Romania Curată

300 de euro pentru trei permise auto. De ce este acuzat șeful Serviciului Permise Giurgiu

Șeful Serviciului Permise Giurgiu, Mihail Predescu, a fost pus sub acuzare de DNA pentru că ar fi luat bani în schimbul eliberării de permise auto. Spre exemplu, în decembrie 2015, el ar fi primit, prin intermediul unui instructor auto suma de 300 de euro pentru promovarea a trei din cinci persoane care au susținut examenul auto. Potrivit unui comunicat DNA, Mihail Predescu a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Acuzațiile împotriva șefului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu sunt de luare de mită în formă continuată și două infracțiuni de trafic de influență în formă continuată.

”În perioada 5 noiembrie 2015 – 14 decembrie 2015, inculpatul Predescu Mihail, în calitatea sus menționată, a acceptat promisiuni de bani sau de alte foloase de la un instructor auto (denunțător), astfel încât să faciliteze promovarea probei practice a examenului auto pentru cinci persoane și a intervenit sau a lăsat să se înțeleagă că va interveni în acest scop la polițiștii examinatori din subordine. La data de 22 decembrie 2015, inculpatul Predescu Mihail a primit suma de 300 de euro, prin intermediul instructorului auto, pentru promovarea a trei dintre cele cinci persoane.

În cursul lunii iulie 2016, inculpatul Predescu Mihail a acceptat promisiunea primirii unor foloase pentru facilitarea promovării altor două persoane la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, lăsând să se înțeleagă că va interveni pe lângă alți examinatori, subordonați ai săi, în acest scop. La data de 16 august 2016, inculpatul a primit suma de 1.800 lei prin intermediul aceluiași instructor auto.

În perioada august-septembrie 2015, inculpatul Predescu Mihail, în calitate de examinator, a acceptat promisiuni de bani pentru a facilita promovarea probei practice a examenului auto pentru două persoane, iar pentru acest serviciu, în luna decembrie 2015, a beneficiat de bunuri și de servicii patrimoniale din partea instructorului în valoare de aproximativ 900 de lei”, se arată în comunicatul DNA.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *