Vizita vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, la București pare să marcheze un episod semnificativ din procesul complicat al integrării europene care nu e deloc lispit de asperități.
Frans Timmermans nu a făcut la București nicio concesie, în ciuda aerului de maximă bunăvoință și a tonului mereu curtenitor: „Ați realizat atât de multe lucruri în ultimii 11 ani, ați alergat un maraton”, ”sunteți perfect pregătiți să intrați în Schengen” etc. Cu aluzie la Mecanismul de Cooperare și Verificare, el a mai strecuratat de vreo două ori că a venit ”pe partea de cooperare” și prin urmare că, de data aceasta, nu-și arogă vreo autoritate specială. Toată lumea a putut să constate că au dreptate aceia care îl consideră un diplomat înnăscut, dar și aceia care văd în el „un negociatior dur, care nu oferă nimic doar ca să fie pe placul cuiva și care stă în expectativă până când vine momentul potrivit”, așa cum spunea (admirativ) un politician din partidul premierului olandez Rutte. Aluzie la pregătirea lui din tinerețe ca ofițer de informații și interogator al captivilor din tabăra adversă.
La București, însă, Frans Timmermans nu a întâlnit cu adevărat o rezistență puternică. Cel puțin la prima vedere, ca să nu anticipăm prea mult. O dovadă ar fi faptul că s-a glosat excesiv pe tema informațiilor incorecte care ar fi fost transmise la Bruxelles, a neînțelegerilor care s-ar fi strecurat sau a lipsei de comunicare. Pe de o parte, a existat indiscutabil o lipsă de comunicare, aspect confirmat de chiar sosirea lui Timmmermans la București unde a discutat cu toată lumea relevantă, ba am spune cu prea mulți. Pe de altă parte, accentul pus pe presupusele neînțelegeri denotă faptul că partea română nu dorește sau nu este pregătită să abordeze frontal aspectul central al problemei. Și polonezii au adoptat de fapt aceeași tactică și au elaborat „o carte albă” a sistemelor judiciare din Europa încercând să arate similaritățile cu reforma pe care ei au întreprins-o. Dar la Bruxelles se cunosc prea bine aceste lucruri. Disputa cu Comisia a fost îmbrăcată și la Bucuresti, ca și în alte părți, într-o naivitate reală sau jucată, și nici Timmermans nu s-a dezvăluit cu totul.
În conferința de presă destinsă care a avut loc la finele zilei de joi și în care Timmermans s-a dovedit un maestru al bunăvoinței suverane (există desigur și bunăvoința celui ce își cunoaște înfrângerea) a apărut un detaliu repede depășit, care a luminat o clipă esența politică a problemei. La afirmația sa că justiția nu trebuie să fie verificată de politicieni, ci de oameni din justiție, o ziaristă i-a replicat că legea românescă îngăduie acest lucru. „Da, a admis Timmermans, dar de aceea suntem aici ca să îmbunătățim lucrurile”. Prin urmare, miza se referă la cine exercită autoritatea reală asupra parchetelor: autoritățile alese în țările membre sau puterea supranațională? De altfel parchetele, spre deosebire de judecătorul care poate invoca supremația legii, nu pot fi absolut independente, căci ele nu-și pot trage inițiativa și rezistența decât dintr-o autoritate superioară.
Este de semnalat iarăși că am aflat câte ceva despre aproape toate conversațiile avute, dar nimic despre ce a discutat cu șefa DNA. A avut oare Timmermans un mesaj aparte pentru Laura Codruța Kövesi? Nu știm, deși au răzbătut unele informații incerte, fără o sursă precizată. În fine, mesajul general a fost cel previzibil și anume că ”nu e treaba politicienilor sau a membrilor guvernului să verifice justiția”, ceea ce echivalează cu a spune că nu aprobă acțiunea de revocare a procurorului-șef al DNA și, mai mult, că, într-o asemenea eventualitate, ridicarea MCV va fi mult amânată, ca să nu mai vorbim de alte consecințe.
Ne putem totuși întreba dacă Frans Timmermans „a oferit” ceva la București în afara modului curtenitor și bine subliniat în care a dialogat cu președintele Camerei Deputaților și cu Președintele Senatului, adică cu politicienii pe care Opoziția și Președintele Iohannis căutaseră după alegeri să-i izoleze prin oprobriu. Impresia noastră este că nu, mai ales dacă ținem cont de modul dur cu care Timmermans discută cu Varșovia. Se vădește în orice caz că Uniunea Eruropeană nu se face ușor. Dacă s-a ajuns la avertismentul suspendării fondurilor europene și chiar la invocarea în cazul Poloniei a „armei atomice” (Art. 7 din Tratat) e clar că procesul „integrării” nu e o perpetuă sărbătoare a națiunilor care aspiră angelic la unitate și că implică tot mai multe asperități.
CORUPTIA DIN RO II LA CEL MAI ‘NALT NIVEL
https://extranews.ro/parchetul-din-munchen-ii-da-cosmaruri-lui-tariceanu-procurorii-germani-au-gasit-mita-de-milioane-de-euro-care-duce-spre-tariceanu-si-harnagea/
“pregătirea lui din tinerețe ca ofițer de informații și interogator al captivilor” Adica parte din Internationala Securista, in care s-au integrat cu voiosie si securistii din Romania.
Unul din mesajele vicepresedintelui Comisiei Europene a fost clar clasa politica sa se ocupe IN PRINCIPAL de DEZVOLTAREA ECONOMICA A TARII.
AGRICULTURA si TARANUL roman chinuit de o istorie intreaga au fost lasati sa fie salvati de mila lui dumnezeu si a U.E, deoarece cercetarea stiintifica, industria autohtona de utilaje agricole si sistemul de irigatii a fost distruse fara ca sa raspunda cineva. Asa zisele programe de dezvoltare (submediocre) si ajutorare financiare (subventionare) dispuse de politica interna a tarii n-au reusit decat sa realizeze “praduirea” fondurile financiare alocate si sa demonstreze nimic altceva decat importanta “frectiei la piciorul de lemn sau influienta razelor de luna asupra galosilor de guma” in conditiile in care si industria alimentara romaneasca a fost falimentata din lipsa de politici si strategii nationale adecvate.
Asociatiile agricole existente in domeniul agrar (cu sau fara personalitate juridica) au realizat acumulari nejustificabile (sume in conturi, bunuri mobile si imobile) din terenurile nerevendicate si de la taranii carora le lucreaza pamantul in “arenda” si pe care in realitate ii deposedeaza in mod abuziv, motivand existenta secetei sau a calamitatilor, atat de subventiile acordate de catre stat pentru suprafetele in cauza cat si de recoltele obtinute pe terenurile respective.
Se procedeaza in mod “salbatic” sau “haiducesc” deoarece se ignora orice randuiala europeana in detrimentul celor ce detin terenuri agricole si sunt neputiinciosi.
Asa s-a ajuns ca in majoritatea zonelor rurale ale Romaniei sa se instaleze fara nici o rezistenta politica, civica sau populara “feudele primarilor”.
Potentialul agricol al Romaniei este valorificat in proportie de cel mult 40%. In acest domeniu ne situam ca natiune pe primul loc in UE la, suprafete arabile nelucrate (desi de-a lungul istoriei poporul roman a supravetuit datorita harniciei si intr-o anumita perioada istorica a fost granarul Europei) si la detinerea de atelaje pentru lucrat pamintul cu tractiune animala (BALIGOASA).
Circuitul economic al produselor agricole si alimentare in Romania este “manageriat,” in detrimentul statului si al cetatenului onest de cei ce apartin unor mafii sustinute de clasa politica care nu mai pot fi destructurate;