La începutul anului 2015, Societatea Academică din România a primit invitaţia de a participa la lucrările Grupurilor de Lucru constituite pentru implementarea acţiunilor prevăzute în Strategia pentru Consolidarea Administraţiei Publice (SCAP) 2014-2020, prin care se urmăreşte ca, până în anul 2020, în România să existe “o administraţie publică eficientă şi receptivă la nevoile societăţii”.
Prin publicarea Tezelor prealabile, în luna iulie, pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, avem oficial o imagine a problemelor şi nevoilor din administraţia publică, ceea ce deschide calea spre o serie de dezbateri concrete, referitoare la ce anume ar trebui să conţină viitorul Cod. Societatea Academică din România a fost, în multe rânduri, singurul ONG reprezentat la reuniunile Grupului de Lucru pe Codul Administrativ, motiv pentru care este într-o poziţie excelentă să susţină în faţa reprezentanţilor Guvernului, UAT-urilor, agenţiilor de stat şi celorlalţi participanţi propuneri şi soluţii concrete venite din partea societăţii civile.
Istoricul dezbaterilor până în prezent. Legile fără dinți, luate la puricat
Printre primele subiecte supuse dezbaterii a fost cel al răspunderii administrative, ridicându-se mai multe probleme cum ar fi absenţa din textele multor legi a rubricii de sancţiuni. Aici, inclusiv L544/2001 şi L52/2003 ar putea fi îmbunătăţite, pentru a cuprinde sancţiuni mai clare, inclusiv pentru instituţia care nu oferă informaţii de interes public. În momentul de faţă, şi L544/2001, şi L52/2003 sunt deficitare în ceea ce priveşte impunerea respectării prevederilor lor.
O altă problemă a răspunderii ţine de faptul că demnitarii nu răspund disciplinar decât la nivel de principiu în cele mai multe cazuri, precum şi faptul că în cazul delegării de competenţe există aproape un vid legislativ. Delegarea este, pe hârtie, considerată o măsură excepţională, folosită numai în cazuri de urgenţă (asemenea ordonanţelor de urgenţă emise de Guvern). Însă, în practică (tot asemenea ordonanţelor de urgenţă), delegarea este mai mult o regulă decât o excepţie. În plus, există şi problema răspunderii personalului contractual, care a ajuns să umfle rândurile administraţiei, deşi nu are statut de funcţionar public, precum şi necesitatea răspunderii instituţiilor inclusiv pentru inacţiune.
Prefectul să fie demnitar sau funcționar public? Bonus: bătălia pe deconcentrate
Mare parte a discuţiilor referitoare la Cod s-au referit la administraţia publică locală, căutând să îmbunătăţească şi să clarifice rolul principalelor instituţii.
Un punct de divergenţă a fost cel referitor la statutul şi rolul prefectului, existând două variante: una în care prefectul este înalt funcţionar public şi alta în care acesta este demnitar. Decizia finală a fost lăsată la nivel politic, urmând ca ambele variante să fie înaintate. Indiferent de varianta aleasă, atribuţiile prefectului ar urma să fie la fel, motiv pentru care acestea trebuie clarificate. Cele mai importante atribuţii sunt conducerea serviciilor deconcentrate şi controlul legalităţii actelor administrative ale consiliilor judeţene, locale şi ale primarilor. Prin Constituţie (Art. 123, alin. 2), prefectul conduce serviciile deconcentrate, deşi, în practică, acestea sunt conduse de ministerele de resort. Se nasc, deci, controverse legate de cum să se realizeze conducerea efectivă a deconcentratelor, conform Constituţiei. Pe de-o parte, prefectul nu are expertiză să se ocupe şi de servicii care ţin de educaţie şi de servicii care ţin de sănătate, de exemplu iar, pe de altă parte, ministerele adesea nu vor să recunoască faptul că au servicii deconcentrate în subordine. Soluţia găsită aici a fost să se ofere o definiţie clară a deconcentratelor, fără a mai fi nevoie ca ministerele să le declare, iar prefectul să conducă în sensul exercitării unei funcţii de control. Funcţionarea operativă a serviciilor deconcentrate ar urma, deci, să fie asigurată prin metodologia unitară a ministerelor de resort. În acest caz, trebuie să se clarifice şi răspunderea prefectului în caz de neîndeplinire a atribuţiilor.
Orice funcţie publică trebuie să fie incompatibilă cu orice fel de condamnare penală
În ceea ce priveşte încetarea mandatelor, s-a propus ca orice funcţie publică să fie incompatibilă cu orice fel de condamnare penală, nu numai privativă de libertate. În cazul în care Codul este adoptat în foma propusă de Grupul de Lucru, ar dispărea cazurile de parlamentari sau miniştri rămaşi în funcţie după condamnări. De exemplu cu suspendare. Există chiar parlamentari condamnați care suspinau după pensii speciale. Cazuri pe care România Curată le-a semnalat aici.
Printre dificultăţile întâlnite la nivel local se numără problema răspunderii în caz de adoptare prin vot secret a unui act aflat în contradicţie cu legea. În prezent se aplică principiul răspunderii în solidar, prin care şi cei care s-au opus unei măsuri sunt traşi la răspundere.
Legat de secretar, apare nevoia de a reglementa clar cine-i ia locul în perioada de absenţă. Apar multe situaţii în care secretarul se opune unei măsuri a primarului, iar acesta aşteaptă până ce secretarul pleacă în concediu pentru a pune pe altcineva să-şi dea acordul.
Când, cum și de ce se dizolvă Consiliul local?
În şedinţa din 20 august a Grupului de Lucru s-au discutat chestiuni vizând administraţia publică locală, cu precădere alegerea şi dizolvarea consiliilor locale, amintindu-se cazul Rădăuţi, oraş rămas fără primar (în arest) şi viceprimar, fără secretar (mandat expirat) şi fără consiliu local (dizolvat) – situaţie fără precedent la care s-a ajuns din cauza procedurii de dizolvare a consiliului local. Astfel, absenţa nemotivată a 7 consilieri locali a dus la dizolvarea intregului Consiliu. O soluţie aflată în lucru este modificarea legii astfel încât numai mandatele celor care absentează să înceteze, nu ale tuturor. Soluţia ca prefectul să numească prin ordin o persoană, prin detaşare, ca să acopere un vid precum cel produs la Rădăuţi urmează, de asemenea, să fie prezentă în viitorul Cod. Pe lângă acestea, se impun şi alte măsuri de schimbare a regulilor pentru dizolvarea consiliului local.
Pe legea actuală, dacă primarul nu convoacă timp de două luni consecutive consiliul local, sau dacă acesta este convocat, dar nu se reuneşte cu un cvorum legal, acesta se dizolvă, de unde apare necesitatea de a da şi consiliului local posibilitatea de a se strânge măcar o dată pe lună în şedinţă ordinară, dacă până în data de 15 a lunii primarul nu face nici o convocare. De asemenea, s-a propus schimbarea majorităţii necesare pentru diferite tipuri de vot, pornind de la ideea că este nevoie de 50%+1 pentru adoptarea bugetului, dar de 2 treimi „pentru a vinde un scaun”, măsură la care se discută despre posibilitatea eliminării votului secret.
Referitor la transparenţă, una dintre propunerile susţinute cu tărie ţine de posibilitatea ca actele emise la nivel local să poată fi trimise în format electronic spre prefect pentru controlul de legalitate, acolo unde există mijloacele.
În cadrul celei mai recente reuniuni a grupului de lucru privind Codul Administrativ au fost discutate câteva aspecte care ţin de funcţionarea consiliilor locale, anume procedura prin care se supun proiecte de hotărâri spre dezbatere şi documentele obligatorii, transparentizarea procesului decizional de la nivel local şi procedurile de vot.
SAR propune măsuri pentru creșterea gradului de transparență locală
Concret, la nivel local există multe situaţii în care se adoptă hotărâri fără să existe rapoarte de specialitate, motiv pentru care s-a convenit ca prezentarea şi motivarea propunerii, avizul de legalitate al secretarului şi cele două rapoarte de specialitate (de la comisie şi de la compartimentul de resort), care o însoţesc, să devină obligatorii sub sancţiunea nulităţii. Astfel, propunerile care nu vin însoţite de aceste documente nu ar mai putea fi înscrise pe ordinea de zi. Toate propunerile care respectă procedura trebuie, deci, puse pe ordinea de zi în mod obligatoriu. De asemenea, propunerile care sunt respinse nu mai pot fi readuse în dezbatere în aceeaşi zi.
Referitor la transparenţă, reprezentanţii SAR la reuniune au propus să devină obligatorie publicarea pe site a ordinii de zi a şedinţelor de consiliu local cu cel puţin 15 zile înainte de şedinţele ordinare şi cu cel puţin 3 zile înainte de cele extraordinare. Excepţie ar fi numai situaţiile de forţă majoră.
Referitor la vot, discuţia s-a axat pe două direcţii principale: tipurile de majoritate necesare şi procedura efectivă prin care consilierii locali pot vota. S-a propus, deci, că hotărârile care ţin de patrimoniu se pot adopta în continuare cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali, însă s-a cerut clarificarea cazurilor care se referă la patrimoniu. Astfel, a existat argumentul că şi hotărârea de a contracta împrumuturi ţine de patrimoniu şi ar trebui luată cu votul a două treimi.
Votul secret, bătu-l-ar vina!
Pentru că două treimi dintr-o adunare adesea nu dă un număr întreg, s-a prezentat situaţia în care unele hotărâri se iau prin rotunjire în minus. De exemplu, o adunare cu 17 consilieri locali (unde două treimi înseamnă 11,33) adoptă hotărâri cu 11 voturi. Astfel s-a discutat obligativitatea rotunjirii prin adaos, pentru a se asigura o mai mare reprezentativitate.
Fiind deschisă chestiunea votului, s-au discutat felurile în care acesta se poate exercita: ridicarea mâinii, apel nominal şi s-a căzut de acord să fie codificată şi posibilitatea de a vota prin sisteme electronice. S-a propus ca metoda aleasă să fie consemnată în mod obligatoriu în procesul verbal al şedinţei.
Un alt aspect legat de vot este procedura votului secret, anume în ce situaţii se poate adopta şi cât de necesară este. A existat, deci, propunerea ca votul să nu mai poată fi secret.
Dumneavoastră ce părere aveți. Vă rugăm să votați mai jos:
[poll id=”21″]
Ultima chestiune discutată a fost alegerea unui delegat sătesc, care să reprezinte satele care nu au un consilier local. În prezent, acesta este ales cu majoritatea voturilor celor prezenţi în urma convocării primarului, motiv pentru care se întâmplă să fie ales cu numai două voturi. În ciuda dificultăţii cu care se mobilizează cetăţenii în sate, mai ales cele cu populaţie îmbătrânită, s-a propus totuşi stabilirea unui prag minim de prezenţă de 5-10% pentru ca acesta să fie validat.
Următoarea reuniune va avea loc pe 10 septembrie, urmând a se discuta pe text despre funcţionarea Consiliului Local, despre Primar şi despre Viceprimar.
Care să fie statutul viceprimarului: să fie ales de Consiliu sau să fie al doilea ca număr de voturi obținute?
Una dintre problemele mari întâlnite la nivel local ţine de statutul viceprimarului. În prezent, acesta este ales de către Consiliul Local şi, în cazul în care ajunge să ia locul primarului pe orice perioadă de timp, continuă să fie şi membru cu drept de vot în Consiliu. În cazul municipiului Bucureşti și a altor municipii mari, problema este şi mai complexă pentru că există doi viceprimari, fiind neclar care dintre cei doi ia locul primarului în caz de nevoie.
Situaţia actuală creează nu numai probleme de ordin administrativ ci şi politic, deschizând calea spre alianţe ori conflicte post-electorale, care vor fi probabil accentuate de noua lege electorală prin care primarii vor fi aleşi într-un singur tur. Se poate ajunge la cazul în care primarul şi consiliul local au culori politice diferite, alegerile fiind doar debutul (nu finalul), luptelor pentru putere la nivel local, în detrimentul cetățenilor. Există riscul ca viceprimarul şi consiliul local să lucreze împotriva primarului şi, mai grav, riscul ca cineva care nu a primit niciun vot din partea cetăţenilor să ajungă primar.
Pentru a preveni această situaţie, şi pentru a rezolva şi problema apartenenţei viceprimarului la consiliul local, se poate propune o nouă metodă de alegere a viceprimarului. Din moment ce, în practică, se întâmplă des ca viceprimarul să fie contracandidatul primarului din turul secund al alegerilor, acest lucru se poate codifica. Astfel, indiferent că sunt alegeri dintr-un singur tur sau din două, viceprimarul ar fi al doilea candidat ca număr de voturi după primarul ales. În cazul Bucureştiului, al doilea şi al treilea candidat ca număr de voturi ar fi viceprimari, al doilea având prioritate la ocuparea funcţiei de primar în caz de nevoie. Viceprimarul nu ar mai fi, deci, şi consilier local şi nu ar mai putea fi înlăturat altfel decât prin demisie, deces, arest sau alte asemenea circumstanţe, locul fiindu-i luat de următorul candidat ca număr de voturi. Această situaţie ar încuraja formarea de alianţe înainte de alegeri (în loc de după) datorită mai marii predictibilităţi, ar elimina problema primarului care votează în consiliul local şi problema priorităţii în cazul Bucureşti, iar al treilea beneficiu ar fi mai marea legitimitate a viceprimarului care ar lua locul primarului. De asemenea, s-ar elimina şi problemele care apar legat de statutul viceprimarului în caz că se dizolvă consiliul local. Aceeaşi formulă se poate folosi şi în cazul preşedinţilor de Consiliu Judeţean.
Din moment ce dezbaterile pe Codul Administrativ sunt în plină desfăşurare, SAR vă invită să luaţi cât mai activ parte la dezbateri, modificările concrete şi justificabile urmând a fi susţinute de către reprezentantul nostru la următoarea reuniune a grupului de lucru. Așteptăm și primele propuneri pe care vă invităm să le faceți la rubrica de Comentarii, de mai jos.
Este bine ca se lucreaza la un asa numit Cod al Administratiei Publice, dar toata munca este in zadar daca nu exista si garantia APLICARII legilor. In plan local, politia, justitia si primariile au “cozile imbarligate” si nu ai nicio sansa sa-ti faci dreptate. Mafia este omniprezenta si omnipotenta. Ca cetatean esti umilit si furat pe orice cale. Cetateanul este PRIZONIER al statului, al medicului, al avocatului, al functinarului public etc.
IN SFATSIT RASARE SI O RAZA DE LUMINA DIN PARTEA SOCIETATII CIVILE “ELITISTE” CARE SA LUMINEZE CALEA DEMOCRATIEI SI PROGRESULUI Ro.
Daca nu luptam cu tenacitate pentru ceea ce ne dorim , inseamna ca MERITAM ceea ce avem !
Bună ziua,
Mulţumesc pentru interes.
Într-adevăr, orice lucru căpătat se capătă prin luptă. Tocmai de aceea susţinem reforma în administraţie şi luăm parte cât se poate de activ la dezbateri de acest gen. Cu efort, poate că schimbările propuse se vor regăsi şi în forma asumată de Guvern.
Orice propunere concretă este binevenită. Vă voi ţine la curent cu evoluţia.
Şefii din instituţiile publice din România sunt angajaţi pe viaţă (mai exact, până la pensionare), chiar dacă sunt abuzivi, incompetenţi ori corupţi. Astfel, odată ce dau concursul pentru o funcţie de conducere (mai mult sau mai puţin aranjat) la Agenţia Funcţionarilor Publici, alcătuiesc un corp compact şi exclusivist de funcţionari din care se recrutează şefii instituţiilor publice, nu pot fi trecuţi pe funcţii de execuţie, ci doar mutaţi ca şefi la altă instituţie publică (chiar dacă noua instituţie are un domeniu de activitate complet diferit de vechea instituţie) şi nu sunt daţi afară (cu excepţia cazului în care sunt condamnaţi penal). Prin urmare, este imposibil pentru cineva care face studii în străinătate de a accede în corpul funcţionarilor publici de conducere. De fapt, la ora actuală nu există nici o şansă pentru diaspora noastră intelectuală şi pentru vârfurile absolvenţilor de a se angaja într-o instituţie publică (cu excepţia celor în care se scoate un post cu dedicaţie, pentru cineva cu pile). De aici rezultă o mocirlă de nedescris în Administraţia Publică. În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, România s-a modernizat numai datorită faptului că toţi cei care se întorceau de la studiile din străinătate erau angajaţi în posturi de conducere în instituţiile publice. Prin urmare, aceştia au implementat la noi ceea ce au văzut şi trăit în Apusul Europei.
Apoi, şefii din instituţiile publice se bucură de salarii consistente şi de foarte multe privilegii. Astfel, toţi aceşti şefi sunt convinşi că sunt stăpânii adevărului, dreptăţii şi, mai ales, a inteligenţei absolute. Fireşte, fiecare dintre ei se bucură de susţinerea necondiţionată a celorlalţi şefi (superiori direcţi sau colegi), aşa că atunci când unul ajunge la ananghie (fiindcă a dat cu oiştea în gard) problema nu se rezolva, ci se muşamalizează.
De asemenea, toţi aceşti şefi fac promovări şi acordă salarii de merit din bani publici doar după propriile simpatii sau antipatii personale, nefiind obligaţi nicicând să le justifice. În schimb, de multe ori atunci când văd pe cineva priceput în ceea ce face, îl văd ca o ameninţare (pentru postul pe care-l ocupă) şi încep tirul şicanelor, cu scopul de a-l determina să plece sau de a-l izola, făcându-i o imagine extrem de negativă.
Prin urmare, aceşti şefi nu sunt interesaţi să atragă niciodată fonduri europene (aceasta este adevărata cauză a slabei absorbții de fonduri europene), deşi instituţiile pe care le conduc funcţionează doar în limite de avarie şi numai doar fiindcă statul susţine salariile angajaţilor acestor instituţii publice. De altfel, chiar subsemnatul a făcut un proiect de obţinere a unor fonduri europene, încercând să aliniez instituţia la care lucrez la standardul din Apusul Europei, dar şefii mei nu l-au depus sub cuvânt că «de ce să ne legăm la cap, dacă nu ne doare!».
Totodată, sunt prea multe funcţii de conducere în administraţia publică ( unele instituţii au un şef la fiecare 10 angajaţi). Cu toate acestea, când se fac restructurări, se dau afară doar salariaţi cu venituri modeste din posturi de execuţie, iar de cele mai multe ori aceştia din urmă sunt indezirabilii pe care şefii nu-i suportă.
Din toate aceste considerente, orice cetăţean de pe stradă poate fi şef la fel de bun ca oricare dintre şefii instituţiilor noastre publice! De fapt, şefii de instituţii publice din România au doar privilegii (constituind o veritabilă nouă clasă de fanarioţi), dar nici o răspundere şi obligativitate faţă de societatea care-i plăteşte, faţă de instituţia pe care o reprezintă sau faţă de salariaţii pe care ar trebui să-i coordoneze.
Prin urmare, propun ca şefii instituţiilor publice să fie angajaţi pe o perioadă determinată, de 2-3 ani, pe un proiect anume (un fel de contract social, prin care şefii îşi asumă să facă în această perioadă un proiect de modernizare şi deschidere socială pentru instituţia la care sunt angajaţi), iar salariul lor să fie condiţionat de fondurile europene pe care le atrag şi de performanţele sociale ale instituţiilor publice pe care le conduc. Doar aşa, cred, şefii din instituţiile publice nu se vor mai înconjura de camarile, incompetente şi corupte (omniprezente în toate instituţiile publice), ci de personalul cu adevărat competent şi deschis către interesul public.
În sfârşit, concursurile de recrutare în funcţii publice sunt în mare parte aranjate (cu subiecte dinainte ştiute sau prin marcarea lucrărilor pentru a fi recunoscute de corectori) pentru candidaţii agreaţi, iar dacă cineva nedorit ia un punctaj mai mare la testul scris, cei care corectează îl trântesc la interviu. Orice, contestaţie este sortită eşecului, deoarece nici o comisie nu evaluează comparativ lucrările candidaţilor, ci doar pe a celui care face contestaţia, iar interviul nu poate fi contestat. Prin urmare, propun introducerea camerelor de luat vederi în sălile de examen (după modelul bacalaureatului) şi participarea societăţii civile la concursuri în calitate de observatori.
Mulţumesc pentru propuneri. Le aduc în discuţie dar cred că asemenea proceduri tehnice nu fac neapărat obiectul Codului, ci ţin de managementul calităţii sau de gestionarea resurselor umane, ambele discutate în cadrul unor grupuri de lucru speciale, dar tot parte a SCAP.
Legat de numirea conducerii în instituţii pe o perioadă de 2-3 ani pot spune că sunt şanse mici să aibă susţinere, dat fiind că ar însemna un management de tip corporatist în instituţii publice care şi aşa suferă de lipsa unor strategii sau viziuni e termen lung. Există riscul ca managerul sau cine ar fi în conducere să se preocupe numai de indicatorii care i-ar menţine în funcţie şi nimic mai mult. Personal, aş fi de acord cu un mandat limitat la un număr de ani, cu posibilitate de prelungire numai în cazul îndeplinirii unor condiţii minime de performanţă, însă reglementarea acestui lucru nu face obiectul Codului. Ar fi un pas înainte, dar nu neapărat unul suficient, cât timp se păstrează vechile practici de a bugeta numai anul imediat următor, de a nu efectua controale şi verificări sau evaluări obligatorii şi de a-l menţine pe şeful unei instituţii la rangul de faraon peste toţi subalternii. Cred că nişte mecanisme de control interioare, cum ar fi delimitări clare între atribuţiile fiecărui şef, astfel încât să se limiteze ceea ce poate face fiecare ar putea da roade în sporirea eficacităţii administraţiei. Aceasta este, din păcate, o discuţie la alt nivel, mult mai tehnic şi care necesită şi amendarea legislaţiei deja în vigoare, combinat cu stimularea respectării ei.
Apreciez input-ul dumneavoastră şi îl voi transmite mai departe.
1.Salarizarea in administratia publica locala trebuie facuta din bugetul general consolidat iar o parte din banii din impozite, taxe locale,amenzi sa fie folositi la investitii locale.
2. Ierarhizarea salariilor functionarilor publici. Inca se mentine salarizare egala pentru toti functionarii indiferent cu ce te ocupi.
Mulţumesc pentru feedback. Voi susţine la viitoarea reuniune cele propuse.
Stimate Domnule Andrei!
Va multumesc! Sper sa reusiti sa impuneti corectitudinea si competivitatea in institutiile noastre publice si sa le puneti pe acestea cu adevarat in slujba cetateanului de rand! Doar asa copiii si nepotii nostri mai au o sansa in aceasta tara pe care toti cei buni si cinstiti se grabesc sa o paraseasca!
Sunt cateva aspecte legate de functia publica pe care vreau sa vi le impartasesc , din postura de functionar public cu o vechime de peste 21 de ani.
In primul rand, salarizarea functionarilor. Este o greseala sa crezi ca un salariu mare va opri functionarul public corupt sa mai fure! Daca o salarizare corespunzatoare (decenta, in limita posibiliutatilor unei tari ca Romania) nu este insotita si de o legislatie clara, fara posibilitati de interpretare, de masuri de control al activitatilor si , mai ales , de o selectie corespunzatoare a functionarilor( nu doar pregatirea specifica este necesara ci si disponibilitatea functionarului de a se pune in serviciul cetatenilor) , atunci nu vom putea vorbi de o imbunatatire a activitatilor administrative!
Cariera functionarilor publici nu trebuie sa mai depinda intr-o masura atat de mare de sefii unitatilor. Stim ca majoritatea acestor sefi sunt numiti… cum sunt numiti. Interesele lor nu tin de buna functionare a institutiei ci de buna “colectare a darilor” . Un astfel de sef nu va agreea un functionar bine pregatit si onest , va agreea un functionar obedient. Motivele sunt evidente. Un cetatean care-si doreste un viitor in administratia publica trebuie sa stie inca de la angajare care este parcursul carierei sale , daca isi face treaba in mod onest si eficient.
Organizarea concursurilor de ocupare a unei functii publice de conducere sa se faca in maxim 3 luni de la eliberarea acelui post , in caz contrar, responsabilul cu organizarea concursului sa fie sanctionat disciplinar cu amenda administrativa . Ba mai mult, eu as propune ca acel post de conducere sa fie desfiintat daca in urma a doua sau trei concursuri succesive nu s-ar ocupa! Astept cu nerabdare sa-i vad pe sefii de regionale administrative, care au cateva birouri in componenta, asumandu-si responsabilitatea ptr acele birouri unde nu s-au organizat sau ocupat functiile de conducere!
Si uite asa ajungem la delegarea competentelor, atributiilor, sarcinilor catre subordonati. Sunt multi sefi care-si deleaga competentele ptr a scapa de raspundere. Prea multi. In fapt, deciziile importante le iau tot ei dar nu si le asuma! Si-atunci , de ce vrei o raspundere mai mare daca nu-ti asumi responsabilitatile? Ghici ,ciuperca, ce-i ?
E clar ca trebuie sa existe situatii clare , bine definite si limitate in timp , competente bine stabilite si responsabilitati atribuite functie de postul si rolul pe care-l ocupi.
Ma opresc aici , nu inainte de a afirma ca trebuie sa existe la nivelul societatii civile dorinta si , mai ales, convingerea de a transforma Administratia Publica intr-o administratie profesionista, eficienta, onesta si respectata. Sunt atatea aspecte ale vietii cotidiene care depind de Administratia Publica incat eu cred ca este una din cheile importante in dezvoltarea unei societati sanatoase! Ganditi-va cate socuri s-ar absorbi avand o administratie f buna, chiar daca la guvernare ar veni o seama de nepriceputi!
Bună ziua şi mulţumesc pentru feedback.
Într-adevăr, temele propuse de dumneavoastră se au în vedere iar textul Codului cuprinde şi capitole speciale pentru Răspunderi şi delegarea de competenţe, în care se caută în mod special responsabilizarea instituţiilor şi a conducerii. Voi susţine propunerea legată de ocuparea funcţiilor de conducere în maxim 3 luni, deşi această măsură pare a fi mai potrivită unei amendări a legii Administraţiei Publice decât a unui Cod.
Voi încerca să obţin şi un draft în format editabil al formei actuale a Codului, pentru a primi sugestii concrete, pe text, în urma dezbaterilor. Orice alt feedback este binevenit