Secţiile de vot s-au deschis la ora 7.00 şi se vor închide la ora 21.00. Primele rezultate sunt aşteptate în jurul orei 21.30, iar datele privind rata de participare vor fi prezentate la ora 22.00.
Acum două săptămâni, în primul tur de scrutin, au fost aleși aproape jumătate din numărul total al primarilor. Locuitorii cu drept de vot sunt chemați la urne pentru a-și alege edilii care vor administra localitățile în următorii patru ani.
Cea mai importantă bătălie se duce la Chișinău. În primul tur au ieșit învingători liberalul pro-european Dorin Chirtoacă cu 37,52% și socialista pro-rusă Zinaida Greceanîi cu 35,68%.
Totodată, în trei localități vor avea loc alegeri repetate, din cauza unor nereguli. La Topala (Cimișlia) alegerile vor fi repetate, din cauza că procesul electoral a fost întrerupt din cauza unui scandal care a izbucnit în incinta secției de votare. La Ulmu (Ialoveni), sătenii au boicotat alegerile în primul tur, iar la Ermoclia (Ștefan Vodă) rezultatele scrutinului au fost contestate de candidatul liberal-democrat, Alexandru Pavlicenco.
Presa internaţională comentează că Republica Moldova alege între Europa şi Rusia în scrutinul local. Agenţia de ştiri Associated Press scrie că alegerile de duminică sunt considerate un test, dacă fosta republică sovietică se va apropia de Uniunea Europeană sau va opta pentru relaţii mai bune cu Rusia.











