Andreea Petrut

Acces la democratie blocat! Numai pentru studenti!

România. Ţară cu drumuri blocate de veşnice reparaţii. În aceeaşi situaţie se găseşte şi drumul spre democraţie în ţara noastră, care e într-o continuă construcţie de aproape 23 de ani. După trei ani de ştiinţe politice în care am învăţat despre datoria cetăţeanului responabil dintr-un stat democratic de a-şi exercita dreptul la vot, ei bine, mă trezesc cu accesul blocat la drumul spre vot. Şi culmea, numai pentru noi, studenţii!

Ştiu că politicienii români nu bagă de fel în seamă studenţii, dar cum să elaborezi o lege şi să o aprobi fără să îţi dai seama că privezi o întreagă categie socială de dreptul de vot, drept garantat de Constituţie, câştigat de studenţi la Revoluţiua din 1989?!

Avem o lege electorală (Nr.35/2008) care ne spune clar că putem vota doar în localităţile în care avem domiciliul stabil (Art.8).
O să îmi permit să spun că această prevedere este absurdă. Eu, studentul, care studiez într-un oraş diferit de localitatea de domiciliu, trebuie să aleg un candidat dintr-un colegiu, aparţinând unei localităţi pe care o vizitez de circa trei ori pe an. Pe lângă faptul că cel mai probabil nu sunt la curent cu problemele respective comunităţi, pentru mine acele personaje nu înseamnă mai mult decât nişte nume pe o foaie de hârtie. Nu ştiu cine sunt, ce realizări au, ce au promis. Am făcut un exerciţiu şi am căutat pe internet programele electorale sau informaţii cu privire la promisiunile candidaţiilor din colegiul în care voi putea vota (Colegiul 3, jud. Braşov). În afară de articole despre cazurile în care sunt anchetaţi şi comunicate de presă că şi-au anunţat candidatura, nicio urmă de informaţie care să mă ajute să îmi formez o părere despre unul dintre ei.

Deci, cel mai probabil voi fi pusă în situaţia de a oferi un vot neinformat. De asemenea, nu înţeleg de ce nu pot vota candidaţii din comunitatea în care locuiesc de mai bine de 3 ani şi în care cel mai probabil mă voi stabili după terminarea studiilor. Dacă în cazul alegerilor locale am putut vota în baza vizei de flotant, nu înţeleg de ce în cazul alegerilor parlamentare acest principiu nu se mai poate aplica.

Citeam în presă un comentariu al unui postac, cel mai probabil, care spunea nu ni se încalcă niciun drept, că doar avem posibilitatea să dăm o fugă până acasă să votăm. Oricât de mare iubitor al democraţiei şi a participării politice aş fi, costul votului pentru mine s-ar ridica la aproape 100 de leoi şi 14 ore pe tren. În acest context, raportul cost-beneficiu pentru mine dă cu minus. Tre să scot 100 de lei din buzunar ca să mă duc acasă să pun ştampila pe un nume care nu-mi spune nimic, să le acord încrederea unor indivizi care nici măcar bloguri de campanile nu au fost în stare să îşi facă. Sau să îmi anulez votul. Cu toată părerea de rău o să spun că nu am de gând să fac această investiţie.

Pe de altă parte, din nou îmi voi permite singură, să îi numesc ignoranţi pe cei care nu au luat aspectul privării de dreptul la vot a unor întregi categorii sociale. În condiţiile în care auzim constant lamentări despre slaba participare a tinerilor la viaţa publică, despre cât de puţin se implică şi cât de greu de sunt de urnit, în loc să se adopte măsuri afirmative de încurajare a participării, suntem efectiv blocaţi, din cauza argumentelor de genul delimitării teritoriale a colegiilor electorale.

Cum Legea Electorală nu mai poate fi modificată, nu avem de ales altceva decât să acceptăm o soluţie de compromis, în speranţa că guvernanţii noştri vor ţine cont de importanţa încurajării susţinerii participării tinerilor la vot, de importanţa asumării şi valorificării drepurilor democratice de către studenţii români.

Vineri, 22.11.2012, ANOSR a transmis solicitări către Guvernul Romaniei, MECTS si Ministerul Transporturilor pentru acordarea de gratuitate pe mijloacele de transport in comun in perioada 7-10 decembrie, precum si pentru a se acorda liber luni, 10 decembrie, studenţilor care provin din localităţi diferite de centrele universitare în care studiază.

Curiozitatea mea cea mai mare este ce se va întâmpla dacă nu vom primi un răspuns pozitiv la solicitările noastre. Dacă din lipsa banilor va trebui să stăm în cămine şi să ne gândim cum am ajuns noi, studenţii, la 23 de ani după revoluţie, că nu avem chiar niciun cuvânt de zis despre viitorul ţării noastre.

…the rights and interests of every and any person are only secure from being disregarded when the person is himself […] able …to stand up for them” – John Stuart Mill.



Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Acces la democratie blocat! Numai pentru studenti!

  1. Amariei Florin

    1. Poți vota in localitatea unde locuiești temporar sau pentru studii dacă ai viză de flotant sau mutație făcută de mai mult de 3 luni.
    2. S-a propus ca transportul să fie gratuit pentru cei care trebuie să se deplaseze în localitatea de care aparțin.
    3. Legea electorală nu a fost schimbată la timp deoarece implică și responsabilitatea AEP!
    4. Vrei să votezi? O poți face liniștit mergând acasă.

    În afară de faptul că există o chichiță în legea electorală, nu văd unde e acest blocaj, care nu-ți permite ție, domnule student, să-ți exerciți opinia.

    Accesul la democrație nu e blocat, ci din contră se fac eforturi pentru a-l face cât mai facil.

    Reply
  2. Muntean Radu

    As dori sa mentionez si angajatii Ministerului Administratiei si Internelor care se afla in misiune in ziua de vot…ei oare cum voteaza? :)

    Reply
  3. George P

    Daca as fi domnul student nu m-as deplasa nici 50 km special ca sa votez.
    De ce nu se voteaza prin posta?? Sau in alte localitati??

    Postal voting from abroad

    Persons entitled to vote who are abroad may vote by post from all countries in the world. Seafarers on ships in international traffic may also vote by post. Postal votes may not be sent earlier than 45 days before election day nor later than election day.

    http://www.val.se/in_english/general_information/voting/index.html

    Reply
  4. Andreea Petruţ

    Domnul Florin Amariei,

    O să îmi permit să vă contrazic afirmaţiile din comentariul anterior.
    1. Actuala Lege Electorală NU permite votul în baza vizei de flotant! Acest principiu era valabil în cazul alegerilor locale, nu şi al celor Parlamentare. Vă invit să citiţi Articolul 8 din Legea 35/2008 şi să nu dezimformaţi ((1) Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau,(5) Alegătorii care au fost înscrişi în registrul electoral cu adresa de reşedinţă votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au reşedinţa, potrivit delimitării făcute conform art. 18, şi unde sunt înscrişi în copia de pe lista electorală permanentă”)
    2. Astăzi a avut loc şedinţă de Guvern şi NU s-a acordat gratuitate în transport pentru studenţi => nu văd ce eforturi se fac pentru a reyolva problema
    3. Vă este simplu să spuneţi “mergi acasă şi votează”. Casa mea este la 7 ore distanţă de oraşul în care studiez, iar transportul mă costă cca. 100 de lei. Deci nu îmi permit luxul!
    Şi da, domnule Florin, această chichiţă mă blochează. Pe mine şi pe alte câteva sute de mii de studenţi!

    Cu respect, Andreea Petruţ, studenta care vrea să voteze!

    Reply
  5. George P

    ANOSR a transmis solicitări către Guvernul Romaniei … acordarea de gratuitate pe mijloacele de transport… acorda liber luni

    Andreea Petrut, in perspectiva apropiata propunerea ANOSR s-ar putea sa fie singura cale de rezolvare.

    Nu ar trebui ca ANOSR, impreuna cu alti actori ai societatii civile, sa se gandeasca si la perspectiva normala, caz in care o solutie in care transporti votantii in lungul si latul tarii e absurda, risipitoare si anacronica?

    Nu aveti nimic de comentat la exemplul pe care l-am dat mai sus?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *