Endemit al Carpaților Orientali Estici, floarea Saussurea Porci (Păiușul lui Porcius) a fost descoperită în doar două amplasamente la nivel mondial, unul fiind în Munții Rodnei și celălalt la o distanță de aproximativ 100 kilometri, în Carpații Păduroși, pe teritoriul Ucrainei. Specia a fost descoperită în 1856 de botanistul Florian Porcius în apropierea Vârfului Corongiș din Retezat. Ulterior s-a pierdut urma acestei specii extrem de rare și s-a crezut că a dispărut, până în 1902, când, la 86 de ani, bătrânul academician Florian Porcius a regăsit un exemplar „rănit de pășunat” din plăntuța sa de suflet. Timp de 112 ani s-a crezut că acea specie a dispărut definitiv de pe teritoriul României, unicul nucleu rămas fiind cel din Carpații ucrainieni. În 2014 însă, o echipă de biologi care au bătut munții Rodnei, au redescoperit o „mică populație” din Păiușul lui Porcius. A fost veselie mare și s-a anunțat de îndată că încep demersurile pentru plasarea plantei în „protecție strictă”. La aproape 2 ani și jumătate de la acel moment, regimul de protecție al plantei încă nu a fost decis, administrația parcului fiind în căutare de soluții.
Claudiu Iușan, biolog al Parcului Național Munții Rodnei, a rezumat pentru România Curată istoria acestei plăntuțe: ”E o plantă destul de frumoasă și ca aspect morfologic, albastră. Porcius a găsit-o în Poarta Horongișului, în munții Rodnei în 1902-1903. Atunci Porcius a găsit-o și a descris-o ca altă specie de fapt. Ea a fost corect identificată de unul dintre botaniștii momentului, care în cinstea botanistului care a descoperit-o, i-a dat numele de Porcius. Când Porcius a găsit-o, a găsit-o aproape exterminată de către oi. A găsit planta fără floare. A cultivat-o în Rodna, unde stătea, în grădina lui, unde a obținut câteva exemplare, care acum se găsesc la Muzeul Botanic al Grădinii Botanice Alexandru Borza din Cluj. Din 1903 această plantă n-a mai fost niciodată găsită în Munții Rodnei și au căutat-o mulți botaniști în zonele de origine. Cei de la Brașov, de la Universitatea Transilvania, a venit domnul Gheorghe Coldea, care a fost directorul, până nu demult, al Institutului de Cercetări Biologice de la Cluj și președintele Consiliului Științific al Parcului Național Munții Rodnei. Împreună cu dânsul am mers de câteva ori să căutăm planta. A mai mers dumnealui cu alți experți șamd. Floarea n-a fost căutată doar în locul în care a descoperit-o biologul Porcius întâia oară, ci s-au identificat mai multe locații unde se respectau condițiile de habitat tipice și unde se întâlneau speciile asociate Păiușului lui Porcius. Planta n-a mai fost găsită, probabil din cauza suprapășunatului asupra zonei respective Dealul Popii-Corongiș. Multă vreme s-a știut că Păiușul lui Porcius e o plantă endemică, care s-a găsit doar în Munții Rodnei”.
Durerea pricinuită de pierderea acestei specii a fost întrucâtva alinată de descoperirea ei în Ucraina, după cum ne-a declarat biologul Parcului Național Retezat, Claudiu Iușan: ”Între timp planta a fost găsită în Munții Maramureșului, dar în partea ucraineană. În linie dreaptă de la locul unde a fost găsită în 1903 sunt vreo 100 de kilometri până în locul din Ucraina unde a fost identificată din nou. În Ucraina n-am fost, din păcate, însă vrem în viitor să mergem până la ei. Eu am încercat să iau legătura cu ei, să vedem poate găsim o soluție de cultură in vitro, sau ceva asemănător și să repopulăm în Rodnei, însă comunicarea cu cei din ariile protejate din zona respectivă e foarte dificilă. Deși și în partea ucraineană sunt arii protejate și zonele sunt bine conservate, nu răspund la emailuri, la telefoane și la adrese. Noi în anii trecuți am trimis nenumărate adrese și emailuri în care ne-am exprimat dorința de a colabora în sensul schimbului de informații privind distribuția acestei specii, posibilitatea de populare în Munții Rodnei. Probabil prin intermediul unui Institut de Botanică vom reuși, pentru că cu persoanele responsabile cu Managementul acelor arii protejate din Ucraina, contactul e foarte slab și discuțiile sunt foarte precare. Au fost în schimb în zonele respective colegii mei de la Parcul Natural Munții Maramureșului, au văzut și această plantă și ne-au confirmat că populația e bine conservată. La ei colaborarea e mult mai strânsă cu partea ucraineană, fiindcă aria protejată are graniță comună cu Ucraina”.
În ciuda pierderii de către România a ”exclusivității” asupra speciei Păiușul lui Porcius, raritatea acestei plante nu e știrbită deloc în viziunea lui Claudiu Iușan: ”Planta oricum rămâne un endemit al Carpaților Orientali, însă ne-am bucurat că mai există o speranță, că am putea aduce de acolo, câteva exemplare și să o repopulăm. Între timp planta a fost găsită într-o populație foarte mică și foarte vulnerabilă, într-o altă zonă a masivului, ceea ce ne-a dat încredere că s-ar putea să mai existe câteva astfel de mici populații în Munții Rodnei”.
Și așa a și fost: ”S-a întâmplat în 2014, când niște prieteni botaniști au venit și au stat câteva săptămâni în Munții Rodnei și au găsit-o într-o zonă destul de dificilă ca și acces, din imediata apropiere a unei stâne, la 30-35 de kilometri de locul unde a fost descoperită prima oară de către Porcius în 1903. Norocul a făcut ca acel habitat unde au descoperit-o în 2014, să fie un habitat umed, unde oile nu prea intră, că altfel nu că ovinele ar mânca-o, deși e comestibilă pentru oi, dar ar călca-o și faptul că piciorul oii calcă anumite microhabitate, duce la dispariția anumitori specii din zona respectivă. Au găsit câteva exemplare. Populația este relativ mică. Nici nu știu dacă va rezista în timp”, ne-a declarat Iușan.
Păiușul lui Porcius trebuie protejat, însă nu s-a găsit deocamdată soluția optimă
Plăntuța figura în Carta Roșie a Munților Rodnei, un catalog care cuprinde în jur de 300 de specii care sunt amenințate, vulnerabile, rare, periclitate sau extincte local. Dintre acestea, 10 sunt specii endemice, pentru care dacă se distruge habitatul, vor dispărea și ele. Și Păiușul lui Porcius e una din speciile la care dacă nu se conservă habitatul, va dispărea din munții Rodnei.
Oficialul ariei protejate consideră că acest endemit carpatic merită o atenție deosebită și că la un moment dat în viitor, când populația de păiuș va deveni viabilă, ar putea fi considerat chiar un obiectiv turistic. În Planul de Management depus la Ministerul Mediului pentru aprobare nu au fost incluse măsuri de protecție a Păiușului lui Porcius, fiind în curs proceduri de identificare a soluțiilor optime: ”Acum noi încercăm prin Planul de Management, ca să găsim o soluție împreună cu botaniștii, cum să o protejăm, pentru că nu putem îngrădi locul. Nu avem cum să fragmentăm habitatul. Planul de Management este elaborat încă din 2008-2009, doar că s-a tot revizuit și nu s-a aprobat. De mai mulți ani a fost trimis pentru aprobare la Ministerul Mediului. Acum este în evaluare și sperăm ca până în vară să avem planul aprobat. Deocamdată nu am prins în Planul de Management măsuri concrete și specifice de protecție a Păiușului lui Porcius. Acestea se vor identifica în viitor împreună cu botaniști și cu cercetători. Nu am putut include măsuri pentru toate speciile, pentru că sunt peste 6500 de specii de floră și faună identificate până în prezent. Ar fi aproape imposibil să includem în Plan măsuri de management pentru fiecare. Planul de Management e doar un îndrumar spre măsurile de conservare. Iar măsurile specifice le vom identifica. Nici eu, ca biolog, nu știu cum vom proceda, pentru că aici trebuie opinia certă a unui botanist cu experiență. Trebuie să vedem cum putem conserva această populație mică și amenințată și vulnerabilă. Vom vedea”.
Pentru anul 2017 biologul Claudiu Iușan și-a propus împreună cu câțiva botaniști de la Cluj, să meargă în zona în care endemitul a fost redescoperit în 2014, în căutarea de soluții de conservare a habitatului: ”Deocamdată nu știm nici noi dacă asta va fi măsura de protecție, să includem habitatul respectiv, care este sub creasta principală a masivului, sub protecție strictă. Ea poate fi posibil ca pe o suprafață de 0,5 ha-1 ha să fie sub protecție strictă și îngrădită. Vrem să vedem cum asigurăm o non-intervenție în habitatul respectiv. Sunt și specii la care dacă nu se intervine, dacă specia s-a menținut prin pășunat, să fie un factor foarte important pentru menținerea ei. Dacă se interzice pășunatul, s-ar putea să dispară. Nu știu dacă e și cazul acestei plante, însă s-au mai întâmplat cazuri în care obstrucționând intervenția umană, planta a dispărut din zonă. Va trebui să identificăm împreună cu cei din Consiliul Științific al Parcului, care se întrunește de 2 ori pe an și împreună cu botaniști și cu experți externi, să găsim o soluție ca dintr-un exemplar, sau două, sau din toate exemplarele care există în Munții Rodnei, să le cultivăm in vitro și să încercăm în habitatul specific acestei plante să introducem, pentru că dintr-o bucată de plantă putem să creem in vitro sute de exemplare de butași. Să încercăm să înmulțim exemplarele care există în Rodnei, ca să nu aducem material genetic din alte locații”.
Oieritul, factor de presiune pe Parcul Național Munții Rodnei
Parcul Național Munții Rodnei se întinde pe 47.000 ha, cărora li se adaugă alte aproximativ 7000 ha cu situri Natura 2000 de importanță acvifaunistică. În total, în Munții Rodnei sunt peste 100 de specii de interes comunitar și 27 de habitate de interes comunitar. Pe această suprafață sunt 110 stâne, oieritul fiind o activitate tradițională în zonă. Aceste stâne pun presiune tot mai mare pe aria protejată, din cauza exploziei numărului de ovine: ”Noi am încercat prin diverse studii să reglementăm numărul de oi, că de regulă oi se pășunează, și cu vaci, dar mai puțin. Am încercat să stabilim capacitatea maximă de pășunat a terenului, astfel încât să limităm în anumite cazuri o supraaglomerare a terenurilor. Proprietarii animalelor celor 110 stâne s-au asociat în Asociații ale Crescătorilor de Animale. Numai în Rodna sunt vreo 5 astfel de asociații. Oierii obțin bani de la Uniunea Europeană, acele fonduri pentru bune practici, plătite prin APIA. Obținând acești bani, normal că ciobanii și-au suplimentat aproape în fiecare an numărul de oi. Suntem încă în perioada de calculare, să vedem câte oi au fost anul trecut în teren, însă ținând cont de cifrele din anii trecuți, e o tendință clară de creștere a numărului de oi. Această sporire a efectivelor de oi afectează într-un fel biodiversitatea, pentru că în unele cazuri nu se respectă aceste capacități de pășunat, se creează drumuri care fragmentează habitatele și înlesnesc accesul braconierilor și turiștilor și afectează carnivorele mari, care sunt foarte sensibile și vulnerabile la impactul antropic. Stânele poluează într-o anumită măsură și cultural zona subalpină și alpină, pentru că folosesc diverse materiale pentru construcția stânelor, care efectiv deranjează la ochi. Deci nu se îmbină în peisaj, ceva iese în evidență. Unele stâne folosesc un număr mai mare de câini, în unele cazuri rangerii aplică amenzi pentru nepurtarea jujeului, acel element obligatoriu pentru câinii de la stâne, care în mod normal reduce viteza de alergare atunci când câinii aleargă după jderi, marmote, capre negre șamd și dă o șansă mai mare elementelor de faună sălbatică, ca să scape cu viață. În plus, sunt boli care se transmit prin capre domestice la caprele sălbatice, la capre negre. Am făcut niște analize la excremente de capre negre din Rodnei și am constatat prezența mai multor germeni care afectează iezii de capră neagră și atunci deja se complică treburile. Noi, de aceea, prin Planul de Management am propus ca pășunatul cu capre domestice să fie interzis în Parcul Național, tocmai pentru a evita transportul acestor boli, germeni, dar și a faptului că capra domestică e un animal care dacă scapă de sub control afectează vegetația. În numeroase alte țări europene s-a observat că în zonele unde caprele sunt scăpate de sub control, muntele e golaș, fără vegetație. Dacă Păiușul lui Porcius a fost găsit într-o populație de doar o sută și ceva de exemplare, înseamnă că impactul antropic e destul de mare. Dacă pe timpul lui Porcius a plăntuța a fost găsită fără floare, care i-a fost mâncată, înseamnă că impactul a fost și se menține”, a declarat biologul Claudiu Iușan pentru România Curată.
Notă: Redactarea și publicarea articolului s-a realizat din Proiectul “Să facem împreună legi pentru natură!”, derulat de Federația Coaliția Natura 2000 România în parteneriat cu Societatea Academică Română și co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Acest articol nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată de redacția România Curată.
Apare greşit denumirea ştiinţifică. Corect este Saussurea porcii şi scris cu italic. Denumirea vernaculară dată este la fel de incorect, se referă la o altă specie de plantă endemică Carpaţilor, Festuca porcii. Saussurea porcii nu are denumire vernaculara.
Soluţia pentru salvarea speciei ar fi foarte una foarte clară, cum am remarcat şi în articolul publicat despre redescoperirea speciei: numărul extrem de mic al indivizilor din populația nou găsită, respectiv pășunatul intens din zonă necesită măsuri stricte de conservare (interzicerea pășunatului) în vederea ocrotirii speciei. Specia este strâns legată de habitatele înmlăştinite din cursul izvoarelor, habitate (şi evident, specia la fel) extrem de sensibile la păşunat.
Situaţia absolut dezastruasă din Parcul Rodnei (un suprapăşunat extrem şi habitate de mare valoare complet distruse) a fost evidentă şi în 2014 şi cu creşterea exponenţială a numărului de ovine datorată sistemului absurd de subvenţii şi plăţi directe (fără reglementare şi control: unde, când şi cu cât). Zona unde au fost regăsite cele câteva exemplare ar fi trebuit în regim de urgenţă să fie delimitată ca şi zonă cu protecţie strictă şi păşunatul sistat complet. Nu s-a făcut şi sincer, nici nu cred că se vrea. E clar că în Parc legea o fac oierii mafioţi şi nu cred ca are vreo şansă de supravieţiuire specia la noi, unde chiar şi administraţia marilor parcuri naţionale este total impotentă, să nu vorbim de custozii ariilor Natura 2000.