Fostul judecător Stan Mustaţă a fost condamnat, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti, la 10 ani şi 8 luni de închisoare. Mustaţă este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. Acesta ar fi cerut bani de la persoane condamnate sau inculpate pentru a da soluţii favorabile în dosare. Decizia instanţei nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casație și Justiție, anunță Realitatea.net.
Instanța i-a aplicat lui Mustață și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorității de stat și de a exercita o profesie juridică, pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Stan Mustață, judecător la Curtea de Apel București — Secția a II-a penală, a fost arestat pe 30 aprilie, în aceeași zi în care se pregătea să pronunțe o nouă amânare în Dosarul ICA al lui Dan Voiculescu, și ulterior trimis în judecată pentru că a cerut bani, în mai multe rânduri, de la persoane condamnate sau inculpate pentru a da soluții favorabile acestora. Stan Mustață a fost acuzat că ar fi solicitat bani in Dosarul Transferurilor, de la Mihai Stoica, dar și în alte dosare. Fostul judecător a devenit celebru și pentru convorbirile lui din closet, când încerca să se ferească de interceptările procurorilor.
Mai mult, pe Realitatea.net.












Acest caz ofera imaginea deplorabila cum s-a facut JUSTITIE in Ro din 1989 pana in 2015.In anii ,90 si primii ani din 2000 cu ajutorul justitiei au fost strambate adevarul si dreptatea urat de tot dupa apucaturile unor facaturi biologice din acest sistem judiciar.Cand revedem cine a condus JUSTITIA dupa 1990 si cine sunt astazi persoanele in cauza orice om cu ganduri bune face apoplexie. Asta dovedeste ca multe necunoscute mai pot exista in ADN-ul poporului roman.