Eduard Lupșescu

Fiecare școală cu doi directori, prevedere în proiectul de lege privind învățământul preuniversitar

Conform „Proiectului de Lege a învățământului preuniversitar”, structura conducerii instituțiilor de învățământ ar urma să sufere schimbări, atât în materie de organizare cât și în ceea ce privește atribuțiile fiecărui post. Prin urmare, noua conducere a școlii va fi exercitată de consiliile de administrație, directorii, directorii administrativi și de directorii adjuncți.

Consiliul de administrație reprezintă organul de conducere al unei unități de învățământ. Principala atribuție a acestuia este aprobarea sau respingerea tuturor deciziilor ce au impact asupra administrației unei școli, de la gestionarea bugetului și până la adoptarea curriculumului.

Consiliului de administrație poate fi format din 7,9 ori 13 membrii, având în componența sa cadre didactice (printre care și directorul), cadre didactice auxiliare (secretar, bibliotecar, etc.), directorul administrativ, primarul ori un reprezentant al acestuia, reprezentanți ai consiliului local, reprezentanți ai părinților și un reprezentant al elevilor(în cazul liceelor și a școlilor postliceale). Numărul membrilor din fiecare categorie diferă în funcție de dimensiunea consiliului.

Al doilea membru din conducerea școlii este directorul școlar. Acesta este conducătorul executiv al instituției de învățământ și are atribuții precum propunerea unui regulament de organizare și funcționare și a unui proiect de buget, este responsabil de angajări și întocmește diverse rapoarte referitoare la instituția pe care o conduce. Directorul îți poate lua în ajutor până la 3 directori adjuncți, care se află în subordinea sa directă.

Ultimul post din conducere, care vine ca o nouă adiție pe lângă posturile deja existente, este directorul administrativ. Acesta are responsabilitatea de a se ocupa de problemele administrative, de legătura cu primăria și autoritățile locale și de legătura cu comunitatea locală.

Apariția acestui nou post este justificată de către Sorin Câmpeanu astfel: „Partea administrativă e bine s-o lăsăm celor care au într-adevăr înclinare și competență către management de acest tip”. Astfel, directorul administrativ ar avea nevoie de pregătire în științele economice și în științele administrației publice. Modul prin care este oferit postul este în urma susținerii unui concurs.

Legile educației se află în consultare publică până mâine, 24 august a.c. Cei interesați pot transmite propuneri de modificare a cadrului legislativ la adresa consultare.legieducatie@edu.gov.ro

 

 

 

 

 


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *