Primăria Brașov și Direcția Județeană de Mediu Brașov au declarat, astăzi (4 noiembrie), apel împotriva deciziei Judecătoriei Brașov, de la sfârșitul săptămânii trecute, prin care mașinile firmelor milionarului George Copos li s-a permis accesul temporar pe poteca turistică din rezervația naturală Muntele Tâmpa, pentru aprovizionarea restaurantului Panoramic.
Apelul vine după cetățenii au fost revoltați de decizia Primăriei de a nu depune întâmpinare în procesul deschis de Ana Hotels și Ana Teleferic, controlate de George Copos, în care au cerut acces cu mașinile către restaurant, până la finalizarea unui al doilea litigiu, prin care vor să obțină un drept de servitute pe drumul în discuție. Firmele lui Copos au început aceste procese după ce, în urma mobilizării civice, au primit autorizație de mediu care le permite aprovizionarea, respectiv eliminarea deșeurilor doar cu telecabina (cum de altfel, se întâmplă în cazul majorității altor obiective similare din alte țări europene).
”Ne așteptăm ca toate părțile pârâte să facă apel în termenul legal de 5 zile”, scriau, la sfârșitul săptămânii trecute, pe pagina de Facebook, membrii grupului de inițiativă Scut pentru spații verzi, în jurul căruia s-au mobilizat cetățenii pentru a opri distrugerea rezervației. Cele trei instituții la care face referire Scut pentru spații verzi sunt Primăria Brașov, Regia locală care administrează pădurea (RPLPK) și Direcția Județeană de Mediu
”Vă veți întreba, poate, de ce avem această așteptare, în condițiile în care Regia Pădurilor nu s-a prezentat deloc, iar Primăria Brașov a lăsat soluția la aprecierea instanței?”, scriau membrii grupului civic, oferind și răspunsul:
- Pentru că TÂMPA este rezervație naturală și sit Natura 2000, un teritoriu protejat de legislația națională și europeană, în care accesul auto este interzis. Un argument simplu, de bun-simț, care nu ar trebui să necesite alte explicații.
Dar mai sunt: - Pentru că autorizația de mediu a fost emisă cu condiția ca toate transporturile să se facă cu telecabina, aceasta fiind calea de acces către restaurant. Este un act administrativ, emis de Direcția Județeană de Mediu / Ministerul Mediului – România, care nu poate fi anulat printr-o hotărâre în materie civilă.
- Pentru că RPLPK are obligația de a-și exercita atribuțiile de protejare a fondului forestier, așa cum a dispus și Garda Forestieră când a invocat faptul că “drumul” în cauză este de fapt o potecă turistică.
- Pentru că aria protejată aparține, prin definiție, cetățenilor. Nu Primăriei și nici unui operator privat. Iar Primăria Municipiului Braşov are datoria să acționeze în interesul cetățenilor, deci să se apere în acest dosar.
- Pentru că nu există nicio urgență, având în vedere că restaurantul este funcțional și folosește în continuare telecabina pentru toate procesele operaționale. Iar astăzi ((vineri – n.a.) este anunțată chiar și o petrecere de Halloween. (The horrors persist, but so do we.)
Potrivit relatărilor din presa locală, consilierul juridic al Primăriei Brașov nu ar fi depus întâmpinări și nu ar fi contestat în primă instanță pretențiile firmelor lui George Copos, iar Regia publică locală care administrează pădurea nici măcar nu și-a trimis reprezentant la proces. De altfel, până la ora redactării prezentului articol, RPLPK nu era menționată pe portalul instanțelor ca parte apelantă.

Apelul Primăriei Brașov și al Direcției Județene de Mediu Brașov în procesul cu Ana Hotels și Ana Teleferic











