”Cine plătește pentru greșelile celor care au decis că teii trebuie sa dispară? Cine plătește amenda de 60.000 lei pe care Garda de Mediu a acordat-o Primăriei pentru că nu au fost respectate prevederile legislative? Cine este cu adevărat artizanul acestui măcel la care am asistat fără să ne întrebe nimeni nimic? De ce mai bine de un an nu am primit nici un răspuns concret? Ne-a fost aruncată în ochi o schimbare a directorilor de la DSPM și arătat un țap ispășitor, care, în realitate, nu a făcut altceva decât să execute ordinele celor din Primărie.
Aplaud demersurile societății civile care, pentru prima dată își face vocea auzită așa cum trebuie. Însă, nu se poate să cerem repararea greșelilor Primăriei de fiecare dată după ce le face și nici nu se poate să plătim aroganța lor sau punerea în practică a ideilor celor din Primărie fără ca acestea să treacă printr-o dezbatere publică”.
Rândurile de mai sus au fost adresate autorităților locale de către deputatul Petru Movilă. El nu este singurul care reclamă faptul că tăierea teilor de pe B-dul Ștefan cel Mare din Iași s-a făcut fără dezbatere publică. Mai multe amănunte pe Ziarul de Iași (aici).











