Râuri distruse cu dreptatea în mână. Povestea omului care a convins Comisia Europeană de abuzurile autorităților în cazul micro-hidrocentralelor din Făgăraș

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a înștiințat România de declanșarea procedurii de infringement din cauza microhidrocentralelor construite în Munții Făgăraș. Procedura vine după lupta desfășurată pe parcursul mai multor ani de către cetățeni și organizații de mediu. România Curată vă prezintă povestea lui Ovidiu Mihuț, profesorul din Curtea de Argeș, care luptă de cinci ani împotriva încălcării legilor de către constructorii micro-hidrocentralelor de pe versantul sudic al Făgărașului, de pe râurile Capra și Buda. Deși, mai corect spus, e ”fostele râuri” Capra și Buda. Declanșarea infringementului nu-l bucură în mod deosebit pe Ovidiu Mihuț (deși dovedește că a avut dreptate), pentru că râurile au fost distruse. Există, totuși, o bucurie majoră: faptul că demersurile lui au blocat distrugerea altui râu al Făgărașului: Topolog.

***

Citește și: EXCLUSIV/ CARACATIȚA MHC. Cine a distrus râurile din Făgăraș și a băgat România în infringement. De la partenerul ginerelui lui Băsescu la socrul lui Ponta

***

”Râuri fără trup”

România a mai inventat un concept: “râul fără trup”. E vorba de râuri care nu au secat, le vedem albia, dar nu și apa din ele, deși au apă berechet. E vorba de acele râuri care nu mai curg pe la suprafață, ci au fost pur și simplu transformate în canalizări ce curg pe sub propria albie. Asta nu datorită vreunui fenomen natural misterios, ci fiindcă găști de milionari corupți și conectați politic și le-au însușit și le-au sluțit din lăcomie. Așa e cazul microhidrocentralelor din Făgăraș de pe pâraiele de munte Capra și Buda. UE a declanșat procedurile de infrigement asupra României, pe motiv că politicul din țara noastră își bate joc de ceea ce înseamnă grija față de ariile protejate și de reglementările comunitare în domeniu, aspecte sesizate de un cetățean care iubește muntele și de WWF.

scrisoare CE Ovidiu MihutTotul a început de la Ovidiu Mihuț, un profesor de provincie, de loc din Curtea de Argeș, care are hobby-ul pescuitului în râuri de munte: “Era în 2010. Mergeam la pescuit, că râul e aproape de Curtea de Argeș, împreună cu niște amici la un concurs și așa am descoperit cu stupoare că râul e supus agresiunii utilajelor. M-am interesat ce trebuie făcut, am cerut documente și am aflat că se fac microhidrocentrale într-o zonă protejată, sit NATURA 2000, și mi-am dat seama că nu e în regulă ce se întâmplă acolo. Am studiat legislația care era în vigoare și mi s-a confirmat bănuiala că ce se întâmplă e ilegal. Era evident că investitorii n-aveau voie să intre cu utilajele-n apă, conform acordului de mediu pe care l-am obținut de la Agenția de Protecția Mediului. Și era evident că proiectul pe care oamenii de afaceri îl executau în teren nu era același cu cel care fusese aprobat pe hârtie. Am adresat o mulțime de petiții și cereri către autoritățile județene și naționale, în care am cerut explicații pentru ce se-ntâmpla acolo. Așa a început opoziția față de acest proiect, care nu e îndreptat împotriva energiei verzi, ci împotriva modului cum autoritățile și investitorii au înțeles să trateze acest aspect”.

***

Râul Capra, înainte de construirea micro-hidrocentralei

PI capra imediat aval pod Braia INAINTE de lucrariCe a mai rămas după excavatoare…

Raul Capra

”Totul este în regulă”

În 2010, când a făcut primele solicitări la autoritățile județene și cele naționale, pentru a verifica legalitatea șantierelor, i s-a răspuns că totul este în regulă: “Actele sunt beton. Așa mi-au spus. Nici când au văzut că povestea apare în media nu și-au făcut prea mari griji. Mi-am dat seama că e o afacere transpartinică, pentru că era vorba de cei mai puternici oameni din județ, care erau susținuți până la nivelul Guvernului, dacă nu chiar mai sus, lucru dovedit de faptul că Laszlo Borbely a declarat că totul e în regulă și i-a susținut din plin. A fost personal și-a vizitat locul în 2011 și n-a văzut nimic ilegal”.

În această bătălie cu Ministerul Mediului, cu Garda de Mediu, cu Apele Române, cu autoritățile locale și cu milionarii Piteștiului, Ovidiu Mihuț a avut la rândul său sprijin. Dar tot o implicare civică: “În toată acțiunea asta au mai existat doi oameni: Bogdan Vasilescu, un prieten pescar care s-a implicat pe banii și pe motorina lui să mă ajute și un specialist de la ANPM, care chiar ei, în agenție erau conștienți de încălcările legii în cazul acelor proiecte de MHC, dar nu-și puteau exprima public părerea din cauza presiunii politice și care mi-a explicat care sunt chichițele din spatele acestor autorizații și avize care permit construcția de microhidrocentrale. Fără el nu m-aș fi descurcat, că legislația e una foarte nișată, încât până și procurorii și judecătorii își prind urechile în ea”.

Profesorul de provincie a continuat să trimită sesizări la autorități, însă și-a rafinat tehnica, în speranța că va deveni mai convingător: ”În sesizările pe care le-am făcut, am luat acceptul mai mai multor organizații de mediu, le-am cerut să-mi delege mie dreptul de a purta corespondența cu autoritățile, pentru a da forță sesizărilor noastre. Practic am fost numai eu și încă doi amici, dintre care unul pescar ca și mine și celălalt care a lucrat în domeniu și mi-a explicat legislația și unde sunt șmecheriile”.

După ce toate autoritățile județene și de la București, în frunte cu Ministerul Mediului și Garda de Mediu i-au dat aisgurări că totul e în regulă, Ovidiu Mihuț a bătut la porți mai mari, sperând că va fi auzit: “În 2012 am sesizat Comisia Europeană, când am văzut că autoritățile române o tărăgănează. Mi-au dat un răspuns după vreo 4-5 luni, în care mi-au spus că e posibil să fi constatat niște nereguli și mi-au spus că au început să verifice. În 2014 m-au chemat la Bruxelles, dar eu le-am spus că nu mă pot deplasa acolo din motive financiare, că eu sunt doar un profesor din Curtea de Argeș. Atunci au venit ei la București și ne-am întâlnit acolo. Le-am demonstrat prin fotografii făcute de mine înainte, în timpul și după lucrări, că nu e așa cum spun autoritățile. Acum, în 2015, după 2 ani și ceva după sesizarea mea, a început procedura de infringement. Însă eu n-am nici o satisfacție, că n-am rezolvat nimic. Avem infringement-ul, dar râurile sunt moarte. Nu mai există. Măcar să salvăm celelalte râuri care-au rămas. Asta ar fi satisfacția”.

Ce a observat un simplu cetățean și ce s-au făcut că nu văd autoritățile

În toți acești ani Ovidiu Mihuț a fost martorul neputincios al pseudo-civilizării muntelui: “De la izvor, de sus, de la o mie și ceva de metri altitudine, apa toată e captată. Aceste microhidrocentrale sunt în salbă. Apa captată vine prin țeavă la următoarea microhidrocentrală. Nu vă imaginați că apa care scapă de la o microhidrocentrală e lăsată să curgă natural pe albia veche, ci curge printr-o conductă la vale de la o microhidrocentrală din salbă la următoarea și tot așa. În locul albiei pârâului e o succesiune de conducte, ca la apa de la robinet. Apa e captată de la punctul A la punctul B, punctul B fiind punctul terminus. Pe parcurs mai vin pâraie din dreapta și din stânga, care se varsă în pârâul principal. Pârâul principal nu mai există, că e captat prin conducte din vârf până la vale. Însă fiecare microhidrocentrală din salbă are în plus față de țevile prin care vine apa din amonte, câte un baraj de captare a apei care vine din pâraiele laterale. Noi, în locul unui pârâu de munte, am făcut o țeavă din vârful muntelui până jos și-i spunem pompos energie verde. Aceste proiecte au afectat iremediabil biodiversitatea. În primul rând pentru că au luat apa. Au lăsat o albie aproape seacă, pe care nu curge constant un debit ecologic, cum prevede legea și nu mai oferă condiții de viață pentru pești. Anul trecut am trecut cu tenișii în picioare albia râului. În plus, au modificat structura geomorfologică a albiei. Cascadele le-au aruncat în aer, le-au concasat. Noi, pescarii, n-aveam voie să pescuim în pâraiele alea de munte decât de la 1 mai la 15 septembrie, că era prohibiție conform legii. Iar ăștia au intrat cu excavatoarele, cu dinamita, cu toate utilajele alea și au măturat de la un cap la altul toată valea. Au intrat și au dinamitat albia și au nivelat-o, exact cum se face un drum forestier.  Acele pâraie ce izvorăsc de la 1700 de metri și curg printre pietre reprezentau niște peisaje din filmele lui Walt Disney. A fost Grădina Edenului. Acum acele albii au devenit un Auschwitz al pâraielor de munte. Eu sunt pescar și alea sunt pâraie de munte cu păstrăv. Păstrăvului în primul rând îi place apa foarte oxigenată. Pe râurile unde s-au făcut microhidrocentrale, apa trece prin țevile alea. Cum să trăiască păstrăvi în țevi? N-au lumină, n-au hrană. Ce mănâncă în țevile alea? În plus e umiditatea aia așa de mare în țevile alea, că un pește nu ar putea rezista închis acolo ca în conservă. Și paletele alea de la turbine îl omoară când apa ce curge prin țevi ajunge la ele. În mod absurd, în 2010 și 2011 am sesizat și Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură, iar ăștia au zis că n-au constatat mortalitate piscicolă în râurile alea, că n-ar fi pește în ele. Asta în contextul în care în anul ăla noi, pasionații de pescuit, tocmai făcusem în 2010 acolo un concurs de pescuit”. L-am întrebat pe Ovidiu Mihuț de unde mai bea apă căprioara, dacă acele râuri de munte acum  sunt trase prin țevi. Răspunsul lui: “Trebuie întrebată căprioara”.

Râul Buda, înainte și după dezastru

UBI albie Buda River inainte instalat conducte in zona amonte 800 m punct LeucaUB4 Buda riverconducte instalate in albia buda noiembrie 2011 intre pod 2 si pod 3 UBA Buda River noiembrie 2011conducte in albie amonte punct Leuca 800m

Încălcări grave ale legii, ignorate ani la rând și nesancționate nici acum

Încercând să țină pasul cu autoritățile care-l duceau de nas, Ovidiu Mihuț s-a autoinstruit în domeniul legislației de mediu. Acum e expert. Cel mai grav aspect din punct de vedere legal observat de el pe râurile Capra și Buda e că investitorii nu doar că au confiscat apa de pe albia pârâului de munte, ci i-au distrus în mod iremediabil și albia, îngropând conductele prin care curge apa captată, sub albia minoră a râului, care e domeniul public al statului. Mai mult, Ovidiu Mihuț susține că investitorii de pe râurile Capra și Buda nici măcar nu au contract de închiriere cu autoritatea statului care administrează pâraiele, pentru suprafețele de teren străbătute de conductele lor. Asta, în opinia sa, înseamnă că statul vrea să se lase păcălit de oamenii de afaceri respectivi: “Firmele și-au pus problema unde pun conductele și au găsit următoarea șmecherie. Au dat teren într-o altă parte a județului și au primit de la autorități teren în zona Vidraru. Dar de ce? Ca să justifice unde pun conductele și să nu plătească chiria pentru traseul conductelor, care e exorbitantă. Afaceriștii au oferit terenuri la schimb pentru tot traiectul conductelor, dar în realitate terenul privat obținut la schimb n-are nici o legătură cu traseul real al conductelor, care sunt îngropate în albia minoră a pârâului, care face parte din domeniul public al statului și nicidecum pe terenul lor privat. Însă Administrația Bazinală Argeș Vedea și Agenția de Protecția Mediului Argeș și Garda de Mediu Argeș  timp de mai mulți ani la rând n-au vrut să verifice în teren lucrul ăsta, pentru că sunt foarte puternici. Autoritățile fuseseră notificate de mine și știau că locul pe unde sunt trase conductele nu este teren privat. E o prevedere în legislație, la articolele 11 și 17 din «Metodologia pentru delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă care aparţin domeniului public al statului din 12.03.2007», unde se spune că albia minoră a unui râu este domeniul public al statului, iar râurile de munte sunt ca niște mici canioane, au maluri înalte, fiindcă așa e specificul lor, firul de apă e uneori mărginit de stânci și de zece metri înălțime. Acest specific al râurilor de munte, malurile abrupte, face ca tot ce e cuprins între două maluri să fie albie minoră. Dar cei de la Garda de Mediu s-au făcut că nu văd pe unde este traseul acestor conducte, ca să-i favorizeze pe dezvoltatori”.

Investitorii în MHC-uri de pe râurile Capra și Buda au mai multe avantaje din plasarea conductelor în albie, explică Ovidiu Mihuț: “În primul rând le-au ascuns ca să nu se vadă traseul pe unde vin țevile, ca să nu li se ceară să plătească bani proprietarului terenului, care este statul. În al doilea rând mult mai sigur e ca țevile să fie îngropate în pământ, decât să le spele apa. În al treilea rând e mai simplu să le îngroape, că doar trebuie să sape un șanț, pe când la un amplasament suprateran trebuie să se facă puncte de sprijin pentru conductă, care au costuri mari. Dacă ar fi fost ca traseul conductei să treacă pe terenul privat al firmei, în loc să fie trase prin albia pârâului, traseul ar fi fost mai ocolit și ar fi fost mult mai scump, iar durata de execuție mai mare”.

Ovidiu Mihuț are convingerea că autoritățile nu au fost doar indiferente la aspectele sesizate de el, ci au dovedit continuitate în sprijinul oferit afaceriștilor care și-au construit microhidrocentralele. Indiciile identificate de acesta sunt construcția unui prag de captare în plus pe râul Buda, deși investitorii n-aveau dreptul, iar avizele le-au fost acordate ulterior construcției, întocmai cum s-a petrecut și cu îngroparea țevilor, care nu a făcut parte din soluția tehnică agreată de autorități (traiectul inițial al conductelor fiind semiîngropat sau suprateran) proiectul fiind modificat din mers în teren, iar avizele au venit ulterior, fără să țină cont nici de efectele asupra mediului (distrugerea albiei) și nici de aspectele juridice (faptul că nu exista nici un drept legal de a traversa cu țevile domeniul public al statului în lipsa unui contract de închiriere). De asemenea scărițele de pești nu corespund ca parametri, fiind subdimensionate față de cât cere proiectul. Mai mult, fiind pâraie inscluse într-un sit NATURA 2000, șenilele excavatoarelor și buldozerele nu aveau voie să intre un centimetru în albia râului. După ce și-au îngropat conductele de la MHC-uri, bine consiliați, afaceriștii au declarat că e vorba de măsuri de protecție contra inundațiilor (singurul context legal ce permitea utilajelor să deranjeze pâraiele). Mai mult, lăcomia a fost atât de mare, încât și-au pus o salbă de șapte MHC-uri pe râul Capra, care are doar 12 km. O altă șmecherie a investitorilor a fost că au închiriat de la Apele Române câteva sute de metri liniari în lungul albiilor râurilor, doar pe porțiunile unde sunt barajele și bazinele de captare, toată lungimea străbătută de conducte (majoritatea îngropate), fiind de câteva zeci de ori mai mare, pentru care însă nu se plătește statului român niciun leu.

Cel mai grav însă e în opinia lui Ovidiu Mihuț lipsa de dorință a autorităților de a constata efectele secundare asupra mediului, de după punerea în operă a grozavei salbe de microhidrocentrale: “Problema cea mai mare e că nu mai curge apă deloc acum și seacă albia. A rămas doar 3% din apă. Noaptea o iau toată. Ei lucrează în funcție de cum debitează energia în sistem și doar când nu lucrează și nu au nevoie de apă, preaplinul îl dau afară și și-l deversează pe albia veche și îl captează la următoarea. Ai impresia că acolo curge apă, dar de fapt apa curge pe albie doar accidental, când și când.  În rest apa curge doar prin țevi”.

După o puzderie de solicitări, contestații, plângeri, ce au ajuns până la Ministrul Mediului și Șeful Gărzii de Mediu (Silvian Ionescu – n.r.), după ce toate autoritățile i-au spus că lucrurile sunt în perfectă legalitate, Ovidiu Mihuț a trimis în iunie 2012 notificări unei pleiade de europarlamentari români din toate partidele (Daciana Sârbu, Renate Weber, Iuliu Winkler, Corina Crețu, Cristian Silviu Bușoi, Laszlo Tokes, Adina Vălean, Victor Boștinaru, Ramona Mănescu și Jean Marinescu) dar nu i-a răspuns nici măcar unul.

După plecarea Guvernului Boc și instalarea Guvernului Ponta, în luna octombrie 2012, Garda de Mediu, forțată atât de reclamația făcută la CE în martie 2012, cât și de presiunea mediatică (investigațiile de la DW și France Presse și cele din presa centrală de la București), a decis într-un final meargă în inspecție în teren și să recunoască acele ilegalități sesizate încă din 2010 de Ovidiu Mihuț.

Inspecție care nu s-a lăsat cu nicio consecință pentru investitori, profesorul voluntar fiind nevoit să facă plângere în instanță. A încercat să facă plângerea un ONG, Salvați Dunărea și Delta, dar li s-a zis că nu au calitate procesuală. Mihuț s-a dus atunci la DNA, care a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș. După doi ani în care s-a făcut o expertiză care a evidențiat că da, țevile sunt îngropate sub albia râului, procurorul de caz a închis dosarul, spunând că autoritățile care au emis avizele și autorizațiile de construcție nu au comis nimic ilegal! Asta deși raportul Gărzii de Mediu din octombrie 2012, care spusese că s-au comis ilegalități, fusese atașat la dosarul de pe masa procurorilor.

Suntem în iunie 2015 și Ovidiu Mihuț deși a ajuns să cunoască  microhidrocentralele din Făgăraș ca pe proprii copii, încă are două mari dileme: “Schița cadastrală cu delimitarea albiei minore a râurilor afectate prin îngroparea conductelor, de ce nu există, că orice lucrare se face pe o schiță cadastrală, nu?  Tot ce am semnalat eu autorităților române și au zis că e în regulă, acum Comisia Europeană zice că nu. Cine plătește?”.

A salvat un al treilea râu de aceeași milionari

Buda și Capra erau deja două pâraie de munte unde șantierul începuse, când le-a descoperit Ovidiu Mihuț și în ciuda zbaterilor sale, nu a putut să le mai salveze. Însă a aflat că patronii firmelor microhidrocentralelor de pe Buda și Capra au pus gând rău unui al treilea râu, poziționat la vest de râul Capra: “Topolog e un râuleț de 11 km care izvorăște din Negoiu, deci e pe o vale paralelă, a fost și el vizat de același investitor, care am aflat că a făcut cerere la Administrația Bazinală Vâlcea. M-am înfiorat, că ăla e râul copilăriei mele, eu am crescut la țară acolo. Am făcut un apel public intitulat «prietenii Topologului», să încercăm să salvăm acest râu, să nu aibă soarta celorlalte două și să facem un studiu de impact pe bune. Anunțurile pentru strângerea de fonduri au fost puse de un amic pescar de la un club de pescuit sportiv din Sibiu și au strâns ei, membrii asociației, vreo 6000-8000 lei, nu mai știu exact. În timpul ăsta a văzut și WWF anunțul, că vrem să facem studiul și m-au întrebat dacă se pot implica și ei și care sunt condițiile de colaborare cu mine. Le-am zis că râul nu-i al meu, să pun eu condiții și că singura mea condiție e să-l salvăm. Cei de la WWF s-au implicat și cu parte financiară și științifică. Am angajat experți de la o universitate de stat care au făcut un studiu complex, care să acopere toată paleta în ce privește biodiversitatea. Tovarășii mei, pescarii din Asociația «Muscă 13» i-au susținut, au plătit masa, cazarea, mașinile pentru transportul cercetătorilor. S-a făcut pescuit științific prin diferite metode pentru identificarea populațiilor de pește, au luat probe de nevertebrate din apă, probe de sol etc. La probele de apă au găsit o calitate ecologică bună sau foarte bună. Am făcut studiul ăsta pentru a demonstra în eventualitatea unui proces în instanță, că în conformitate cu Strategia Națională Hidroenergetică, râurile cu calitate ecologică foarte bună nu sunt oportune pentru construcția de microhidrocentrale. Urmare a acestui studiu și a presiunii de media în decembrie 2014 a fost refuzată eliberarea avizelor pentru demararea proiectului”.

***

Nota redacției: Procedura de infringement împotriva României declanșată împotriva României a pornit de la reclamațiile privind ilegalități și abuzuri semnalate din două surse independente. Pentru pâraiele și torenții care scaldă versantul nordic al munților Făgăraș sesizarea a venit din partea WWF în anul 2013. Pentru pâraiele care scaldă versantul sudic al masivului Făgăraș, sesizarea a venit din partea profesorului Ovidiu Mihuț în martie 2012, un cetățean din orășelul Curtea de Argeș, care, pe când se deplasa la un concurs de pescuit, a văzut utilaje batjocorind muntele. Și eu și tu putem fi ca el, atunci când vedem că autoritățile fac front comun cu cei care încalcă legea. Doar așa vom avea o Românie Curată.

***

„Lucrările de pe Capra și Buda au devenit un arhetip al distrugerii râurilor de munte din România, acest caz de investiție de ”succes” fiind multiplicat de zeci sau de sute de ori pe tot cuprinsul țării, fapt ce a determinat suspiciuni privind existența unor fapte corupție și a stat la baza declanșării procedurii de infringement.„

Ovidiu Mihuț

***

Citește și: EXCLUSIV/ CARACATIȚA MHC. Cine a distrus râurile din Făgăraș și a băgat România în infringement. De la partenerul ginerelui lui Băsescu la socrul lui Ponta

***

Râul Topolog, salvat momentan de la distrugere, în urma luptei profesorului din Curtea de Argeș. Filmare TVR Cluj, Emisiunea ”Natură și Aventură”


Recomandări

32 thoughts on “Râuri distruse cu dreptatea în mână. Povestea omului care a convins Comisia Europeană de abuzurile autorităților în cazul micro-hidrocentralelor din Făgăraș

  1. Calin

    Trebuie inteles faptul ca toate microhidrocentralele sunt ilegale, pentru ca, intr-o tara cu clima continentala, unde raurile au pierdut in ultimii 20 de ani 15-20% din debit datorita despaduririlor, nu mai poti lua din debit fara sa afectezi grav corpul de apa si pe vaile inguste ale Carpatilor nu se pot plasa aductiuni fara sa fie mutilata albia. Deci se incalca principiul non-deteriorarii starii corpurilor de apa din Directiv Cadru privind Apa. Infringementul a venit doar pe aceste rauri pentru ca doar pe acestea s-au facut plangeri documentate la Comisie. Societatea civila de mediu din Romania nu poate nici pe departe sa faca fata la tote dezastrele ecologice perpetuate cu complicitatea autoritatilor corupte de mediu. Si, atata vreme cat Ministerul Mediului, cu toate institutiile de sub umbrela (mai ales statul in stat comunistoid Apele Romane), nu este restructurat din temelii, dezastrul va continua in progresia exponentiala de acum si vom ajunge in vreo doi ani sa mai avem doar 2% din natura autentica pe care o mai aveam in urma cu 5 ani.

    Reply
    • pehash

      Partea buna este ca daca au ingropat tevile tot ce trebuie sa facem este sa le distrugem barajele de captare. Uneori raspunsul trebuie sa se coboare la nivelul faptei…

      Reply
      • Mariana

        Sustin intocmai. Dar trebuie sa ne unim, sa face echipe, sa ne dotam si ..sa actionam. Va garantez ca nu vom avea nciun fel de repercursiuni ptr ca deja eista dovada ca MHC sunt ilegale

        Reply
  2. Pingback: Râuri distruse cu dreptatea în mână | Povestea omului care a convins Comisia Europeană de abuzurile autorităților în cazul micro-hidrocentralelor din Făgăraș | Nasul.tv

  3. Pingback: Râuri distruse cu dreptatea în mână | Povestea omului care a convins Comisia Europeană de abuzurile autorităților în cazul micro-hidrocentralelor din Făgăraș - Stiri Presa Online

  4. DN

    O singura tara avem, nu are sens sa o distrugem !!!

    O sa ne uitam in curand la TEVI si nu la TARA NOASTRA !!!

    Reply
  5. Adrian

    Situație gravă e și în cazul balastierelor din luncile râurilor mari. Se primește (dacă se primește) acord pentru o anumită suprafață și o anumită adâncime, și se exploatează altă suprafață și altă adâncime. Problema e că această materie primă va fi procesată, fără ca procesatorii să-și pună problema trasabilității reale a produsului.

    Reply
  6. Gabriel Blazsani-Batto

    Sabotati, sabotati, sabotati! Ce face un tub de spuma poliuretanica ajuns la elice… Si tevile alea sunt de titan? Cu nesimtire au fost puse, cu nesimtire trebuie date jos.

    Reply
    • Mariana

      Subscriu. Cum am spus mai sus: trebuie sa ne unim, sa facem echipe ( tot e vara si cald afara..o drumetie cu rucsacul in spate , se impune ) sa actionam.

      Reply
  7. Arion Iulian

    Il propun omul anului 2015 in Romania.
    Activitatea sa si a organizatiei trebuie sustinute financiar de noi toti.
    Daca acceptati donatii, atunci comunicati si unde pot fi facute.

    Cu respect pentru astfel de oameni,

    Iulian Arion

    Reply
    • Calin

      Eu am vrut in urma cu trei ani, cand am aflat de cauza sa nobila, sa virez cei 2% din impozitul pe salar spre ONG-ul sau si l-am contactat si asa am aflat ca nu are un ONG ci duce lupta de unul sigur, cu mici ajutoare de la altii, precum Dan Pavaloiu. Ulterior am aflat ca a avut parte si de sabotari din partea unor ONG-uri de renume (sau cel putin persoane in cazul unor ONG-uri). Oricum, el a facut mai mult pentru natura decat 50 de ONG-uri de mediu, si inca face. In Romania nu doar autoritatile de mediu trebuie reformate, ci si societatea civila de mediu are nevoie de restructurare si epurare.

      Reply
  8. MOISI PETRUTA

    Va rog sa accesati
    https://naturealert.eu
    pentru a va spune parerea privitor la doua directive europene( Directiva Pasari si Directiva Habitate), care, modificate dupa vrerea presedintelui C E, dl Juncker, vor continua distrugerea ecosistemelor acvatice si terestre, pierderea biodiversitatii, intretinute, printre altele, si de proiecte pentri construirea de micro-hidro centrale.
    In plus, puteti folosi prilejul oferit de dezbaterea publica pe tema Planurilor de Management pe Bazine Hidrografice, bun prilej pentru a va exprima punctul de vedere si trimite un semnal Autoritailor Bazinale pentru Apa (ABA).

    Este bine ca s-a demarat procedura de ‘infringement’ doar ca tot romanii vor plati daune substantiale lunare si nu cei care se fac vinovati de aprobarile date. Felicitari Domnule Profesor!

    Reply
  9. BMG

    Unde putem scrie ca nu vrem sa platim din bani nostri aceasta energie verde? Carui minister?

    Reply
    • Dora

      Acel pasaj criminal din legea 220/2008 care ne obliga sa-i sponsorizam pe mafiotii care ne extermina raurile a fost introdus in 2011 prin ordonanta de urgenta. Doar guvernul, printr-o alta ordonanta, sau parlamentul ne pot scapa de cel mai abuziv bir imaginabil. Dar cum si parlamentarii si ministrii au interese legate de aceasta mafie, nicio sansa!

      Reply
    • Mariana

      Evident ca Min. Energiei.
      Dar cei care au dat legile in cardasie cu criminalii din mediu sunt Agentia Nationala pentru Reglementare in Energie si Guvernul care a dat Hot de Guvern prin…..ASUMARE .
      Eu mi-am propus sa studiez bine toata acele H.G precum si prevederile ANRE ca sa inteleg cum au inbirligat treaba ca sa fi elegala si voi face un grup pe fb unde sa ne unim pentrua actiona. Cred in momentul asta ca guvernul trebuie actionat in judecata
      Nu aveau dreptul sa ne impuna ssa platim certificate verzi si cogenerare, bani care intra in buzunarele criminalilor de mediu

      Reply
  10. Adrian's

    Cu o randunica nu se face primavara ! Acest domn este un om cu demnitate. Sper ca oamenii sa-l sustina si sa-l apere de ce-i rai.

    Reply
  11. George

    Ne distrugem natura ca sa avem energie “verde”.
    Macar muntii lasati-i intacti, singurele locuri unde mai poti gasi aer si apa curata. Si liniste. Natura si apa ar trebui sa ramana proprietate publica, nu sa fie confiscate pentru profit.

    Reply
  12. Daniela

    De ce a trebuit sa bage apa in conducte? S-au mai facut hidrocentrale dar riurile erau lasate la suprafata.
    F. bun articol si bravo d-lui Mihut.

    Reply
  13. Pingback: EXCLUSIV/ CARACATIȚA MHC. Cine a distrus râurile din Făgăraș și a băgat România în infringement. De la partenerul ginerelui lui Băsescu la socrul lui Ponta | România curată

  14. Pingback: Pe Net 17.06.2015 |

  15. Pingback: DOCUMENTE OFICIALE: Ce ascundeau atacatorii ecologiștilor de pe Râul Alb. Tăierile de copaci nu aveau aprobare și șeful Romsilva implicat direct în scandal | România curată

  16. dorint

    Extraordinar acest exemplu , care ne arata ca determinarea si hotararea unui singur om poate face multe .
    Acei nemernici care au batjocorit muntele ar trebui amendati cu sume astronomice si pusi sa refaca habitatul dinaintea distrugerii!

    Reply
  17. marian

    Din nefericire problema este veche de cel putin 5 ani. Toata clasa politica este complice la distrugerea Tarii.
    Institutiile ce trebuiau sa gandeasca bine ceea ce fac,au preferta sa adopte politica strutului- in primul rand ANRE si Ministerul Mediului . Cu toata mediatizarea cazului , nu s-a facut si nu se va face nimic !Cum mai poate fi considerata presa a 4-a putere in stat, cand se complace in acesta stare de fapt? Pentru anumiti oameni din presa, acesta este numai un subiect .

    Reply
  18. georgeta trandafir

    aceeasi situatie o gasiti daca mergeti de la sebes in sus spre transalpina.

    Reply
  19. Maria

    Multumim d-lui Mihut pentru daruire, consecventa si putere. Si rog frumos pe cei ce se pricep si sunt avizati sa ne spuna ce putem face sa-i oprim pe acesti criminali si sa si plateasca pentru raul facut.
    Acum observ ca postarile pe forum sunt majoritatea din 2015. Cum pot sa aflu ce s-a mai petrecut de atunci?
    S-a creeat un grup de initiativa sau vreo petitie? Imi vine sa plang de durere si sa urlu de neputinta!

    Reply
  20. BOGDAN

    tot respectul domnule Mihut daca totul este foarte rau as vrea sa se intample tot un rau sau un bine pt populatie sa ajute si DUMNEZEU sa ne scape de cei responsabili pe distrugerea naturi si ei si restu famililor lor sa moara in accident de masina AMIN

    Reply
  21. BOGDAN

    naturii sa i ajute DUMNEZEU in cazul in care vor indrepta lucrurile sa lase apa sa -si faca datoria pe acest pamant au furat amintirile multor oameni viata multor aminale sa se opreasca si sa indrepte ce au stricat.

    Reply
  22. Ovidiu Radu

    Știe cineva statusul acestui dezastru in anul 2016? S-au oprit lucrările? Va rog sa îmi răspundeți dacă aveți informații. Sper sa pot contribui cu ceva!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *