Romania Curată

Zeci de organizații, specialiști în patrimoniul cultural și grupuri de acțiune acuză: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale mimează consultarea publică

”Mai multe organizaţii şi specialişti în cercetarea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural, printre care 17 Grupuri de Acţiune Locală, mai multe asociaţii ale unor microregiuni din România, Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Fundaţia DALA, Asociaţia VIRA, Asociaţia 37, Asociaţia pentru Tranziţia Urbană, Institutul Intercultural Timişoara, Asociația Monumentum și Rețeaua Colecțiilor și Muzeelor Etnografice Sătești Particulare din România, Societatea de Antropologie Culturală din România şi Asociaţia MetruCub – resurse pentru cultură au rămas fără răspuns după ce au trimis încă de pe 30 mai o serie de propuneri privind Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020”, se arată într-un comunicat de presă remis către România Curată de către Asociația MetruCub.

 

Dezvoltarea cu responsabilitate a principiului parteneriatului, inclusiv în etapa de formulare documentelor de programare pentru cadrul financiar 2014-2020, este o valoare esenţială a Uniunii Europene. În cazul de faţă, deşi scrisoarea a fost trimisă încă de pe 30 mai la adresa de e-mail indicată pentru consultare şi a primit numărul de înregistrare 91941/30.05.2014 la MADR, pe 27 iunie, când a fost organizată o dezbatere publică pe marginea fişei măsurii 7, care priveşte inclusiv patrimoniul cultural în cadrul PNDR 2014-2020, organizatorii din partea ministerului au afirmat că nu ştiu de existenţa acesteia. Susţinute oral, în cadrul dezbaterii, propunerile au întâlnit rezistenţa MADR, nedispus să discute sugestiile, argumentul fiind că este prea târziu pentru a mai face schimbări, deşi întâlnirea din 27 iunie era chiar o dezbatere publică de discuţie a fişei de măsuri corespunzătoare. PNDR 2014-2020 a fost trimis oficial Comisiei Europene spre aprobare pe 1 iulie 2014.

Propunerile înaintate de cele 46 de organizaţii privesc o serie de măsuri de natură să încurajeze valorificarea patrimoniului de interes local în mediul rural, inclusiv prin educaţie, şi luarea în considerare a patrimoniului cultural mobil, imaterial şi a patrimoniului natural. PNDR 2014-2020 a fost trimis pe 1 iulie Comisiei Europene la Bruxelles pentru aprobare într-o formă care nu ţine cont de aceste propuneri. Nicio justificare în scris cu privire la motivele pentru care recomandările trimise de specialiştii în patrimoniu nu a fost primită, deşi legea transparenţei decizionale prevede acest lucru.

În prezent în cadrul PNDR 2014-2020, forma trimisă la Bruxelles, un document care alternează limba engleză cu limba română, la sub-măsura 7.6, care priveşte patrimoniul în cadrul măsurii “Servicii de bază şi reînnoirea satelor în zonele rurale”, sunt prezentate informaţii contradictorii.

Pe de-o parte titlul măsurii, în limba engleză, vorbeşte despre “suport pentru studii/investiţii asociate păstrării, restaurării şi modernizării patrimoniului natural al satelor, peisajelor rurale şi siturilor cu valoare naturală ridicată, inclusiv aspecte socio-economice, cum ar fi acţiuni de conştientizarea a protecţiei mediului”, dar forma în limba română este extrem de restrictivă. În limba română, cheltuielile eligibile nu privesc nici studii, nici măsuri socio-economice cum prezintă sub-măsură, ci exclusiv acţiuni de restaurare, conservare, dotare, punere în conservare și accesibilizare (prin construcţia, extinderea şi modernizarea drumurilor de acces). De asemenea, nu este vorba despre patrimoniul cultural şi cel natural, ci doar despre  patrimoniului cultural imobil de interes local (clasa B) şi despre aşezămintele monahale, ultima fiind o categorie care nu este inclusă în detalierea măsurii. De altfel, semnatarii au semnalat nevoia ca aşezămintele monahale să fie eligibile doar dacă sunt obiective de patrimoniu declarate ca atare în lista monumentelor istorice.

Reînnoirea satelor româneşti are nevoie de o dezvoltare coerentă şi durabilă iar patrimoniul cultural, alături de cel natural, reprezintă un potenţial imens. Pentru aceasta este nevoie ca patrimoniul să fie luat în considerare sub toate cele patru aspecte ale sale: construit (imobil), colecţii muzeale, imaterial şi natural iar măsurile finanţabile să cuprindă valorificarea acestuia.

 

Anexe:

Documentul trimis în contextul consultării publice pe 30 mai 2014 (click aici)

Documentele de programare PNDR 2014-2020, pe site-ul MADR (aici) 

 

 

Lista semnatarilor (actualizată):

Asociatia LEADER “Csík” Egyesület Manager Mátéffy Mária

Asociaţia GAL Microregiunea Hârtibaciu Preşedinte – Bârsan Ilarion

Asociatia VIRA – presedinte Andrei Craciun

Asociatia Village Life – presedinte Alexandra Vasiliu

Muzeul Taranului Roman

Fundatia ProPatrimoniu

Fundatia Mihai Eminescu Trust

Asociația Monumentum și Rețeaua Colecțiilor și Muzeelor Etnografice Sătești Particulare din România

Societatea de Antropologie Culturală din România

Fundatia DALA

Asociatia 37

Asociatia ATU

Institutul Intercultural din Timisoara

Asociatia culturala MetruCub

Muzeul orasenesc Avrig – director Maria Grancea

GAL MOVILA LUI BURCEL – director Sorin Masievici

Asociatia GAL PODGORIA PANCIU – Violeta Chiriac

Asociaţia G.A.L Delta Dunarii – director George Rosca

Grupul de Actiune Locala Mara-Gutai, Maramures – director Ioan Borlean

GAL „Valea Siretului” – responsabil administrativ SIngher Magda Cristina

GAL Sudolt – presedinte Valentin Mitrica

GAL Bucovina de Munte – Oana Morosan

Grupul de Actiune Locala “COLINELE MOLDOVEI” – director Irina URSU

GAL Valea Prutului (com. Popricani, jud. Iasi)

Organizatia Hutul-Eko (com. Brodina, jud. Suceava)

Asociația Târnava Mică Bălăușeri-Sărățeni – director Borbély Ema

Asociația MicroregionalăTârnava Mică Bălăușeri-Sovata

Asociația Culturală Seprodi Janos de Chibed

Asociatia GAL Podu Inalt Vaslui – director Irina Sadici

Asociatia GAL Dealurile Tarnavelor – director Florentina Calugar

Asociatia LEADER Valea Nirajului – asistent manager Keresztesi Kinga

Asociatia de prietenie Hodosa – Venerque

Asociatia Pro Pasareni Backamadarasert Egyesulet

Asociatia pentru Eremieni si Drojdii

Asociatia Pro Troita 2004 – Szentharomsagert Egyesulet

Asociatia Titan

Asociatia Benedek Elek

Asociatia Bekecs

Asociatia Celeritas

Asociatia Focus Eco Center

Asociatia Corala Bocskai Istvan Dalkar

GAL Colinele Buzaului – reprezentant legal Socol Dumitru

Asociatia GAL “ARCUL TÂRGOVIȘTEI” – director Vladulescu Vilia Cristina

GAL Timis Torontal Barzava – presedinte Duta Gheorghe

GAL ECB – director Georgeta Bisoceanu

GAL Triplex CONFINIUM – director Zsolt Demeter


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *