Romania Curată

564 de cercetători spun NU reorganizării organismelor consultative ale Ministerului Cercetării și Inovării

Peste 500 de cercetători au inițiat și semnat o petiție prin care solicită Ministerului Cercetării și Inovării, Consiliului Național al Cercetării Științifice și Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice să nu reorganizeze organismele consultative de pe lângă minister.

Mai jos, integral, textul petiției:

Săptămâna trecută două dintre organismele consultative ale Ministerului Cercetării și Inovării, Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS) și Consiliului Național de Etică al Cercetării Științifice (CNECS) au fost înștiințate printr-o adresă primită din partea Ministerului Cercetării și Inovării că organismele consultative de pe lângă Minister urmează să fie reorganizate, la mai puțin de un an de la momentul înființării. În adresă se solicită anularea ședințelor de lucru deja convocate și programarea acestora doar după publicarea noilor Ordine privnd atribuțiile structurilor.

564 de cercetări au semnat deja o petiție prin care se opun acestor măsuri. Redăm conținutul integral al acesteia:

„Domnule ministru al Cercetării și Inovării
Domnule prim ministru,

Am primit la Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS), din care fac parte, o adresă prin care am fost înștiințați că, citez

“Avand in vedere schimbarile efectuate in structura Guvernului, precum si deciziile necesar [sic] a fi luate pentru ducerea la indeplinire a masurilor cuprinse in Programul de guvernare aprobat prin Hotararea Parlamentului nr.1/2017 pentru acordarea increderii Guvernului, va informam ca Ministerul Cercetarii si Inovarii urmeaza sa emita Ordinele de ministru pentru reorganizarea organismelor consultative ale acestuia”.

Aceste organisme consultative ale ministerului Cercetării și Inovării, respectiv ale ministerului Educației Naționale (printre care menționez Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare – CCCDI; Consiliul Național al Cercetării Științifice – CNCS; Consiliul Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării – CNECSDTI; Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – CNATDCU) au fost înființate în mod transparent și democratic, iar membrii lor au fost numiți prin Ordin de Ministru pentru o perioadă predeterminată. Reorganizarea acestor organisme consultative, la nici un an de când au fost înființate, nu este justificată de venirea la putere a unui nou guvern;aceste organisme sunt entități profesionale apolitice. Ne temem – semnatarii acestei petiții – că măsura de reorganizare a acestor organisme este de fapt parte a planului mai larg de ‘restaurație’, impus în mod ilegal și nedemocratic de PSD și aliații săi după câștigarea votului popular în decembrie. Una din țintele principale este, foarte probabil, CNATDCU, pentru a împiedica analiza și sancționarea cazurilor de abatere de la buna conduită în cercetarea științifică, inclusiv cazuri de plagiat, cu care se confruntă clasa politică a României. Ne temem, de asemeni, că reorganizarea CNCS este motivată de dorința de a re-crea un organism care sa favorizeze, în mod discreționar, clientela politică a partidului de guvernământ.”

Sursă adresă CNCS: aici

Sursă adresă: CNECS: aici


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “564 de cercetători spun NU reorganizării organismelor consultative ale Ministerului Cercetării și Inovării

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *