Mihai Goțiu

Premieră: Natalia Intotero continuă un demers început de Diana Buzoianu. Vizează un proiect chinezesc gigantic, cu riscuri uriașe pentru Dunăre și comunitatea vlahă

  • România a solicitat Serbiei să fie notificată cu privire la proiectele și planurile miniere ale companiei miniere chineze Zijin, în apropierea graniței cu țara noastră, în regiunea Timoc, locuită și de comunitatea vlahă, se arată într-un răspuns, din 10 noiembrie, al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, adresat rețelei Mining Watch România.
  • Notificarea a fost transmisă pe data de 2 octombrie 2026, în timpul mandatului fostei ministre Diana Buzoianu, în temeiul Convenției de la Espoo și al Protocolului de la Kiev, după demersul mai multor organizații civice.
  • În adresa către Mining Watch, noua ministră arată că va continua demersul și, mai mult, în lipsa unui răspuns din partea părții sârbe este pregătită să ia în calcul escaladarea prin sesizarea Comitetului de Implementare al Convenției de la Espoo.
  • Natalia Intotero precizează, totuși, că omologii sârbi au informat deja partea română de transmiterea cu întârziere a corespondenței în contextul alegerilor recente din țara vecină și al procesului de formare a unui nou parlament și a unui noi guvern.

După cum am arătat deja pe secțiunea de mediu Verde Curat, de pe România Curată, necesitatea consultării țării noastre e importantă din două puncte de vedere: riscurile de poluare a râurilor Pek și Timoc, afluenți ai Dunării, primul vărsându-se în lacul de acumulare de la Porțile de Fier I, iar cel de-al doilea în zona de graniță a Serbiei cu Bulgaria și țara noastră, respectiv a drepturilor minorității vlahe din zona Timocului, direct afectate de proiectul companiei chineze.

EXCLUSIV: Lângă granița României se extinde un megaproiect minier chinezesc, cu un istoric grav de poluări. Serbia ignoră solicitările Guvernului român, legate de riscurile pentru locuitorii de pe malul Dunării

Conform documentării făcute de rețeaua Mining Watch România, în fapt, este vorba de mai multe proiecte aflate în autorizare în paralel, care ar urma să extindă cu mult zona afectată. Odată aprobate, ar funcționa toate simultan, pe lângă minele și topitoria actuale ale Zijin de la Bor și Majdanpek, care au produs 296.000 de tone de cupru în 2025. Ținta declarată a Zijin pentru Serbia este de 450.000 de tone pe an.

Mineritul de la Bor poluează de mult râurile din regiune. Râul Borska, care primește apele uzate ale minelor din Bor, este unul dintre cele mai poluate cursuri de apă din Europa, iar apele de mină transportă circa 360 de tone de cupru pe an prin râul Krivelj spre Timoc și mai departe în Dunăre.

Opoziția locală este constantă. În 2020, locuitorii din Bor au protestat împotriva poluării aerului, iar Tribunalul Comercial din Zaječar a stabilit răspunderea Zijin Bor pentru poluarea din noiembrie 2019 și ianuarie 2020. În Krivelj, unde circa 60% dintre locuitori sunt vlahi, femeile au blocat un pod în semn de protest față de cumpărarea caselor una câte una de către Zijin, iar raportorii speciali ONU au semnalat companiei strămutarea satului și contaminarea apei. La Majdanpek, grupuri locale au depus plângeri privind lucrările de la Severni revir începute înainte de aprobare.

Extinderi gigantice. Exploatări de 20 de ori mai mari decât cea de la Roșia Poieni

Mining Watch România susține că Primul proiect este Cerovo–Cementacija 2 și 3, lângă Bor. Evaluarea impactului asupra mediului a început în noiembrie 2025. Audierea publică a avut loc pe 5 noiembrie 2026. Proiectul ar lăsa în urmă 61,1 Mt de rocă sterilă . La Majdanpek, proiectul Južni revir a intrat în evaluare în martie 2026. Acesta ar urma să excaveze 126 Mt de minereu și 407 Mt de rocă sterilă și să devieze râul Mali Pek.

Depozitul de steril Severni revir, tot de la Majdanpek, a avut audierea publică pe 30 iulie 2026. Acesta ar prelua 6,6 Mt de rocă sterilă pe an. Cu toate acestea, lucrările au început înainte de aprobare. Complexul Čukaru Peki–Malka Golaja a intrat în faza de examinare publică timpurie între 20 iulie și 3 august 2026. Acesta include o nouă topitorie cu o capacitate de până la 400.000 de tone pe an. De asemenea, ar produce aproximativ 1,08 miliarde de tone de steril, depozitat într-un iaz de decantare de 1.900 de hectare. Cel mai recent, faza a II-a a proiectului Jama Bor a intrat în faza de examinare publică timpurie între 26 octombrie și 9 noiembrie 2026. Acesta ar exploata până la 18 Mt de minereu pe an și ar reloca așezarea Brezonik.

Pe lângă acestea, extinderea carierei Veliki Krivelj din nord-vest, a fost deja aprobată în 2024. Serbia nu a notificat România nici cu privire la acest proiect, nici cu privire la celelalte.

Harta proiectelor companiei chineze Zijin, în Serbia, în apropierea graniței cu România

Harta proiectelor companiei chineze Zijin, în Serbia, în apropierea graniței cu România

Împreună, cele cinci proiecte ar excava și deversa aproximativ 68 de milioane de tone de rocă pe an. Aceasta este de aproximativ 20 de ori mai mult decât extrage astăzi Roșia Poieni, cea mai mare mină de cupru din România. Noul baraj de decantare ar acoperi de 13 până la 15 ori suprafața iazului Valea Șesii de la Geamăna. Sterilul său ar fi de peste patru ori mai mare decât ceea ce a fost planificat anterior la Roșia Montană.

Iazul de steril de la Valea Șesii, cariera Roșia Poieni

Iazul de steril de la Valea Șesii, al carierei Roșia Poieni, în uirmă cu aproximativ 10 ani. Între timp, nămolurile toxice au acoperit biserica aproape cu totul

”Este esențială sesizarea Comitetului Espoo”

Dimensiunea gigantică a proiectelor de la granița cu România este subliniată de Stephanie Roth, reprezentanta Mining Watch România. ”Compania chineză Zijin, unul dintre cei mai mari producători de cupru și aur din lume, împinge simultan prin procedurile de autorizare din Serbia cinci extinderi majore de mine de cupru și aur, toate în mai puțin de șase luni. Odată aprobate, acestea ar funcționa în același timp cu operațiunile existente ale Zijin de la Bor și Majdanpek. Noile proiecte au proporții gigantice: împreună ar excava și ar depozita circa 68 de milioane de tone de rocă pe an, în amonte pe Dunăre, acolo unde fluviul formează granița României. Este de aproximativ 20 de ori mai mult decât extrage astăzi Roșia Poieni, cea mai mare mină de cupru din România”.

Stephanie Roth arată și care sunt problemele și riscurile majore ale acestor extinderi uriașe: ”Zonele în care sunt planificate extinderile sunt fie valoroase pentru biodiversitate, fie locuite, iar planurile presupun strămutări și exproprieri, inclusiv ale unor sate vlahe. Vlahii din estul Serbiei sunt o comunitate vorbitoare de limba română și nu au fost consultați așa cum le cere statutul de minoritate, conform legislației sârbe și internaționalei”.

Ținând cont de dimensiunea extinderilor, riscurile pentru mediu, pentru comunitatea vlahă și pentru locuitorii de pe malul românesc al Dunării din aval de confluența cu Pek, respectiv Timoc, de lipsa răspunsurilor Serbiei, reprezentanta Mining Watch consideră că Ministerul Mediului din România trebuie să escaladeze la Comitetul de Implementare al Convenției de la Espoo. ”Disponibilitatea ministrului de a sesiza Comitetul de Implementare al Convenției de la Espoo este esențială: este chiar mecanismul Convenției prin care un stat este tras la răspundere pentru obligațiile sale. Dacă Serbia nu notifică România până la termen, ministerul trebuie să îl folosească fără întârziere”, arată Stephanie Roth.

Ce se arată în răspunsul de la Minister

În răspunsul pentru Mining Watch se menționează scrisoarea Direcției Generale Evaluare Impact, Controlul Poluării și Schimbări Climatice (DGEICPSC), transmisă pe 2 octombrie 2026, prin care a cerut ferm Serbiei să notifice România cu privire la extinderile Zijin și a precizat că România dorește să participe la procedurile transfrontaliere. Ministerul solicită acum și informații despre Cerovo–Cementacija 2 și 3, cele mai recente extinderi anunțate.

Serbia trebuie să răspundă în 30 de zile de la primire, iar dacă nu notifică România sau nu poate justifica de ce, ministerul își rezervă dreptul de a escalada, inclusiv la Comitetul de Implementare al Convenției de la Espoo. Ministerul ceruse deja Serbiei notificarea de cel puțin două ori în 2025, fără niciun răspuns.

Răspunsul Ministerului Mediului pentru Mining Watch România, integral, aici:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

SPECIAL, pe Verde Curat/ România Curată:

Război total la Rășinari. Compania atacă respingerea certificatului de urbanism. Primăria inițiază anularea licenței de exploatare

Super-reacție la nivel european, în cazul Rășinari: ”Când 98% dintr-o comunitate spune nu, răspunsul este nu”

Citește pe România Curată:

Peste 11.000 de cetățeni îi cer prim-ministrului Luca Niculescu salvarea galeriilor romane din Apuseni, afectate de explorarea agresivă după aur

S-a stins din viață un mare apărător al Roșiei Montane. Drum bun, prietene!

”Rășinărenilor, vă suntem alături până la capăt!” Solidaritate cu cei care au spus ”NU” minei de magneziu după atacurile ulterioare votului și comentariile ministrului Zamfir


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *