Adrian Popescu

Acuzat ca a deturnat fonduri europene din banii de drumuri Omul de afaceri Nelu Iordache, arestat pentru 29 de zile

Tribunalul Bucureşti a decis duminică arestarea preventivă pentru 29 de zile a omului de afaceri Nelu Iordache, acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi delapidare în legătură cu derularea de către firma sa, SC Romstrade SRL, a unui contract cu fonduri europene. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Nelu Iordache a fost reţinut sâmbătă pentru săvârşirea infracţiunilor de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, în formă continuată, delapidare, în formă continuată, folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (27 acte materiale), spălare de bani.

Potrivit DNA, în calitate de administrator al Romstrade, Nelu Iordache a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 25.000.000 lei, bani încasaţi în vederea proiectării şi execuţiei lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, lucrarea fiind finanţată în proporţie de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene.

‘Cea mai mare parte, şi anume 9.724.780 lei din suma destinată pentru construcţia autostrăzii, a fost folosită pentru achitarea unor datorii ale societăţilor în care era direct interesat, plăţi făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă. O altă parte din bani, şi anume 9.861.000 lei, au fost retraşi în numerar cu scopul declarat al achiziţiei de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare cumpărare fictive. Inculpatul Iordache Nelu a falsificat personal 7 dintre aceste contracte’, se arăta într-un comunicat al DNA.

În ceea ce priveşte alte 20 de operaţiuni comerciale ce nu au legătură cu proiectul construirii autostrăzii, Iordache Nelu i-a instigat pe unii angajaţi ai societăţii să falsifice documente justificative, adaugă comunicatul DNA.

‘Banii au fost folosiţi fie pentru rambursarea de dobânzi şi comisioane restante aferente unui contract de credit, fie au a fost cheltuiţi cu titlu de onorariu notar public, taxă de carte funciară şi impozit aferente achiziţionării unui teren în comuna Adunaţii Copăceni, precum şi pentru materiale, lucrări şi servicii de consultanţă şi transport necesare proiectului de construcţie, a unui complex în comuna Adunaţii Copăceni. Toate aceste plăţi nu au legătură cu proiectul de construcţie a autostrăzii. Pentru a disimula adevărata provenienţă a banilor utilizaţi pentru plăţile sus menţionate, învinuitul Nelu Iordache a trecut aceşti bani, pe baza unor facturi care atestau operaţiuni fictive, prin firmele administrate de complicii săi. Apoi banii s-au întors cu explicaţia „plată eronată” sau „plată nedatorată” în contul SC Romstrade SRL deschis la o altă bancă decât cea prin care se derulau operaţiunile de plăţi aferente contractului pentru construirea autostrăzii’, menţionează comunicatul.

Potrivit DNA, activitatea infracţională a fost desfăşurată cu sprijinul unor administratori ai unor firme care, în baza unor înţelegeri cu Nelu Iordache, au emis facturi aferente proiectului de construire a autostrăzii, le-au stornat şi au restituit, de regulă în aceeaşi zi, sumele de bani la Romstrade, în alt cont, cu explicaţia de plată eronată sau necuvenită.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *