Exista alternative la capitalul extern? Si nevoia economica de mai multa democratie

Sa facem abstractie o clipa de cine se afla la guvernare sau de cine se va afla dupa 9 Decembrie.

Intr-o democratie perfecta, exista un contract social prin care avem un nivel optim al taxelor: un nivel care raspunde nevoilor sociale dar care este acceptat de catre platitorii de taxe, fara a avea un impact negativ asupra cresterii economice.

Cum democratiile nu sunt perfecte, intervin politicienii. In numele unei societati echitabile, politicienii iau mai mult de la bogati (si de la cei care lucreaza) si dau mai mult decat trebuie la saraci (si la cei care sunt saraci pentru ca sunt lenesi), iar in acest proces isi taie si ei un comision care variaza de la tara la tara.

In acest scenariu apar deficitele bugetare cu trei mari cauze:
1. pentru ca se promite prea mult ajutor celor saraci
2. pentru ca politicienii isi aloca un comision mult prea mare
3. pentru ca platitorii de taxe intra in greva partiala (ori ascunzandu-si veniturile, ori muncind mai putin)

Deficitele se pot acoperi in doua moduri:
1. prin imprumuturi
2. prin vanzari de active

Daca deficitele se acopera prin imprumuturi, acestea pot proveni fie din interiorul tarii, fie din exterior. Cum Romania este o tara unde majoritatea oamenilor nu prea are bani, deficitul se acopera cu bani din strainatate, fie ca e vorba de banci straine, de FMI sau de UE.

Acumularea de deficite bugetare duce la cresterea datoriei publice. Datoria publica este purtatoare de dobanda. Cu cat tara este perceputa mai democrata, deci mai stabila (pentru ca poate face planuri pe termen lung acceptate de majoritatea populatiei care este matura din punct de vedere politic), cu atat dobanda este mai mica. In cazul Romaniei, dobanda este mai mare, ca atare, un nivel perceput chiar mic al datoriei publice comparativ cu alte tari UE poate duce la dobanzi mari pentru economie (atat pentru stat, dar si pentru firme si persoane private) si, in cele din urma, la sugrumarea economica.

Daca o tara nu isi poate finanta deficitul bugetar si datoria publica din imprumuturi are doua solutii: ori vinde active, ori reduce calitatea vietii propriilor cetateni.

Experienta Romaniei din anii ’80 ne-a aratat ca Romania, desi avea o datorie destul de mica (de 10 miliarde de dolari), a avut nevoie de 10 ani si de mari sacrificii economice pentru a o plati. Calitatea vietii era extrem de redusa, as estima ca de 10 ori mai redusa decat in 2011. Aceste sacrificii au dus la nemultumiri populare si la cea mai sangeroasa schimbare de regim din Europa in 1989.

Asadar, orice guvernant stie care sunt costurile si riscurile politice.

Ceausescu insa nu a vandut active. A vandut ieftin petrol si alimente, insa nu a vandut active.

Daca am fi o tara precum Arabia Saudita cu suficient petrol, atunci veniturile din petrol ar compensa deficitul democratic. Arabia Saudita reuseste sa asigure un trai decent desi este nedemocratica. De asemenea, impozitele sunt extrem de mici, deficitul bugetar (adica impozite colectate minus cheltuieli sociale) fiind acoperit din vanzarea de resurse naturale.

Prin vanzarea de active (Romgaz, Hidroelectrica, etc), guvernul Romaniei are o oarecare marja de manevra. Insa cu dobanzi mari, cu o economie care nu creste, veniturile obtinute pe active vor fi vandute la preturi mici. Ca atare, marja de manevra va fi de doar cativa ani, urmand ca apoi sa reduca nivelul de trai care duce la pierderea de alegeri sau, in cel mai rau caz, la potential social exploziv ca in 1989.

Asadar, nu exista o alternativa prea placuta pentru politicieni la capitalul extern.

Insa pentru a atrage acest capital extern ce va duce la crestere economica, la cresterea calitatii vietii si la un contract social mai bun este nevoie de mai multa democratie.