Pe 8 oct 2012 a avut loc validarea celor
care au luat concursul de promovare ca judecător la ICCJ. Dacă altădată
asociaţiile profesionale reproşau CSM respingerea în bloc a
candidaţilor, sau dacă presa încerca să facă speculaţii diverse pe acest
subiect, de data aceasta nu a fost nici un fel de dezbatere pe marginea
acestui concurs. Nu a interesat pe nimeni cine a candidat şi cine a
promovat la instanţa supremă în stat. Nici măcar pe cei din sistem.
În această procedură de concurs au
fost implicate aproximativ 140 de persoane în cadrul comisiilor de
organizare, evaluare, subiecte etc. Cheltuielile făcute au atins, cred,
suma de 400.000 lei. Au candidat 16 magistraţi pe 12 locuri. Au reuşit
doi. Doar doi. Concursul a fost declanşat pe 15 martie şi a durat 6
luni. S-au evaluat hotărârile judecătoreşti ale candidaţilor de către o
comisie specială, s-a susţinut un interviu la CSM, apoi s-a dat o probă
scrisă teoretică şi practică examinându-se inclusiv cunoştinţele e
jurisprudenţă a CCR, ICCJ, CEDO şi CJUE.
Cred că procedura s-a dovedit a fi un
eşec. Azi, pe 23 oct.2012, am luat în discuţia CSM necesitatea
modificării legii. E păcat că după câteva luni de aplicare a noii legi
deja trebuie modificată. Dar asta s-a întâmplat din cauza faptului că
nici fostul ministru al justiţiei Predoiu, nici parlamentarii din
comisia juridică nu au ascultat anul trecut opinia celor din sistem.
Câteva cuvinte despre acest proiect:
anul trecut noul CSM a refuzat promovarea la ICCJ doar în urma unui
simplu interviu susţinut în faţa sa, a redactat un Ghid,
acesta a fost contestat în justiţie de către ICCJ, aşa că CSM a
renunţat la Ghid, după care l-a convins pe Predoiu să preia întocmai
prevederile din Ghid într-un proiect de lege, în timpul dezbaterilor din
Camera Deputaţilor ICCJ ş AMR au susţinut că avizul ICCJ privind
candidaţii ar trebui să fie obligatoriu pentru CSM dar acesta din urmă
nu a fost de acord, deputaţii au decis atunci să se facă concurs,
Senatul a respins această variantă în octombrie 2011. Nu a durat decât două luni şi Guvernul a găsit o soluţie e promovare a unui nou proiect oarecum asemănător cu cel respins: asumare de răspundere. Şi astfel, în
nici două săptămâni a fost promovată, dezbătută şi promulgată legea
300/2011. Ce rezultat a produs această lege, tocmai am arătat.
În acest moment, cea mai înaltă instanţă din ţară şi cu cea mai mare presiune asupra ei în privinţa eficienţei, are unul din cinci posturi vacante.
Se impune de urgenţă adoptarea unor soluţii legislative, la care azi am
ajuns de acord CSM şi ICCJ. Rămâne ca MJ şi Parlamentul să accepte
opinia profesioniştilor.












Procedurile de promovare la ICCJ trebuie sa se bazeze pe COMPETENTA si INTEGRITATE, sa fie cat se poate de exigente dar de parcurs intr-un timp rezonabil de scurt. Criteriile de inscriere pentru a accede la ICCJ trebuie sa fie deasemenea pertinente si exigente. Toate acestea sunt necesare pentru ca analizand istoricul post-decembrist al acestei institutii veti constata ca multi cofetari sau bucatari, mai ales din aparatul administrativ al Parlamentului, cu diplome de jurist procurate pe cai oculte au ajuns la ICCJ la varste crude sau destul de fragede batjocorind actul de justitie.