Adrian Popescu

Afacerea Petrotel-Lukoil. De ce îl apără procurorii din Ploieşti pe Victor Ponta

Procurorii Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Ploieşti au dat publicităţii miercuri un comunicat de presă în care explică motivele pentru care au ridicat parţial sechestru asigurator pe bunurile rafinăriei Petrotel, deţinută de compania rusă Lukoil.

“Procurorii nu au ridicat în totalitate măsurile asiguratorii, ci le-au extins asupra altor bunuri, astfel încât să fie garantată în perspectivă acoperirea prejudiciului. Ridicarea sechestrului asupra contului a fost parţială şi a avut la bază dorinţa de a nu afecta salariaţii SC Petrotel Lukoil SA Ploiesti. Pe de altă parte, s-a urmărit să se permită continuarea activităţii societăţii astfel încât o parte a profitului obţinut să fie consemnat pentru acoperirea prejudiciului”, se arată în comunicat.

Practic, procurorii susţin că prejudiciul de 230 de milioane euro consemnat din activităţi de evaziune fiscală va fi recuperat din profitul pe care compania îl va obţine.

Numai că acest profit nu există, deoarece rafinăria merge de ani buni în pierdere: 2013 – 928 milioane lei, 2012 – 274 milioane lei, 2011 – 391 milioane lei, 2010 – 303 milioane lei (informaţii furnizate de Ministerul Finanţelor).

La fel de neadevărată este şi declaraţia premierului Victor Ponta că el trebuie să aibă grijă de cei 3.500 de salariaţi de la rafinăria din Ploieşti. Anul trecut, numărul salariaţilor de la Petrotel a fost de 468, la aproape jumătate de vârful înregistrat în anul 2008, când rafinăria avea în jur de 1.000 de salariaţi.

Numărul descrescător al salariaţilor, coroborat cu acumularea pierderilor din ultimii ani arată că rafinăria din România nu este o afacere profitabilă pentru Lukoil.

Rafinăria Lukoil Ploieşti, pe platforma căreia procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au efectuat săptămâna trecută percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 230 de milioane de euro, şi-a întrerupt activitatea.

Ridicarea sechestrului după ce Victor Ponta i-a certat pe procurori ridică mari semne de întrebare şi datorită faptului că şeful Secţiei urmăriri penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti este Silvia Niţu, soţia procurorului general, Tiberiu Nițu, bun prieten cu Victor Ponta.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *