Romania Curată

Am lansat cercetarea privind achizițiile publice în situații de urgență în contextul COVID-19 în România

Cercetarea Achizițiile publice în situații de urgență în contextul COVID-19 în România: Riscurile de corupție și comportamentul de piață, realizată de Societatea Academică din România, Transparency International România, și Institutul pentru Politici Publice a fost lansată în această săptămână.

Analize recente estimează faptul că achizițiile publice în România reprezintă aprox. 7,75% din PIB. În acest context, o analiză a riscurilor de corupție în achizițiile publice ne-a permis să înțelegem dacă și în ce măsură cheltuirea unor sume enorme de către administrația publică se poate realiza nu doar în beneficiul cetățenilor, ci și în interese private ale anumitor jucători de pe piață. Cercetarea a fost realizată în urma analizei unui set considerabil de date incluzând informații despre procedurile și contractele de achiziție publică pe o perioadă de cinci ani înainte de perioada stării de urgență, în timpul stării de urgență și după aceasta.

Dintre elementele de risc cele mai importante identificate pe parcursul stării de urgență, păstrate și după terminarea stării de urgență, care au favorizat o creștere a riscului de corupție a achizițiilor din România, analiza noastră semnalează următoarele:

  • Utilizarea incorectă a tipurilor de proceduri mai puțin transparente pentru produsele care nu au legătură cu criza sanitară și pentru care nu s-a justificat realizarea urgentă a achizițiilor;
  • Prezența furnizorilor înregistrați în paradisuri fiscale;
  • Intrarea pe piață, în timpul stării de urgență, a unor furnizori noi, fără experiență în domeniul contractului pentru care au depus oferte.

Mai mult decât atât, nu există o scădere a riscurilor de corupție după creșterea inițială a presiunilor de cheltuieli de la începutul stării de urgență, către sfârșitul perioadei stării de urgență și după încheierea acesteia. De asemenea, se remarcă o convergență a nivelurilor de risc de corupție în achiziții publice la diverse autorități contractante. Astfel, la autoritățile contractante care înainte de starea de urgență prezentau un risc mai mic de corupție în achizițiile efectuate, se înregistrează o creștere a acestuia mai pregnantă decât la alte autorități contractante.

Pentru a afla dacă Pactele de Integritate reprezintă sau nu un mecanism puternic în diminuarea riscurilor de corupție în achizițiile publice, dacă accesul public la informații privind achizițiile este garantat, dacă atribuirea contractelor s-a realizat printr-o procedură corectă sau dacă au fost influențate de situația de urgență cauzată de pandemia de COVID-19, care sunt riscurile de corupție care afectează sistemul de achiziții publice din România etc. accesați raportul Achizițiile publice în situații de urgență în contextul COVID-19 în România: Riscurile de corupție și comportamentul de piață: https://publicatii.romaniacurata.ro/publicatii/achizitiile-publice-in-situatii-de-urgeta-in-contextul-covid-19-in-romania-riscurile-de-coruptie-si-comportamentul-de-piata/.

Cercetarea a fost realizată în cadrul proiectului „Pactele de integritate – mecanism de control civic pentru salvgardarea fondurilor europene” finanțat de Comisia Europeană prin DG Regio.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *