Domnule prim-ministru Ludovic Orban,
În programul de guvernare depus și votat în Parlament care v-a adus la guvernare în urmă cu două luni, două dintre măsurile pe care vi le-ați asumat pentru învățământul universitar sunt „recredibilizarea studiilor doctorale și dezvoltarea activităților de cercetare prin implicarea specialiștilor din țară și din străinătate pentru eliminarea culturii plagiatului şi creşterea calităţii, conform standardelor internaţionale”, respectiv „demararea imediată a evaluării școlilor doctorale, pe baza metodologiei agreate cu ARACIS și Consiliul Național al Rectorilor”.
Săptămâna trecută, colega noastră Emilia Șercan a publicat o analiză în PressOne prin care a demonstrat cum numărul 2 din Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, numit chiar de dumneavoastră prin Decizia 471 din 29 noiembrie 2019, a plagiat peste 150 de pagini din teza sa de doctorat. Recordul lui Despescu este cvadruplul plagiat, fostul șef al polițiștilor din România stabilind performanța academică de a plagia de patru ori, în pagini diferite ale tezei sale, același segment de text dintr-un studiu al Societății Academice din România
Având în vedere angajamentele publice ale dumneavoastră și ale partidului pe care îl reprezentanțați pentru asigurarea integrității academice, măsurile din programul de guvernare pentru „eliminarea culturii plagiatului” și dovezile de plagiat comis de Bogdan Despescu în teza sa de doctorat, vă solicităm să îl demiteți pe acesta din funcția de secretar de stat al MAI. Fiecare zi care trece cu Bogdan Despescu la vârful MAI înseamnă bani publici irosiți plătiți pentru sporul de doctorat pe care îl primește pentru lucrarea sa plagiată.
De asemenea, vă rugăm să luați măsuri concrete pentru oprirea fabricii de impostură din universități. Un punct de plecare pot fi recomandările noastre din Raportul integrității universitare din România, document conceput și lansat ca urmare a eforturilor Coaliției pentru Universități Curate (CUC).
În acest sens, semnatarii prezentei ne exprimăm disponibilitatea de a participa la o discuție radicală și necesară despre cum putem pune capăt fenomenului diplomelor false și automat să aducem mai multă integritate în mediul academic, de preferat împreună cu doamna ministru al Educației și Cercetării și dl. președinte al Academiei Române.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)
Centrul pentru Resurse Civice (CRC)
Centrul Rațiu pentru Democrație
Consiliul Tineretului din România (CTR)
Societatea Academică din România (SAR)
Plagiatorul e cel mai putin nociv delicnvent in comparatie cu restul infractorilor romani spalati de justitie.
N-am înțeles din articol: cele 5 onorabile organizații solicită demiterea chestorului ca urmare a muncii de investigație a dnei Șercan sau articolul dnei Șercan e ceva colateral și organizațiile, asociațiunile, comițiile și comitetele îl luaseră oricum la ochi pe chestor?
Înclin spre prima variantă și cred că singura persoană care ne mai reperează onoarea e dna Șercan, ceea ce e cam trist pentru noi. Dna Șercan e o privilegiată: are abonament la bibliotecile de depozit, acces la Internet, la softurile de detectare a similitudinilor plus un curaj nebun. Ceilalți universitari sunt ocupați cu cercetarea înaltă, vânătoarea de granturi, managementul universitar performant, compatibilizarea cu sistemul european, turismul Erasmus, extensia (salariilor), recentrarea pe abilități, citarea reciprocă etc. Dacă-i aduni pe toți tăinuitorii cu funcții de conducere și pe cei care sunt membri ai nenumăratelor comisii de etică, iese un decor de piesă de Ionesco sau de poem tristantzarian. Până nu-s muieți îndeajuns posmagii anticorupției – tăcere!
ACADEMIA DE POLITIE trebuie restructurata si refacuta din temelii. NU ARE COSRESPONDENT IN LUME.
Cred ca gresiti: Academia de poliție exista intr-un film cretin american. Cam la aceleași standarde țintesc și cei de la Băneasa 2
Este demonstratia osmozei „statului de drept” de astazi cu statul politienesc autocrat din care a emanat in 1989 prin politica iliesciana concilianta, iluminata de la rasarit cu oameni ca Brucan. Un nod gordian nedezlegat la timp… Diplomele care au inundat piata si au inlesnit atatea doctorate, functii, grade si sinecuri de tot felul in administratie si guverne raman probabil un rau/filon delegitimare necesar, tot un nod, unul mai mic dar mai tare decat rusinea, injustetea sau accesele europene.
O primă nedumerire a subsemnatului este cum de nu apare printre semnatarii scrisorii si Asociația AdAstra, care reunește pe cei mai valoroși cercetători științifici din RO. Ei nu sunt interesați în stoparea fabiriclor de impostură academică ? Sau ei cred ca sunt prea mari pentru un razboi atât de mic ?
În altă ordine de idei, stoparea fabricilor de impostură din universități este o sarcină ce depășește puterea de influență a unor simple acte administrative de „reglementare-interzicere” ce ar putea sta la îndemâna premierului. Impostura academică este adânc infiptă în mentalul românesc, fiind izvorțtă din dorința de titluri și mărire a unui popor ce iubește „haiducia” de orice fel. Putregaiul a pătruns mult prea adânc în conștiința publică în privința „dreptului inalienabil de a poseda o diplomă” care, ci’că, te transformă în alt om… mai ales că chiar te tarnsformă astfel dacă ai acces la o părghie de familie care-ți poate deschide o carieră în sistemul de stat pe baza unei diplome – indiferent de acoperirea în profesionalism a acesteia. Tot ce poate face prim-ministrul – presupunând ca nivelul de înțelegere al său și al patronului Johannis permite înțelegerea reală a garvității situației – este sa impună evaluarea justei valori a oricărei diplome ce a acces în sistemul de stat. Dar cine să facă asta ? Tot aceeași pletoră de demnitari care, și ei, posedă în majoritate cam același tip de diplome și, în plus, manifestă un patriotism la fel precum o coadă de mătură ? Cine să facă toate astea ? După cum spune poetul, „ar trebui un cântec innoitor precum / foșnirea mătasoasă a mărilor cu sare”, ceea ce eu interpretez ca experesie a întoarcerii la origini, la cele ale moralei românești ancestrale care acorda o reală prețuire științei de carte, pe care o sancționa după cum se cuvine. Din două, una: ori desființăm TOATE funcțiile universitare prin concedierea unei copleșitoare majorități a „cadrelor didactice” (sic!) și reînființăm / repopulăm universitațile cu cadre atestate exclusic via cele mai exigente universități din Europa sau din lume, ori repopulăm universitățile exclusiv cu cadre didactice straine, dovedit purtătoare a eticii profesionale înalte și le lăsăm să funcționeze cel puțin 3 sau 4 generații în RO, sperând într-o schimbare de mentalitate a societății românești (dar asta se poate face numai DUPĂ implementarea în RO a unui sistem capitalism real-competițional, ceea ce impune, iarăși, necesitatea unei acțiuni istoric îndelungate. Nu cerd ca pot exista alte căi.
Varianta 1) este puțin fezabilă. Varianta 2) presupune o decizie politică: să meargă dl prim-ministru, dl președinte, dl ministru al educațiuni prin toate reuniunile la nivel înalt de la Bruxelles și să susțină adevărul simplu că banii fără creier, coloană și obraz nu-s suficienți. Un proiect, care să înceapă cu câțiva profesori-cercetători din afară ar fi binevenit. Lăsând deoparte Erasmus-ul, libera circulație, Bologna, raportarea pe platforme, clasificările etc. etc. etc. Evidența că între noi și ei (europeni) decalajul este atât de mare încât ajustările administrative, legislative nu rezolvă problema trebuie privită în față. Așa cum decalajul dintre ei (europeni) și ceilalți (USA, China) tot crește. Procesul se numește disrupție și până acum n-a prea avut leac (sau a avut, dar a constat în eliminarea celor rămași la coadă). Să credem, din poziția noastră de români, că o competiție corectă și dură produce doar fericire și să ne pretindem, pe deasupra, intelectuali, înseamnă ceva deloc flatant pentru inteligențele noastre. Nu este obligatoriu să fim învingători, nici ca țară nici ca indivizi. Destinul nostru cosmic și măreț nu-i amenință pe alții, dimpotrivă.