Mihai Goțiu

Am sesizat CNA împotriva dezinformărilor de la România TV. De ce am făcut-o

Am sesizat online (vom transmite și pe mail) Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) cu privire la dezinformările difuzate de postul România TV legate de finanțările ”de milioane de euro” pe care le-ar fi primit Societatea Academică din România (SAR), editorul platformei România Curată, care ar afecta independența noastră jurnalistică.

În cadrul așa-ziselor ”știri” (asupra cărora ne-au atras atenția unii cititori, care le-au văzut comentate pe rețelele sociale), SAR ar fi primit 6,3 milioane de euro pentru activități jurnalistice, într-un mod opac, care ridică semne de întrebare. ”Știrea” a fost ilustrată cu fotografii cu George Soros (cu privire la care nu există, însă, nicio referință în material!) și a avut burtiere cu mesaje ca ”Scandal uriaș cu ONG-urile reziștilor din România” ori ”Banii publici tocați pe propagandă mincinoasă”, în susținerea cărora nu aduc nicio dovadă.

Care este, de fapt, realitatea

Printr-un minim efort de verificare, ar fi putut (și ar fi fost necesar) să solicite un punct de vedere din partea SAR și/sau România Curată, din care ar fi aflat (dacă nu știu deja) că:

  • SAR nu este institut de presă, ci un think-tank specializat pe dezvoltare de politici publice, bună guvernare, anti-corupție, implicare civică, transparență, combaterea dezinformării.
  • Platforma România Curată este un proiect jurnalistic al SAR, distinct însă de celelalte proiecte și finanțată, în ultimii ani, preponderent din donații publice.
  • Din cele două proiecte menționate în așa-zisa ”știre”, SAR va beneficia de 490.000 de euro (404.000 într-un proiect pe 4 ani, 85.000 de euro într-un proiect pe doi ani), nicidecum 6,3 milioane de euro (cum a afirmat România TV). Cele 6,3 milioane de euro se împart între toți partenerii din proiect.
  • În fine, niciunul dintre cele două proiecte NU are legătură cu presa – primul este de cercetare și de dezvoltare de instrumente anti-corupție, cel de-al doilea de monitorizare a achizițiilor publice.

Faptul că suma este mult mai mică (de peste 12 ori mai mică!) și că nu are legătură cu presa era cunoscut de editorii grupului România TV. În varianta publicată în ediția online, se prezintă capturi de ecran de pe site-ul realizat de Patrioții europeni (grup politic al suveraniștilor din Parlamentul European). Din aceste capturi de ecran a fost tăiat însă rândul de sus, cel în care se precizează clar că SAR beneficiază doar de 404.000 de euro (în total, pe 4 ani), respectiv 85.000 de euro (în total, pe doi ani) din cele două proiecte. Mai mult, din denumirile proiectelor rezultă fără echivoc că n-au vreo legătură cu presa.

Pe site-ul realizat de Patrioții europeni, se vede clar că SAR este beneficiară a 490.000 de euro (nu, 6,3 milioane) și că proiectele NU au legătură cu presa

Pe site-ul realizat de Patrioții europeni (citat ca sursă de România TV), se vede clar că SAR este beneficiară a 490.000 de euro (nu, 6,3 milioane), din două proiecte, (de 4, respectiv 2 ani) și că proiectele NU au legătură cu presa

România TV minte despre SAR și România Curată

România TV minte despre SAR și România Curată. În varianta online, se prezintă capturi de pe site-ul făcut de Patrioții europeni, dar s-a tăiat rândul în care se menționează că SAR beneficiază doar parțial din suma totală a proiectelor

Toate acestea arată că România TV a încălcat flagrant art. 82, 83 și 84 din Decizia nr. 573/2025 a CNA, mai exact: informațiile sunt prezentate incorect, neverificate, cu rea-credință, fără rigoare și acuratețe, părtinitor și dezechilibrat, fără prezentarea vreunui punct de vedere al celor vizați. Pe cale de consecință, am solicitat CNA constatarea încălcării acestor articole și sancționarea România TV.

Ce articole din Decizia nr. 573 din 25 iunie 2025 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, au fost încălcate:

Art. 82 – (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de
servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:
b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată și
prezentată în mod imparțial și cu bună-credință.

Art. 83 – În emisiunile de știri și dezbateri, furnizorii de servicii media audiovizuale
trebuie să respecte următoarele reguli:
a) rigoare și acuratețe în redactarea și prezentarea știrilor;
b) între subiectul tratat și imaginile ce însoțesc comentariul să existe o conexiune reală;

Art. 84 – (1) În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să asigure imparțialitatea și echilibrul și să favorizeze libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.

De ce ne atacă. Și de ce avem nevoie de susținerea voastră

Considerăm că aceste atacuri au ca scop alimentarea teoriilor conspiraționiste pentru a scădea încrederii în munca jurnaliștilor de la România Curată, precum și propagarea ideii că nu mai este necesară susținerea noastră financiară, prin donații și/sau subscripții, ținând cont că am încasa ”milioane de euro”. Nu am încasat nici măcar zeci de mii ori mii de euro din proiectele în discuție (ori din altele, în ultimii ani). Când au existat asemenea proiecte, sursa finanțării articolelor a fost menționată expres. La fel cum menționăm expres că, acum sursa finanțării noastre sunteți voi, cei care ne citiți, prin donațiile și/sau subscripțiile făcute. VĂ MULȚUMIM!

PS.: Și mai constatăm că aceste atacuri vin într-un moment în care România Curată a înregistrat recorduri succesive de audiență și impact în ultimele luni ori că a ajuns la 1,6 milioane de cititori unici în ultimele 12 luni. Iar acest lucru s-a întâmplat publicând investigații despre tăierile ilegale de păduri, implicându-ne în adoptarea (la sfârșitul anului trecut) a unei forme reformiste și anti-hoție a Codului Silvic, în dezvăluirea abuzurilor din Romsilva (care a dus la sesizarea DNA într-un caz cu trei foști directori generali ai Romsilva implicați, inclusiv cel care a luat bonusul de pensionare de 100.000 de euro), combătând dezinformarea legată de dezastrul de la Praid și de pe Târnava Mică (când un ministru a dat vina pe… castori) ori pe cea legată de proiectele distructive de arii naturale protejate pentru a scoate din insolvență firma unui condamnat penal definitiv.

Toate acestea au fost obținute cu ajutorul donațiilor și subscripțiilor pe care le-ați făcut aproape o mie dintre voi. Avem nevoie, în continuare, de sprijinul vostru. Atacurile și dezinformările de la România TV nu fac decât să confirme cât de mult am ajuns să-i deranjăm!

SUSȚINE ȘI TU LUPTA PENTRU APE ȘI PĂDURI! DONEAZĂ, ACUM, AICI (CLIC)!

 

Nota bene: România TV a fost printre posturile care au difuzat știri despre faptul că dosarul privind bonusurile nesimțite de pensionare de la Romsilva, urmate de reangajări, a ajuns la DNA. Alături de Știri pe surse, DC News și altele, nu au menționat însă că procurorii DNA au fost sesizați în urma dezvăluirilor pe care le-am făcut pe România Curată:

EXCLUSIV: DNA deschide dosar în cazul directorului Romsilva care a primit 100.000 de euro la pensionare apoi s-a reangajat

SUSȚINE ȘI TU LUPTA PENTRU APE ȘI PĂDURI! DONEAZĂ, ACUM, AICI (CLIC)!

 

Citește pe România Curată:

Alina Mungiu-Pippidi, numită într-o prestigioasă Comisie de experți ONU

Scandal european: fabricile Schweighofer și Kronospan din România prinse că procesează lemn din parcuri naționale!

Impact uriaș! Anchetarea de către DNA a unor directori Romsilva, după dezvăluirile de pe România Curată, preluate masiv de presă

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Am sesizat CNA împotriva dezinformărilor de la România TV. De ce am făcut-o

  1. emil

    Degeaba sesizati dezinformarea Romaniei TV daca restul televiziunilor si isi continua dezinfoarmarile.

    Reply
  2. Alina MP

    Ca sa fie si mai clar, proiectul Horizon de sase milioane este de cercetare, atrtibuit competitiv unui consortiu de universitati si Transparency International. Desi eu il conduc eu nu iau nici un ban, ca regulamentul pentru profesori universitari din Italia nu permite nici un cumul. Inainte am avut un proiect la Berlin de 10 milioane, tot scris de mine, tot fara nici un ban personal, banii sunt pentru cercetatori de angajat, studenti la doctorat si post-doc researchers. Asa functioenaza cercetarea din bani europeni, care nu are legatura nici cu presa, nici cu Romania curata. Partenerul din Romania e SAR, unde lucreaza niste cercetatori cu doctorate de la mari universitati in domeniul anticoruptiei. In ambele proiecte afilierea mea nu e pe Romania, asa cum si in Comisia ONU eu nu reprezint Romania, nu m-a propus Romania (din Romania nu mi s-au propus niciodata decit spagi) , scrie Romania in dreptul meu ca fiind ONU e important sa existe o diversitate de oameni nascuti oriunde. Banii de cercetare sunt auditati si nu pot servi decit la cercetare. Romania TV inca nu a aflat cea a atrage bani europeni inseamana a crea infrastructura, sluujbe, desi mereu cearta guvernul ca nu castiga fonduri destule.
    Si ca sa fie si mai clar desi mereu am cistigat granturi pe o baza competitiva din UE, niciodata vreunul de la Ministerul Edu si Cercetarii din Romania, desi am ajuns cel mai citiat politolog roman. Nu am si nu am avut nici un ban public din Romania, unde de 20 de ani si mai bine fac munca voluntara, chiar daca asta nu place celor de la Rromania TV.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *