combaterea pirateriei în domeniul taximetriei. Proiectul prevede amenzi pentru șoferii care fac transport de persoane fără licență și ar urma să afecteze inclusiv servicii precum Uber sau Taxify.
Ministerul Energiei a recunoscut că a fost supraevaluată capacitatea de producție energetică a României, aceasta fiind mai mică cu 8.000 MW decât ce se raporta Comisiei Europene. Prin urmare, un număr de licențe trebuie ridicate pentru grupuri energetice neproductive. De asemenea, ministerul promite investiții pentru sporirea producției energetice și scăderea dependenței de importuri, începând cu luna aprilie.
Tariful pentru energie electrică a fost majorat cu 2.5% începând cu 1 martie, deși ANRE anunțase o plafonare a prețurilor. Ordinul a post publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 152 din data de 26 februarie.
Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. AcceptAflă mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.