Presa din România, coruptă și luptătoare anti-corupție: Gardianul șantajist (I)

Acest raport, care face parte dintr-o cercetare ANTICORRP, analizează o serie de studii de caz în care se urmărește interacțiunea dintre jurnalişti, editori, mediul de afaceri și activitatea politică. Ele descriu diferitele atitudini pe care le-au adoptat jurnaliştii în raport cu fenomenul de corupție și impactul pe care l-au avut asupra sistemului mediatic și a luptei împotriva corupției. Autorii investighează felul în care în România a avut loc o tranziție importantă de la presa tradițională la o presă alternativă electronică sau social media mai ales datorită autocenzurii și corupției generalizate din cazul Roșia Montană, cînd redacții întregi au acceptat să-și vândă independenţa editorială în schimbul avantajelor materiale obținute de companiile lor. O contibuție a adus și faptul că piața publicității din România a fost afectată de criza economică (de la 540 milioane de Euro în 2008, la 309 milioane în 2011 și 306 milioane în 2012 ). În aceste condiții bugetele pentru publicitate alocate de RMGC au constituit o gură de oxigen mult așteptată pentru multe din agențiile de presă din România. Acest lucru a dus la transferul subeictului la jurnaliști independenți, ONG-uri și persoane interesate, în special prin intermediul rețelelor sociale și a dus la prăbușirea încrederii în presa tradițională. Spre deosebire de Occident, unde o presă de calitate este amenințată de fake news, la noi social media amenință că va face curat în corupta și partizana presă tradițională. Dată fiind ambiguitatea rolurilor jucate de unii jurnaliști și organe de presă, o curățare a presei din România e o sarcină imposibilă, și așa avem simultan probabil cea mai coruptă presă din Europa care luptă cel mai energic contra corupției.

Nu se poate discuta despre legătura dintre presă și corupție fără a se analiza activitatea efectivă a jurnaliștilor și modul în care mediul jurnalistic este pregătit să realizeze reportaje despre lupta anticorupție.
Atunci când am analizat relația dintre presa din România și corupție, am pornit de la tipologia stabilită prin proiectul ANTICORRP, care a identificat patru roluri generale pe care le poate juca un jurnalist atunci când abordează subiecte pe tema corupției:
a. Executant/iniţiator (rol pozitiv) – jurnalistul identifică tema, o investighează în detaliu, îi urmăreşte evoluția și contribuie în mod real la demascarea faptelor de corupție.
b. Reporter/facilitator (rol pozitiv) – reporterul relatează cazuri apărute în presă sau redă într-o manieră profesională eforturile întreprinse de instituțiile abilitate sau de alte autorități în lupta cu corupția. Deși nu preia inițiativa investigării, reporterul joacă, totuși, un rol pozitiv, contribuind la demascarea actelor de corupție.
c. Corupt în mod activ/colaborator (rol negativ) – reporterul face parte dintr-o reţea sau dintr-un act de corupție și se folosește de statutul său pentru a oferi protecție persoanelor pe care le simpatizează, în timp ce îi expune într-o manieră agresivă (și, uneori, pe nedrept) pe oponenții acestora. În alte cazuri, jurnalistul doar manifestă sensibilitate față de una dintre părți și relatează numai punctele de vedere ale acesteia. În oricare dintre aceste situații, reporterul joacă un rol negativ, încălcând regulile relatării oneste.
d. Inactiv/Pasiv (rol negativ) – reporterul nu este interesat să abordeze în niciun fel tema corupției, lăsându-și publicul indiferent la acest fenomen și încălcând, astfel, obligația pe care o are de a informa publicul în mod corect și la timp.
Pentru a exemplifica aceste roluri, am analizat o serie de studii de caz în care am urmărit interacțiunea dintre jurnalişti, editori, mediul de afaceri și activitatea politică. Ele descriu diferitele atitudini pe care le-au adoptat jurnaliştii în raport cu fenomenul de corupție și impactul pe care l-au avut asupra sistemului mediatic și a luptei împotriva corupției.
În alegerea studiilor de caz am ținut cont de câteva criterii:
1. Relevanța: cât de important, cât de uzual este cazul respectiv în practica de zi cu zi a profesiei jurnalistice din România și pentru mecanismele utilizate?
2. Profilul înalt: indivizii implicați sunt decidenți, lideri de opinie sau persoane cu influență în profesia mediatică?
3. Impactul: rezultatul cazului a avut impact asupra unui număr mare de oameni sau asupra unei comunități? În unele cazuri, am considerat că tocmai lipsa de reacţie a celor vizați a fost concludentă, constituind un semnal de alarmă în sine.
4. Complexitate: jurnaliștii și organizațiile media implicate au apărut în diferite ipostaze, atât pozitive, cât și negative.

Studiul de caz 1: Gardianul șantajist
Acest caz descrie felul în care doi renumiți jurnaliști/formatori de opinie – Sorin Roșca Stănescu și Bogdan Chirieac – se presupune că ar fi încercat să șantajeze un procuror anticorupție, șeful ANI, Cătălin Macovei, cu scopul de a obține mai multe informații despre miniștri și despre candidatul la președinție, Traian Băsescu, în vederea unui posibil șantaj. Jurnaliștii i-au cerut lui Macovei să le furnizeze informații, lăsând să se înțeleagă faptul că dețin documente secrete ce l-ar putea pune pe acesta într-o postură nefavorabilă. Cazul în sine a atras atenția presei după ce au fost publicate câteva stenograme ale convorbirilor interceptate dintre cei trei. Nimeni nu și-a asumat răspunderea pentru divulgarea documentelor și nimeni nu a fost investigat în acest caz. Niciuna dintre cele trei persoane nu a suportat niciun fel de consecinţe – legale, profesionale sau etice.
Acesta este un caz de cu planuri suprapuse, în care jurnaliștii apar atât în roluri pozitive, cât și în roluri negative, atunci când se pune problema demascării faptelor de corupție. Este un caz în care avem de-a face cu corupție la nivel național, cu impact asupra mai multor sectoare: politică, justiție (DIICOT și ANI), presă.
Doi jurnaliști de renume care lucrează pentru prestigioase organizații media au fost implicați în roluri negative (și anume, acela de corupt în mod activ și/sau colaborator – Tipul 3, conform clasificării propuse de noi). Cu toate acestea, cel care a demascat situația de corupție a fost un jurnalist, care a jucat, astfel, rolul pozitiv de inițator (Tipologia 1).
Pe măsură ce cazul a fost abordat selectiv în presă, diverse canale mediatice au jucat fie rolul (pozitiv) de investigator, fie rolul negativ de făptuitor în ceea ce privește demascarea corupției.
Acest caz a arătat capacitatea rețelelor corupte de a se proteja. A demonstrat că în România nu există sancțiuni etice împotriva faptelor de corupție, nici în mediul politic, nici în media. Acest caz nu face decât să sublinieze nevoia existenţei unor criterii de integritate mai puternice, adoptate și aplicate în mod real atât în presă, cât și de partidele politice, pentru a se evita promovarea persoanelor de o moralitate îndoielnică.